Fără categorie

Celebrare în Parohia Blaj III (Barbu Lăutaru) cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor

Vineri, 8 aprilie 2022, cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Blaj III (Barbu Lăutaru) cu hramul „Sfântul Apostol Andrei și Fericitul Episcop Ioan Suciu”.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Episcopul Cristian a oficiat rugăciunea Calea Crucii, animată de tinerii și copiii Parohiei, însoțiți de Părintele paroh Ioan Hoca și Părintele Viceparoh Ciprian Ioan Suciu.

Episcopul Auxiliar le-a transmis credincioșilor prezenți binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Greco-Catolice din România și a urat mulți și sfinți ani membrilor comunității, îndemnându-i să păstreze vie amintirea prezenței Sfântului Părinte Papa Francisc în mijlocul lor pe 2 iunie 2019.

În cadrului acelei vizite istorice, Suveranul Pontif a cerut iertare în numele Bisericii Catolice romilor din întreaga lume, pentru nedreptățile și discriminările comise împotriva acestor comunități de-a lungul istoriei: „Am, totuși, o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, segregărilor și a maltratării suferite de comunitățile voastre. Istoria ne spune că nici creștinii, nici măcar cei catolici nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta, aș vrea să vă cer iertare. Cer iertare în numele Bisericii Domnului și vouă, pentru momentele în care, de-a lungul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită, cu privirea lui Cain, și nu cu cea a lui Abel, și nu am știut să vă recunoaștem, să vă prețuim și să vă apărăm în specificitatea voastră”.

Barbu Lăutaru este cel mai vechi cartier de romi din Blaj, Biserica Română Unită desfășurând de-a lungul timpului o constantă activitate spirituală și socială în sprijinul acestei comunități. Ocrotitorul acestei Parohii, pe lângă sfântul Andrei, este Fericitul Episcopul Martir Ioan Suciu, numit și Episcopul tinerilor, care a copilărit alături de mulți romi din acest cartier și s-a implicat în sprijinirea și însuflețirea acestei comunități.

For privacy reasons Facebook needs your permission to be loaded.

I Accept

La sfârșitul celebrării, Părintele Paroh Ioan Hoca a mulțumit tuturor pentru prezența și comuniunea în rugăciune pe drumul Postului Mare, subliniind că vizita Sfântului Părinte în Barbu Lăutaru continuă să inspire noi acțiuni pastorale pentru binele sufletelor credincioșilor din parohie.

 

Pr. Ioan – Ștefan Dumitraș

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

 

Foto: Victor Fărcaș

 

Articolul Celebrare în Parohia Blaj III (Barbu Lăutaru) cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita