Fără categorie

Prima Împărtăşanie Solemnă în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj

Luni, 13 iunie 2022, cu ocazia Sărbătorii „Preasfintei Treimi”, 44 de copii, elevi ai Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, din clasele a III-a și a IV-a, au primit prima Sfântă Împărtășanie Solemnă în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime”. Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, de Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, alături de un sobor de preoți. 

A devenit o tradiție ca în a doua zi de Rusalii, cu ocazia sărbătoririi hramul Catedralei Blajului, copiii din Parohiile Greco-Catolice din localitate să primească prima Sfântă Împărtășanie Solemnă.

După o perioadă de intensă pregătire spirituală, îndrumați de Sora Luminița CMD, în care au parcurs drumul cunoașterii învățăturii creștine propus în întâlnirile de cateheză și după ce au fost spovediți pentru prima oară, copiii au trăit emoționantul moment al Primei Împărtășanii Solemne, administrate de Preasfinția Sa Cristian Crișan. Ei au devenit astfel membri ai comunității credincioșilor care participă la Taina Euharistiei, îmbrățișând pe deplin îndatoririle celor care îl urmează pe Cristos.

În timpul Sfintei Liturghii copiii și-au manifestat bucuria și emoția prin cântece și prin participarea activă la celebrarea liturgică. A fost o sărbătoare plină de lumina Spiritului Sfânt, atât pentru copiii care l-au primit pentru prima dată pe Isus Euharistic, cât și pentru părinții lor și pentru toți credincioșii prezenți.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Cristian, a subliniat bucuria comuniunii în rugăciune, importanța frecventării Sfintelor Taine și a întâlnirii cu Isus la fiecare Sfântă Liturghie, cel mai bun prieten al copiilor.

For privacy reasons Facebook needs your permission to be loaded.

I Accept

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Cristian le-a înmânat copiilor câte o diplomă, în semn de amintire de la Prima Sfântă Împărtășanie Solemnă şi câte un cadou. Celebrarea liturgică a fost transmisă în direct de postul de televiziune TVR 3 și de Radio Blaj TV Online. Înregistrarea transmisiunii poate fi urmărită accesând acest link: https://www.youtube.com/watch?v=XXLgLDXL_1k&ab_channel=RadioBLAJTVONLINE.

 

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

Articolul Prima Împărtăşanie Solemnă în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita