Fără categorie

Cardinalul Leonardo Sandri, moment de rugăciune în biserica greco-catolică din cartierul Barbu Lăutaru Blaj

Vizita la Blaj a Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale, s-a încheiat cu un moment de rugăciune în biserica greco-catolică din cartierul Barbu Lăutaru din Blaj, lăcaș de cult dedicat comunității rome din oraș, care a fost vizitat de Sfântul Părinte în urmă cu trei ani.

Însoțit de Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, de Subsecretarul Congregației pentru Bisericile Orientale, don Flavio Pace și de Episcopii Greco-Catolici din România, Înaltul Prelat a fost primit, conform tradiției, cu pâine și sare, de copiii din parohia Barbu Lăutaru.

În cadrul momentului de rugăciune, Cardinalul Leonardo Sandri a binecuvântat placa de la intrarea în biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei și Fericitul Episcop Ioan Suciu”, care îl înfățișează pe Sfântul Părinte Papa Francisc, alături de cuvintele „Chipurile voastre vor da culoare amintirilor mele” – Barbu Lăutaru Blaj – 2 iunie 2019.

Părintele paroh Ioan Hoca a rostit un mic discurs, în care i-a mulțumit Înaltului Prelat pentru grija și atenția pe care o manifestă față de comunitatea din Barbu Lăutaru și a anunțat că un grup de copii din parohie, care au primit  duminică Prima Împărtășanie Solemnă, așteaptă cu bucurie întâlnirea cu Sfântul Părinte Papa Francisc, cu ocazia vizitei pe care o vor efectua la Roma vinerea viitoare, în data de 10 iunie.

„Prin prezența Dumneavoastră astăzi, în mijlocul nostru, ni l-ați readus pe Sfântul Părinte și vă mulțumim în numele familiilor și al copiilor noștri, mai ales al celor care astăzi au primit Prima Sfântă Împărtășanie Solemnă. Prin faptul că sunteți astăzi aici, împreună cu Excelența Sa Nunțiul Apostolic și cu ceilalți episcopi, ne arătați, încă o dată, că suntem mereu prezenți în inima de părinte a Papei și în rugăciunile sale”.

Cardinalul Leonardo Sandri și-a amintit cu plăcere că se află pentru a treia oară la biserica greco-catolică din cartierul Barbu Lăutaru, după ce în 2017 a binecuvântat piatra de temelie, iar în 2019 l-a însoțit pe Sfântul Părinte la acest lăcaș de cult, și le-a transmis celor prezenți binecuvântarea Papei Francisc.

„Sunt aici, din nou, pentru a vă reaminti bucuria întâlnirii noastre. Vă transmit salutul Sfântului Părinte, care are toată prețuirea pentru comunitatea din Barbu Lăutaru și care vă transmite că nu sunteți singuri. Papa Francisc se roagă pentru voi, ca de altfel pentru toți cei care, într-o formă sau alta, sunt marginalizați și persecutați, în întreaga lume. Îi salut pe cei mai mici dintre voi, copii frumoși, le doresc să se realizeze, să-și împlinească toate aspirațiile pe care le au în viață și sper că vor avea un viitor fericit. La întâlnirea de vinerea viitoare, Papa Francisc va fi foarte bucuros să vadă ce biserică și comunitate frumoasă există în Barbu Lăutaru.”

La final, atât Cardinalul Leonardo Sandri, cât și Excelența Sa Miguel Maury Buendia, au primit, din partea comunității din Barbu Lăutaru, un cadou, constând în obiecte pentru binecuvântare, respectiv o căldărușă din cupru, un mătăuz și o cruce din cupru, inscripționate cu momentul vizitei la biserica greco-catolică din acest cartier.

Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale s-a aflat la Blaj în zilele de 4-5 iunie 2022, la aniversarea a trei ani de la vizita apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc, din 2 iunie 2019, în Mica Romă. În cadrul vizitei de la Blaj, Eminența Sa a binecuvântat centrul pentru refugiați „Casa Milostivirii – Papa Francisc”, a participat la deschiderea sesiunii ordinare a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și a concelebrat Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, la Sărbătoarea Fericiților Episcopi Martiri Greco-Catolici Români, marcată în acest an în data de 5 iunie.

 

Biroul Arhieparhial de Presă















 

Articolul Cardinalul Leonardo Sandri, moment de rugăciune în biserica greco-catolică din cartierul Barbu Lăutaru Blaj apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita