Fără categorie

Slujbă de pomenire pentru Părintele Jean Baptiste Robin la Sanctuarul de la Cărbunari

Duminică 1 august 2021 s-a celebrat la Sanctuarul Arhiepiscopal Major ”Fecioara Săracilor” de la Cărbunari Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie urmată de parastasul de pomenire în memoria părintelui Jean Baptiste Robin, primul rector al sanctuarului care în seara zilei de 31 iulie 2014, s-a întors în casa Tatalui ceresc.
La Sfânta Liturghie celebrată de Pr. Petru Dumitru au participat cațiva credincioși precum și grupul de voluntari, care întrețin, cu multă dragoste, acest mic sanctuar.

Parastasul de pomenire pentru părintele Jean Baptiste Robin a fost celebrat de Preasfinția Sa Cristian, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, de părintele Liviu Ursu, Vicar judecătoresc și de părintele Dumitru Petru, actualul rector al sanctuarului. La sfârșitul celebrării a fost sfințită noua cruce așezată la mormântul părintelui Jean Baptiste  donată de către o familie de credincioși inimoși.

În încheiere, Preasfinția Sa Cristian a evocat figura luminoasă a părintelui Jean Baptiste Robin care nutrind o mare dragoste față de Biserica Greco-Catolică din România a ales să rămână la Cărbunari, unde l-a servit pe Domnul până la sfârșitul vieții. Părintele Petru Dumitru a mulțumit tuturor credincioșilor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment.
Evenimentul s-a incheiat cu o agapă frățească, la care au participat toți cei prezenți.

Cu Sfinţii odihneşte, Cristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

 

Articolul Slujbă de pomenire pentru Părintele Jean Baptiste Robin la Sanctuarul de la Cărbunari apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita