Fără categorie

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului și Ziua Vieții Consacrate la Cluj

Duminică, 2 februarie 2020, sărbătoarea Întâmpinării Domnului în Templu, a fost și data celebrării și în Eparhia de Cluj-Gherla, la Cluj-Napoca, a celei de-a XXIV-a Zi mondială a Vieții Consacrate. Acestei sărbători i-a fost alăturată și încheierea programului omagial desfășurat la Cluj-Napoca, timp de trei zile, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la nașterea Fericitului Arhiereu Iuliu Hossu, primul Cardinal al neamului românesc, vestitor al Marii Uniri. Această zi a marcat, totodată, și împlinirea a 99 de ani de la fondarea Congregației Surorilor Maicii Domnului de către Mitropolitul dr. Vasile Suciu al Blajului.

În seara de sâmbătă 1 februarie, persoanele consacrate și credincioși laici s-au reunit la Centrul spiritual “Manresa” al Societății lui Isus, unde au petrecut un timp de rugăciune pregătitoare încheiat cu o agapă fraternă. A urmat, duminică, celebrarea solemnă a Sfintei Liturghii arhierești în Catedrala “Schimbarea la Față”. Persoanele consacrate din ordinele, congregațiile, mișcările religioase de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla “s-au prezentat” în fața lui Dumnezeu și a credincioșilor prezenți la celebrarea duminicală. Împreună cu preoții, călugării și călugărițele au intrat în sfântul locaș în procesiune, purtând în mâini trandafiri și lumânări simboluri ale frumuseții și luminii vieții consacrate lui Dumnezeu. Sfânta Liturghie a fost oferită pentru persoanele consacrate din Eparhia de Cluj-Gherla și din întreaga Biserică. Celebrarea liturgică a fost însoțită atât de cântările Corului Surorilor CMD dirijat de Sora Dominica, cât și de răspunsurile liturgice oferite de Corul “Magnificat” al Catedralei, condus de prof. Alexandru Suciu.

Preasfinția Sa Florentin s-a adresat persoanelor consacrate în cuvântul de învățătură, mulțumindu-le pentru apostolatul și viața lor de rugăciune, spunând că “ele sunt podoaba Bisericii noastre, florile eparhiei noastre”. Predica a cuprins și semnificația sărbătorii Întâmpinării Domnului, o sărbătoare care “își are originile în secolul al IV-lea, la Ierusalim și este comemorarea unui act istoric din timpul vieții publice a Mântuitorului nostru Isus Hristos. Este momentul întâmpinării la Templu a Domnului, un moment ritual. Ritul prescris de Moise în legea veche prevede ca atunci când se naște un prim fiu, el să fie adus și prezentat la Templu”. Deși nu ar fi avut nevoie să fie răscumpărat cu jertfa animalelor, “Cel care este Mântuitorul și Răscumpărătorul” și, de asemenea, “Preasfânta Fecioară Maria care a născut rămânând fecioară nu are nevoie de purificare”, totuși ei se supun legii lui Moise, legii vechi. “Acest moment putem spune că este întâlnirea legii vechi cu legea nouă, cu Hristos care face începutul legii noi, în același timp este și o prefigurare a sacrificiului Său: Cel care se va jertfi prin răscumpărare este El, Hristos Domnul, pentru fiecare dintre noi.”

“El este Cel care a sfințit pântecele mamei Sale, după cum El este și Cel care a binecuvântat brațele lui Simeon și l-a cuprins în brațele Sale, oferindu-i mult-dorita viziune a mântuirii, acea «lumină spre descoperirea neamurilor»; de aici și tradiția sărbătorii la Ierusalim, în sec. al IV-lea, când creștinii aduceau lumânările aprinse spre binecuvântare.” Și, la final, Ierarhul s-a adresat din nou persoanelor consacrate: “Astăzi, Biserica ne conduce la izvorul vieții noastre spirituale, dar și la izvorul vocației noastre creștine ca persoane consacrate lui Dumnezeu prin alegere, chemare și binecuvântare primită de la Dumnezeu. Ce ne unește pe noi, astăzi, pe cei care dorim să îI slujim lui Dumnezeu? În primul rând dorința de a împlini voința Domnului, dar nu oricum, ci așa cum au făcut-o cei pe care dorim să îI urmăm: în primul rând Domnul nostru Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în ascultare față de Tatăl, și Preasfânta Fecioară Maria, prima persoană consacrată care a primit binecuvântarea de a deveni «templu» sfânt al lui Dumnezeu.”

“Deci să pornim în continuare la drum, la drumul vieții consacrate, cu deplină disponibilitate, cu gratuitate, dar și cu bucurie; să fim mereu la dispoziția Domnului, să primim îndemnul Spiritului Sfânt și să fim în legătură de comuniune cu Domnul, să învățăm să așteptăm cu răbdare ceasul în care Domnul vrea să se folosească de noi și, în același timp, cu smerenie să acceptăm atunci când Domnul ne spune că a încetat misiunea noastră. Iată exemplul dreptului Simeon și al proorociței Ana. A ‘pierde’ timp pentru Dumnezeu și cu Dumnezeu, înseamnă a dobândi timpul veșniciei. Cred că se cuvine să îI mulțumim lui Dumnezeu, Celui care ne-a dat lumina pentru a putea înțelege chemarea Lui, a putea răspunde alegerii Lui și a purta cu bucurie povara, sabia, vocației noastre, pentru că această «întâlnire» – cum se numește sărbătoarea de astăzi -, nu este numai o sărbătoare a bucuriei pe care o trăiește dreptul Simeon care își vede împlinirea așteptărilor, ci este și un moment prefigurativ de durere, pe care el o prorocește Preasfintei Fecioare Maria. Să știm că răspunsul la vocație este bucurie împletită cu suferință, dar dacă suferința este trăită cu bucurie, ea devine sfințire a vieții noastre!”

La încheierea celebrării, Episcopul de Cluj-Gherla a adresat mulțumiri: Maicii Veridiana, superioara provincială a Ordinului “Sf. Vasile cel Mare” – Provincia “Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria”; pr. ierom. Ioan Laurian Daboc, superiorul provincial al Ordinului “Sf. Vasile cel Mare” – Provincia “Sfinții Apostli Petru și Pavel”; pr. Henryk Urban, superiorul local al Societății lui Isus; a transmis mulțumiri pr. Cristinel Ghiurca, responsabil al comunității din Târgu Lăpuș a Ordinului Fraților Minori Capucini – Custodia “Fericitul Ieremia”. A mulțumit și mișcării Focolarilor, comunității Point Coeur, tuturor laicilor consacrați de pe teritoriul Eparhiei. Totodată, Preasfinția Sa a reamintit modelul strălucitor de trăire a vocației al Cardinalului Iuliu Hossu, care a fost Păstor al Eparhiei de Gherla și de Cluj-Gherla și în prezent este Fericit Episcop martir al Bisericii Catolice.

Din program a făcut parte și un moment de mărturie, pr. Anton Crișan, vicar cu preoții l-a invitat la microfon pe cel mai tânăr preot din Eparhia de Cluj-Gherla, care este și călugăr franciscan capucin, pe pr. Octavian Vacaru, care a vorbit deschis despre propria vocație, despre modul în care s-a lăsat călăuzit de mâna Domnului, ce obstacole a avut de depășit (după formarea sa ca preot de rit latin a fost chemat să se adapteze și să descopere înțelesul și frumusețea și a ritului bizantin), ce l-a impresionat și cum a învățat să îl slujească pe Dumnezeu în oameni, în mod special în cei suferinzi.

După Sfânta Liturghie a fost încheiat și programul omagial desfășurat la Cluj-Napoca între 31 ian. – 2 febr. 2020, cu prilejul aniversării a 135 de ani de la nașterea Fericitului Iuliu Hossu. Datorită acestui aniversar la celebrare au fost prezenți președintele, ing. Gelu Hossu, precum și membri ai Asociației “Cardinal Iuliu Hossu”, coorganizatori ai evenimentului împreună cu Eparhia de Cluj-Gherla, între aceștia și urmași ai Arhiereului român unit. PS Florentin a condus procesiunea din Catedrală până la statuia Cardinalului Iuliu Hossu, unde s-a făcut rugăciune și au fost depuse flori și lumânări.

.fusion-gallery-3 .fusion-gallery-image {border:0px solid #f6f6f6;-webkit-border-radius:3px;-moz-border-radius:3px;border-radius:3px;}

.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link) , .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):before, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):after {color: #333333;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):hover, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):hover:before, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):hover:after {color: #c00000;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 .pagination a.inactive:hover, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 .fusion-filters .fusion-filter.fusion-active a {border-color: #c00000;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 .pagination .current {border-color: #c00000; background-color: #c00000;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 .fusion-filters .fusion-filter.fusion-active a, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 .fusion-date-and-formats .fusion-format-box, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 .fusion-popover, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 .tooltip-shortcode {color: #c00000;}#main .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-4 .post .blog-shortcode-post-title a:hover {color: #c00000;}

Articolul Sărbătoarea Întâmpinării Domnului și Ziua Vieții Consacrate la Cluj apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita