Gheorghe ȘINCAI – geniul care și-a iubit patria
Era preot și călugăr greco-catolic.
Lucru pe care trebuie să îl știm de la început, deoarece tot ce a făcut el mai apoi, vine ca o urmare a misiunii pe care a simțit-o față de credința, patria și neamul său. Identitatea greco-catolică trebuie recuperată și pentru cei despre care am învățat în anii școlii, deoarece în manualele de istorie și literatură lucrul acesta era omis, fiind considerat – paradoxal – ca păcatul cel mai mare pe care l-au avut unii precum: Petru Maior, Ioan Budai Deleanu, Vasile Aaron, Timotei Cipariu, Aron Pumnul, Andrei Mureșanu, Iosif Vulcan, George Coșbuc, Iuliu Maniu, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, etc. Apartenenței lor la Biserica Greco-Catolică – cea care s-a ocupat de iluminarea poporului român – se datorează rolul pe care l-au avut de-a lungul secolelor, fiecare dintre ei în parte, la construirea unei mentalități, a unei culturi, a unei identități românești.
Era un geniu!
Orice geniu nu este înțeles de către contemporanii săi. Trebuie să treacă generații pentru a fi acceptat și, mai apoi, iubit. Șincai a plecat de acasă deoarece nu fusese înțeles suficient de bine, deși fondase peste 370 de școli în Transilvania, deschizând astfel accesul celor fără posibilități la educație și cultură. A plecat cu operele sale în manuscris, în desagi, în speranța că va găsi pe cineva cu greutate și posibilități, să-l susțină în publicarea lor. A fost și la Oradea unde a fost primit cu drag și căldură de către Episcopul Ignatie Darabant – cel care fondase seminarul din Oradea în 1792 și de către Canonicul Samuil Vulcan, viitorul Episcop. Puține dintre operele lui Șincai au văzut lumina tiparului iar multe s-au pierdut… toate însă izvorau din dragostea față de neam și țară și reprezentau niște repere clare și concrete menite să aducă lumină în mintea românilor – și nu numai: Hronica românilor…, Abecedare, Adunarea dogmelor credinții cu însemnări de folos (Catehism), ș.a.m.d.
Recuperarea memoriei
La o simplă căutare pe google constatăm că astăzi există nenumărate școli care-i poartă numele. La fel asociații de cercetători sau biblioteci. S-au organizat numeroase simpozioane și prezentări în care a fost evidențiată figura părintelui Gheorghe Șincai. S-a scris despre el… însă cei care sunt și îndreptățiți, au realizat actul suprem de recuperare a memoriei sale și i-au vizitat locul unde se odihnește.
Se împlinesc anul acesta 206 ani de când a plecat din această viață, discret, fără a se cunoaște lucrul acesta de către cei de acasă. Era la Svinica, în zona Košice, Slovacia de astăzi, pe domeniul Contelui Vass, acolo și-a petrecut ultimii ani din viață. Lucrul acesta a fost scos la iveală de cercetările istorice recente, în urma cărora, în însemnările istoriografice ale localității figura decesul românului Gheorghe Șincai. De altfel, într-un almanah local: Literárny miestopis okolia Košíc (Topografia literară a zonei Košice) în care sunt prezentate personalitățile marcante ale zonei, figurează și Gheorghe Șincai, istoric și lingvist. S-a încercat aducerea în patria sa a osemintelor sale dar cimitirul în care fusese înmormântat a fost bombardat în timpul celui de-al doilea Război mondial, prin urmare nu se mai cunoaște locul mormântului său.
În anul 2016, la 2 noiembrie, când se împlineau 200 de ani de la întoarcerea în eternitate, figura lui Gheorghe Șincai a fost evocată de către iubita noastră doamnă profesoară de pie memorie Otilia Bălaș, printr-un articol publicat le site-ul episcopiei noastre.
În anul 2017, un grup de pelerini orădeni, împreună cu PS Virgil, au făcut un pelerinaj în Slovacia și au poposit la Svinica, unde, în cimitirul în care își doarme somnul de veci, au celebrat un parastas pentru sufletul lui.
În anul 2019, o delegație din Comuna Râciu, Jud. Mureș, în frunte cu primarul comunei și cu preotul greco-catolic Teodor Dulău, au plecat spre Svinica, pentru a ridica o cruce în memoria lui Gheorghe Șincai și pentru a aduce acasă o raclă cu pământ din mormintele necunoscute. Au fost făcute demersurile pentru a se ridica un monument de către cele două primării – cea din Râciu și cea din Svinica, proiect susținut și binecuvântat de Biserica Greco-Catolică din România. Racla cu pământ a ajuns la Râciu, în data de 3 noiembrie 2019, fiind așezată în mod solemn în biserica satului iar proiectul ridicării monumentului a fost definitivat în anul acesta, prin manifestările desfășurate în data de 28 iunie 2022.
Ceremoniile au început în sala mare a Primăriei din Svinica, unde, în prezența Ambasadorului României în Slovacia, Excelența Sa Domnul Călin Fabian, primarul comunei Svinica a întâmpinat delegația din România, condusă de Domnul Ciprian Belean, primar al Comunei Râciu – localitatea de origine a lui Gheorghe Șincai, având în compoziție reprezentanți ai Arhiepiscopiei Majore de la Blaj, ai parohiei greco-catolice din Râciu, ai Episcopiei greco-catolice de Oradea, ai Academiei Române și ai Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai din Oradea. După cuvântul de salut adresat celor prezenți de către primarul Svinicei a vorbit domnul ambasador și domnul primar de Râciu. De asemenea, cei prezenți au avut bucuria de a asculta un scurt istoric al comunei Svinica dar și anumite repere din anii petrecuți de Șincai la Svinica.
Momentul solemn al zilei s-a desfășurat în cimitirul comunei, în prezența unui frumos număr de persoane, venite nu numai din Slovacia dar și de la sute de kilometri, pentru a participa la eveniment.
Dezvelirea monumentului din cimitir a fost făcută de către primarii celor două comune: Svinica și Râciu iar celebrarea liturgică a sfințirii acestuia a fost săvârșită de către un sobor de preoți, printre care: Pr. Teodor Dulău, parohul de Râciu, Pr. Gavril Buboi, protopop de Oradea – delegat al Preasfințitului Virgil Bercea, Pr. Anton Cioba, rectorul seminarului din Oradea, Pr. Jozef Miňo, reprezentant al Eparhiei Greco-Catolice de Košice, în frunte cu Pr. Liviu Ursu, delegat al Preafericirii Sale Lucian Mureșan de la Blaj, prin care, Preafericirea Sa a transmis un mesaj celor prezenți. Celebrarea a fost animată de un grup de seminariști de la Oradea și Blaj.
Evenimentul a fost moderat de către dl. Prof. Univ. Dr. Cornel Sigmirean, reprezentant al Institutului de cercetări socio-umane Gheorghe Șincai din Târgu Mureș, co-organizator al evenimentului, institut care își derulează activitatea sub egida Academiei Române.
A mai vorbit, pe lângă primarii celor două comune, a părintelui Teodor Dulău din Râciu, a d-lui Prof. Sigmirean și a altora, dl. Gheorghe Pop, sculptorul clujean care a realizat monumentul, explicând simbologia elementelor care îl compun.
La finalul ceremoniei, primarul de Râciu a acordat diferite distincții celor care s-au implicat activ în realizarea monumentului și în organizarea evenimentului, anunțând cu bucurie decizia luată de către cele două primării de a realiza înfrățirea dintre cele două localități: Râciu și Svinica.
Prin urmare, la 206 ani de la plecarea dintre noi, putem spune că părintele Gheorghe Șincai, reprezentant de seamă al Școlii Ardelene, continuă să facă punți între oameni, între națiuni, între culturi și limbi, iar înfrățirea dintre cele două localități va întări relațiile inter umane și va fi izvor de cunoaștere aprofundată și de proiecte culturale și spirituale comune.
Biroul de Presă
Sursa: egco.ro
.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}
.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-3{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}
Articolul Gheorghe ȘINCAI – geniul care și-a iubit patria apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Source: Biserica Romana Unita