Fără categorie

Ziua Voluntariatului Caritas

Sala festivă a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea a găzduit joi, 18 ianuarie 2024, Ziua Voluntarului Caritas, a XIX-a ediție, sub motoul Voluntar pur și simplu.

La eveniment au participat, alături de voluntarii şi invitaţii lor, Adina Ciucioiu, șef Serviciu Programe sociale al Direcției de Asistență Socială Oradea, Tina Daragiu, consultant în cadrul Cancelariei Prefectului; Carmen Soltănel,secretar general Consiliu Județean Bihor, Adela Popa-Ghițulescu, director executiv al Asociației Caritas Eparhial Oradea și PSS Virgil Bercea, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea.

Prin această premiere am urmărit recunoaşterea publică a meritelor celor mai activi voluntari. În anul 2023, 67 de voluntari au prestat 1.605 de ore în serviciul aproapelui. Au fost acordate premii pentru 10 categorii pentru implicarea în activităţi şi programe, premii speciale și diplome de participare şi premiul „Voluntarul anului 2023”.

Deschiderea serii ne-a fost oferită de către Mara Iaz, interpretând piesa „The greatest love of all”. În vârstă de 13 ani, Mara este elevă a școlii de muzică Enjoy Music, o elevă cu care se mândresc și care, pentru vârsta ei, posedă capacități muzicale excepționale. Ambiția și perseverența ei sunt uimitoare!

Au luat cuvântul: Andreea Ghercă, coordonator Departamentul de Voluntariat, Adina Ciucioiu, șef Serviciu Programe sociale al Direcției de Asistență Socială Oradea, Tina Daragiu, consultant în cadrul Cancelariei Prefectului; Carmen Soltănel, secretar general Consiliu Județean Bihor, Adela Popa-Ghițulescu, director executiv al Asociației Caritas Eparhial Oradea și PSS Virgil Bercea, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea.

Bună seara!
Mă bucur să fiu în această seară alături de dumneavoastră! Eu sunt Andreea Ghercă, așa cum am fost prezentată și sunt aici în noua calitate de coordonator de voluntari, pentru a felicita voluntarii activi în anul 2023 ai Asociației Caritas Eparhial. Am intrat în asociație în anul 2017 ca și voluntar, alături de voi, iar acum accept provocarea de a face ca lucrurile să se desfășoare frumos. Cred că împreună vom putem face multe lucruri minunate.

Îi mulțumesc pe această cale Patriciei Pele, cea care a fost coordonator de voluntari până în luna august 2023 și Ioanei Tuță, în perioada septembrie-noiembrie 2023. Este foarte important să știu că suntem un grup unit și avem același scop: să aducem zâmbete pe chipurile celor care apelează la serviciile asociației. Voi, voluntarii, ne arătați întotdeauna ce înseamnă bunătatea, bucuria, speranța, ne învățați ce înseamnă ,,a dărui’’. Ne motivați în fiecare zi să facem lucruri mari. Faptul că astăzi, acum, suntem aici, nu este întâmplător. Tind să cred că este o seară magică, o adevărată sărbătoare, sărbătoarea voastră, sărbătoarea noastră. Vă mulțumim că ne sunteți aproape și că de fiecare dată când vă cerem ajutorul nu ezitați să îl oferiți! Voi sunteți cei care dați un sens, o culoare acelor oameni și copii mai puțin fericiți, încercați de viață. Le oferiți zâmbete, încurajări, speranță, iar pentru toate acestea, vă mulțumim!” (Andreea Ghercă, coordonator Departamentul de Voluntariat)

Bună seara! Numele meu este Adina Ciucioiu și lucrez cu voluntari de foarte mulți ani în cadrul Direcției de Asistență Socială Oradea. E o mare onoare și bucurie pentru mine să fiu aici, să mă întâlnesc cu oameni buni și frumoși, și vreau să felicit toți voluntarii care și-au făcut timp să dăruiască celor mai puțin norocoși din comunitatea noastră. Vreau să le mărturisesc recunoștința și prețuirea noastră pentru tot timpul și toată experiența dăruită în folosul celor nevoiași. E o mare bucurie, repet. Și noi avem la Direcția de Asistență Socială Oradea „Gala Voluntarilor” și urmează ca cel mai bun dintre dumneavoastră să fie premiat în cadrul galei noastre. Mulțumim și sper să fiți un exemplu pentru ceilalți membri ai comunității noastre și să avem din ce în ce mai mulți voluntari. Mulțumesc!” (Adina Ciucioiu, șef Serviciu Programe sociale la Direcția de Asistență Socială Oradea)

Bună seara Prea Sfinția Voastră, domnule președinte, doamna director, dragi invitați, Aș dori în numele Instituției Prefectului, în numele domnului prefect Dumitru Țiplea să felicit pe fiecare dintre voluntarii care au ales să muncească, să se dăruiască și să contribuie în cadrul Asociației Caritas Eparhial, iar prin dăruirea dvs. să sprijiniți, să ajutați, să vă dedicați cetățenilor județului Bihor în diferite aspecte. Alegând această asociație, sigur că da, fiecare dintre dumneavoastră a putut să slujească semenilor, dar, de asemenea, prin profesionalismul, prin calitatea de excepție a Asociației Caritas Eparhial Oradea o parte dintre dvs., mă refer în special la cei mai tineri, au avut de învățat multe lucruri și aceste lucruri pe care le-ați putut practica, ceea ce ați văzut la oamenii din Caritas Eparhial sunt sigură că vă pot ajuta în parcursul profesional și chiar în viața de zi cu zi. Vă felicit, așadar și vă doresc succes, atât dvs. cât și echipei, staff-ului echipei Caritas Eparhial, felicitări!” (Tina Daragiu, consultant în cadrul Cancelariei Prefectului)

Sunt Carmen Soltănel, reprezentantul Consiliul Județean Bihor, de fapt a conducerii Consiliului Județean Bihor. Excelență, onorată asistență, ‘voluntariatul’ un cuvânt atât de vechi și un cuvânt atât de nou. De ce nou, pentru că într-o societate atât de mercantilă și profit, găsim oameni minunați ca dumneavoastră. Oameni minunați care dăruiesc totul și un zâmbet primit vă face inima minunată. Ceea ce vă caracterizează pe dumneavoastră este inima, dedicația, abnegația și prezența continuă, de 20 de ani pentru că îi cunosc pe primii voluntari, ai asociației. Azi vreau să mulțumesc celor prezenți, celor din umbră, celor care fac totul posibil și vă mulțumim că v-ați îndreptat atenția și spre Instituția Noastră și suntem onorați să fim aici alături de dumneavoastră Succes și mulțumim pentru lecțiile pe care zilnic le primim, de sărbători, la diferite evenimente în care sunteți prezenți. Vă mulțumim că existați!” (Carmen Soltănel, Secretar General Consiliu Județean Bihor)

Sărbătorim astăzi, aici, a XIX-a ediție a Zilei Voluntarului Caritas. Sărbătorim și celebrăm astăzi toate persoanele care pe parcursul anul 2023 s-au implicat în activități de voluntariat în cadrul Asociației Caritas Eparhial Oradea. Oamenii și în special tinerii care se implică în activități de voluntariat, sunt, cred eu, cei care schimbă lumea. Tinerii care fac voluntariat au ocazia de a vedea realitatea așa cum este, de a aprecia ceea ce ei au primit de la Dumnezeu, de la familiile lor, de la școală, de la comunitățile din care provin. Înțelegând realitatea socială și tristă a unor semeni de-ai noștri, devin mai conștienți de cine sunt ei, de rolul și de misiunea lor în lume. Tinerii descoperă, în activitățile de voluntariat, nu doar lumea ci se descoperă în primul rând pe ei înșiși, cine sunt ei, dincolo de familia din care provin, dincolo de colegi și prieteni.
Voluntariatul în orice domeniu este nobil. Dar voluntariatul în domeniul social, trebuie să recunoaștem, nu este pentru oricine sau mai bine zis, nu oricine este dispus sau are capacitatea de a se pune în slujba semenilor noștri care trec prin diverse situații dificile. Nu oricine poate să servească în cantina socială sau să curețe sala de mese după ce au mâncat acolo beneficiarii. Nu oricine este dispus să curețe dușurile. Nu oricine este dispus să se implice în colectarea de alimente sau de alte bunuri, în folosul celor săraci. Voluntarii Caritas Eparhial Oradea o fac. Și ce lecție frumoasă de slujire și de iubire față de oameni ne oferă!
Voi, dragi voluntari, sunteți speranța acestei lumi! Voi sunteți cei care faceți din această comunitate, din acest oraș, din această țară, un loc mai bun. Vă mulțumim!
Vă încurajăm să continuați, să nu vă pierdeți entuziasmul și elanul. Chemați-vă și colegii și prietenii și povestiți-le cât de multe pot învăța din activitățile de voluntariat. Câștigul, voi, cei prezenți astăzi aici, în aceasta sală, știți bine: nu sunt diplomele sau premiile oferite, ci binele pe care îl sădiți în această lume!” (Adela Popa-Ghițulescu, director executiv Asociația Caritas Eparhial Oradea)

Lăudat să fie Isus!
Coincide această zi a voluntarului cu Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. Iar motoul acestei octave este: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău, din toată inima ta, din tot cugetul tău și pe aproapele, ca pe tine însuți». Deci, pe Domnul, pe aproapele și pe tine însuți.
Cred că acești voluntari au înțeles ce înseamnă această poruncă a Domnului Isus Cristos: să iubești pe Domnul Dumnezeu și în același timp au înțeles și cine este aproapele și au înțeles că pentru Domnul, putem să îl ajutăm pe aproapele. Nu sunt toți aici. Sunt mulți care ajută și fac bine. Îi știu pe unii, i-am văzut la față, inclusiv la Casa Maria Rosa, primind pe oamenii săraci acolo. Știți, beneficiarii sunt de fapt oameni săraci. Și foarte adesea omul sărac este așa cum îl vedem pe marginea străzii. Dar ne gândim că în acel om sărac care vine acolo, la Casa Maria Rosa să mănânce un prânz, îi este foarte frig sau îi este foarte cald. I-am văzut și transpirați și plini de sudoare, vara. Și îi văd acolo și pe cei care pregătesc mâncarea și pe copiii, pe tinerii care vin și îi servesc pe acești săraci. Apoi spală mesele și fac curățenie. Oare ce îi îndeamnă? – mi-am pus întrebarea. Ce îi îndeamnă? Ce îi mână pe acești tineri? Oare doar să apară la Ziua Voluntarului? Nu se poate… pentru atât nu se poate, e prea puțin. Înseamnă că există Domnul în ei și în tot ceea ce fac. Domnul este prezent, că fiecare dintre noi îl purtăm pe Domnul cu noi.
Știți? Este foarte interesant să îi vezi, adesea, pe acești tinerii că stau de vorbă cu cei săraci, la cantină, și nu doar le pun mâncarea în față, ci îi privesc în ochi, și aceia se simt apreciați.
Pentru acest lucru vă mulțumesc, dragilor, tuturor care faceți voluntariat, că știți să îi priviți în ochi! Vă mulțumesc tuturor celor care lucrează peste tot, în Caritas și în toate celelalte asociații, că știți să îi priviți în ochi pe acești oameni dezmoșteniți ai sorții. Și foarte adesea să ne întrebăm: cum de ei sunt acolo și eu sunt aici? Probabil că ar fi putut să mi se întâmple și mie, să fiu eu acolo… Adesea uităm acest lucru, dar este foarte important să ne aducem aminte de aceste cuvinte: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău și pe aproapele ca pe tine însuți».
Eu îi mulțumesc părintelui [Olimpiu Todorean] că de atâta vreme duce cu stoicism Caritas Eparhial înainte. Le mulțumesc și doamnelor care astăzi reprezintă organizațiile la nivel instituțional, de aici de la noi din Bihor! Vă mulțumesc, părinte! Vă mulțumesc, tuturor!” (PSS Virgil Bercea, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice Oradea)

Premiile acordate:
Premiul „CASA FRENȚIU”
Prin intermediul programului „Adoptă un bunic sau o bunică”, voluntarii „nepoți adoptivi” au petrecut timp de calitate cu rezidenții, i-au însoțit la plimbări, au jucat jocuri de societate, au împărtășit experiențe și povești de viață, acumulând în acest sens 707 de ore de voluntariat.
„Casa Frențiu” s-a acordat voluntarei Carina Mudura.

Premiul special „CASA FRENȚIU”
Îl oferim pentru organizarea programelor literar-artistice oferite seniorilor din Centrul Rezidențial „Casa Frențiu”.
Premiul s-a acordat doamnei Miorița Săteanu.

 Premiul special „CASA FRENȚIU”
A fost oferit unor tineri deosebiți care ni s-au alăturat în 2023 în programul „Adoptă un bunic sau o bunică”, câțiva voluntari „nepoți adoptivi”, din Asociația EDUBIZ. Acești tineri și-au oferit energia și creativitatea pentru a petrece timp de calitate cu rezidenții noștri și pentru a se bucura împreună cu ei de fiecare moment.

Premiul AFTER SCHOOL
Centrul de Informare și Consiliere pentru Refugiați Oradea – respectiv programul after-school are scopul de a asigura condiţii armonioase de creştere, educare şi formare profesională, precum şi de dezvoltare a capacităţii copiilor pentru depăşirea situaţiei mai puțin plăcute. În cadrul centrului, voluntarii ajută la pregătirea și realizarea activităților recreative, ludice și administrative.
Premiul s-a acordat voluntarei Hanna Kubarova.

Premiul CANTINA SOCIALĂ
Cantina socială este un serviciu social în cadrul căruia voluntarii, pe lângă servirea efectivă a beneficiarilor, interacţionează în mod direct cu aceștia. În anul 2023, 11 voluntari au realizat 235 ore de voluntariat la cantina socială.
Premiul s-a acordat voluntarului Andrei Horgoș.

Premiul DUȘURILE SOCIALE
Activitatea „Dușurile sociale” este unică pe plan local, o activitate pe care Asociația Caritas Eparhial Oradea o oferă persoanelor fără adăpost. Menținerea igienei corporale prin accesul la Dușurile sociale previne creșterea gradului de îmbolnăvire a persoanelor vulnerabile, care primesc, săptămânal, necesarul efectuării dușului, dar și un schimb de haine curate. În anul 2023, voluntarii au ajutat la distribuirea produselor de igienă și a hainelor, dar și la curățenia băilor, după efectuarea dușurilor de către persoanele fără adăpost. Premiul s-a acordat voluntarului Alexandra Nicolae.

Premiul PRIETENI PENTRU UN ZÂMBET
Anul 2023 a adus câteva schimbări pentru echipa „Prieteni pentru un zâmbet”, ne-am bucurat să reluăm activitățile cu cei mici de la Spitalul Județean de Urgență Oradea. Voluntarii clovni au activat prin vizite la Centrul de Îngrijire de zi pentru copii, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Oradea, la Centrul de zi pentru copii al Asociației Down Oradea, Centrul After –School ,,Sfântul Martin’’ din Ioaniș și prin participarea la diverse alte evenimente dedicate copiilor. În ultimul an, echipa a realizat 48 de ore de voluntariat, aducând zâmbete fără număr pe chipul celor mici!
Premiul s-a acordat voluntarului Deian Delibaja.

Premiul COLECTA DE PAȘTI
La Colecta de Paști s-au implicat 14 voluntari, care au desfășurat 68 de ore de voluntariat, contribuind la strângerea de alimente și donații în bani care au fost trimise către semenii noștri. Voluntarii noștri au dovedit spirit solidar și empatie pentru cei în nevoie în prag de sărbători.
Premiul s-a acordat voluntarei Cornelia Vesea.

Premiul COLECTA DE CRĂCIUN
La tradiționala Colectă de alimente de Crăciun, în anul 2023 s-au implicat 11 de voluntari care au desfășurat 55 de ore de voluntariat, contribuind la strângerea de alimente și donații în bani pentru ca cei 150 de beneficiari ai asociației să poată primi masa caldă zilnică și pe parcursul anului 2024.
Premiul s-a acordat voluntarului Alexandru Alb.

Premiul SPRIJIN ADMINISTRATIV
Activitatea administrativă este foarte importantă în organizația noastră și în anul 2023. 28 de voluntari au cumulat 171 de ore de voluntariat în activități administrative, care au inclus și „Cutia de Crăciun”.
Premiul s-a acordat voluntarei Alexandra Ghercă.

Premiul CEL MAI ACTIV VOLUNTAR
Cel mai activ voluntar este persoana care se implică în cele mai multe activități din dorința de a schimba ceva pentru comunitatea lui.
Premiul s-a acordat voluntarului Andrei Horgoș.

Premiul pentru DISPONIBILITATE
Disponibilitatea înseamnă a fi prezent la nevoie. Când ești anunțat cu o oră înainte și faci tot posibilul să fii prezent, când renunți la programul tău pentru a oferi o mână de ajutor, când alegi să dedici din timpul tău pentru un plus oferit aproapelui.
Premiul s-a acordat voluntarului Remus-Paul Bocioc.

Premiile SPECIALE FUNDRAISER
Premiul special îl oferim persoanelor care promovează asociația noastră în comunitate, prin chemarea la voluntariat și prin propriul exemplu de conduită. De-a lungul anului 2023, am derulat activități de promovare a voluntariatului și acțiuni caritabile de colectare de alimente în instituțiile de învățământ partenere. Activitatea „Cutia de Crăciun” nu ar fi fost posibilă fără o colaborare strânsă cu învățătoare și profesori dedicați care au răspuns mereu apelului nostru la sprijin comunitar și au asigurat informarea și mobilizarea elevilor și părinților spre implicarea socială: Dana Mihincău, Mariana Todorean, Patricia Capriș, Lia Șipoș și Claudia Toth.

Premiul „Voluntarul anului”
Este premiul oferit pentru: implicare, disponibilitate, diversitatea activităților în care s-a implicat, numărul de ore prestate şi calitatea serviciilor oferite.
Premiul s-a acordat voluntarei Alexandra Nicolae.

Evenimentul a fost presărat cu momente artistice susţinute de Mara Iaz, Ayssa Caba Hanna Herczeg, Christina Pantea, Lorelei Paltin, Lil RoseBogdan Nechifor, Alexia Bologa, Roxana Mureșan, Ovidiu Lazăr, și Grupul Enjoy Music.

Mulțumim tuturor voluntarilor pentru că, datorită vouă, asociația își poate continua activitățile sociale și educaționale!

Mulțumim autorităților că ne-au onorat cu prezența!

Mulţumim Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, domnului director Andrei Cristea, pentru că ne-a găzduit evenimentul din această seară și domnului Bogdănel Timoș pentru ajutorul acordat în organizarea evenimentului.

Mulțumim reprezentanților mass-media pentru prezență și promovarea evenimentului.

Mulțumim fotografilor, voluntarii Alexandru Alb și colegul lui Paul Cheregi.

Mulțumim: Black Wolf pentru pizza și Cofetăria Scala pentru tort.

Mulțumim soliștilor și Grupului Enjoy Music.

Felicitări tuturor voluntarilor şi deosebite mulţumiri pentru tot ceea ce au făcut pentru beneficiarii Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea şi pentru asociaţie în 2023!

 Andreea Ghercă
Coordonator voluntari


Sursa: egco.ro

.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-1{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Ziua Voluntariatului Caritas apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita