Fără categorie

Club Ziléos – Ce înseamnă să fii antreprenor

Ce înseamnă să fii antreprenor? Cum privește un antreprenor provocările, responsabilitățile, dar și bucuriile din munca sa de zi cu zi? Cum faci să așezi omul și nu numai banii în centrul afacerii tale? Cum utilizăm resursele și talentele pe care ni le-a dat Dumnezeu la locul de muncă, la școală sau în viața de familie? Aceste acestea ar fi doar câteva dintre întrebările care au stat la baza alegerii temei Clubului Ziléos – Ce înseamnă să fii antreprenor – organizat joi, 22 sepetembrie în incinta Licelului Greco-Catolic Iuliu Maniu.

Potrivit pedagogiei Ziléos, clubul este o activitate complexă ce se desfășoară pe mai multe planuri.  La începutul fiecărui club există un moment de primire, salutul de bun venit și prezentarea celor noi au fost făcute de către Dragoș Tomescu. Ne-am bucurat de prezența a peste 25 de tineri, atât tineri care au mai participat și în trecut, cât și mulți care sunt la prima experiența a unui Club.

Pentru a destinde atmosfera, cel mai potrivit a fost un joc de creativitate condus de tânăra Ioana Maria Vașadi, voluntar Ziléos. Fiecare participant a trebuit să-și folosească abilitățile de marketing și să vândă un obiect într-un mod cât mai creativ posibil. Nu a fost o misiune ușoară, deoarece tinerii au avut un timp limitat, iar obiectele pregătite de echipa de organizare au fost diverse și inedite. Mulți dintre tineri au descoperit abilități despre care nici nu știau că le posedă.

Nelipsit din cadrul unui Club Ziléos a fost momentul invitatului. Gabriel Nica este antreprenor și specialist PPC(Pay-Per-Click). Din 2014 se ocupă cu pasiune de gestionarea campaniilor Google Ads și Facebook Ads și oferă consultanță în această zonă. În timp, a ajuns să fie Partener Premium Google. În 2017 a pornit la un nou drum cu Agenția Digitală PPC EpicAds. În paralel a reînceput să testeze marketingul afiliat – cel puțin ca hobby.

Gabriel și-a conturat discursul într-un mod interactiv și a oferit tinerilor posibilitatea de a-și exprima opinia cu privire la ce cred ei că înseamnă viața de antreprenor. Invitatul i-a încurajat pe tineri să-și asume anumite resposabilități și să fie conștienți de posibilitatea eșecului, pe care, din experieța sa, nu l-a văzut ca pe un lucru rău, ci ca pe o oportunitate de a învăța și de a te reinventa. Chiar dacă sintagma a face ce îți place poate fi de multe ori banalizată în societatea actuală, Gabriel a surprins importanța utilizării propriilor resurse și calități pentru a face cu pasiune ceea ce faci, indiferent că este vorba de locul de muncă, de școală sau de facultate, sau de orice altă activitate de tip hobby.

Momentul pe grupuri a fost un timp special, în care tinerii, împărțiți în mici grupuri de discuție, au putut împărtăși ideile care i-au mișcat și care le-au dat de gândit. Revenind în grupul mare, a urmat o sesiune de Q&A, în care Gabriel a răspuns cu răbdare multitudinii de întrebări venite din partea tinerilor.

În finalul întâlnirii, momentul spiritual, condus de prof. George Demian, a fost un timp de interioritate în care cei prezenți au putut reflecta asupra importanței talanților cu care fiecare dintre noi a fost înzestrat de Dumnezeu. Prin muzica și prin pasajul din Sfânta Scriptură citit de către voluntarul Ziléos Cosmin Vidican și explicat de domnul profesor, tinerii și formatorii prezenți au înțeles că fiecare a primit un talant, un dar special de la Dumnezeu, care nu trebuie îngropat, deci risipit, ci trebuie folosit pentru binele personal și al celor din jur. Noi toți suntem asemenea unor diamante imperfecte, care au nevoie să fie șlefuite pentru a ajunge la adevărata lor strălucire.

Îi mulțumim lui Gabriel Nica pentru disponibilitate și pentru mărturia pe care a făcut-o! Ne-am bucurat și de prezența părintelui Alex Fiț care este întotdeuna alături de noi. Mulțumim de asemenea tuturor tinerilor pentru participare, voluntarilor și formatorilor care au organizat acest Club. Ziléos va rămâne în continuare alături de tineri! Vă invităm să participați și la următoarele activități!

Iată câteva dintre impresiile celor care au participat la această activitate:

A fost o activitate distractivă, dar și educativă în același timp. Mi-a plăcut intervenția domnului Gabriel Nica și felul în care și-a prezentat experiența de viață.(Stefania Bozdog)

Clubul Ziléos a fost un activitate educațională și constructivă care i-a învațat pe tineri despre antreprenoriat, dar și despre asumarea riscurilor în viața de zi cu zi. Jocul de la început a format o atmosfera plăcută care a durat pe tot parcursul evenimentului.(Daniele Gragnato)

Dragoș Tomescu – responsabil comunicare Ziléos


Sursa: egco.ro

.fusion-body .fusion-builder-column-3{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-3 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-3{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-3 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-3{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-3 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-4{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Club Ziléos – Ce înseamnă să fii antreprenor apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita