Exercițiile spirituale din Postul Crăciunului 2019 la Seminarul Teologic din Blaj
La invitația părintelui rector Florian Guțiu, cu mare bucurie am meditat împreună cu seminariștii de la Seminarul Arhiepiscopal Major „Buna-Vestire” din Blaj la tainele mântuirii noastre în cadrul tradiționalelor exerciții spirituale din Postul Nașterii Domnului (21-23 noiembrie 2019).
Cinstea de a mă afla în inima Bisericii noastre a fost dublată de entuziasmul și deschiderea bravilor noștri studenți teologi care timp de trei zile au reușit să intre în atmosfera specială de rugăciune și contemplație conduși fiind de temele fiecărei zile: vederea propriilor neputințe și recunoașterea lor cu sinceritate (joi), importanța rostirii rugăciunilor liturgice și bogăția de înțeles a lecturilor biblice și patristice (vineri dimineața), Maica Domnului – sinteza istoriei mântuirii (vineri după-amiaza), viața mistică și importanța discernământului moral (sâmbătă). Slujbele de la capelă, Sfintele Liturghii, momentele de tăcere și adorație, spovedaniile, discuțiile spirituale, meditațiile și filmele deosebite cu care s-au încheiat zilele de joi și vineri (Still Life și The Shack) au fost toate împreună darurile acestei reculegeri din care am avut de câștigat cu toții.
Fie ca Domnul Hristos să ne ajute să păstrăm în inimă gândurile bune pe care ni le-a inspirat în timpul acesta de pregătire pentru venirea Sa în Peștera Betleemului.
.fusion-gallery-1 .fusion-gallery-image {border:0px solid #f6f6f6;-webkit-border-radius:3px;-moz-border-radius:3px;border-radius:3px;}
pr. dr. Ionuț Blidar
Articolul Exercițiile spirituale din Postul Crăciunului 2019 la Seminarul Teologic din Blaj apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Source: Biserica Romana Unita