Fără categorie

CEA DE-A ŞASEA SEARĂ DE RUGĂCIUNI PENTRU UNITATE A FOST GĂZDUITĂ DE COMUNITATEA EVREILOR MESIANICI

,,Creștinii știu că sunt fiii lui Dumnezeu și, mărturisind acest adevăr, îl fac să fie accesibil tuturor, toți văd că e frumos să se trăiască astfel. Așadar, acolo unde NU este unire între creștini, domnește un mare rău.”

,, Acest aspect face parte din om, adică nu reușește să tolereze deosebirea; nu reușește să o accepte în iubire, ca fiind loc al comuniunii. Acesta este păcatul radical al neacceptării. Nu ne acceptăm pe noi înșine, pe alții și pe Dumnezeu.”

,, Răul cel mare este separarea, iar în spatele separării stă faptul de a vrea să fim în unire cu ceilalți, dar devorându-i.”

,, După ce a vorbit despre unitate, Isus ne prezintă scopul unității: pentru ca lumea să creadă și pentru ca bucuria voastră să fie perfectă, să fie aceeași bucurie ca a Mea.”

,,Diversitatea celuilalt nu este un motiv de invidie sau de nivelare, de uniformizare, ci este o bogăție”
,,Shabbat-ul este o bucurie, o desfătare.”

,,Este mâna lui Adonai care lucrează această comunitate între Biserici şi îi aduce pe oameni împreună.”

A şasea zi a Decadei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor s-a desfăşurat în Sinagoga Evreilor Mesianici, unde participanţii au fost întâmpinaţi cu multă ospitalitate şi originalitate de către gazde şi în mod special de către Domnul Shaliach David Nagy: ,,Vă spun Shabbat Shalom credincioşilor creştini şi mesianici!

Ne bucurăm să vă avem aproape în această zi de Shabbat care a început odată cu asfinţitul. Suntem continuarea primilor credincioşi ai lui Joshua Messhiah, Mântuitorul nostru, care au compus prima Lui comunitate, L-au crezut şi L-au urmat pe El. Isus s-a născut ca evreu, a trăit ca evreu şi a săpat zidul de despărţire dintre noi. Primul Sinod a fost condus de apostoli evrei. Este o minune că existăm din nou, după două mii de ani. Este mâna lui Adonai care lucrează această comunitate între Biserici şi îi aduce pe oameni împreună. Shabbat-ul este o bucurie, o desfătare.”

Gazdele au pregătit un program prin care să împărtăşească cu invitaţii modul de închinare evreiesc, cu rugăciuni, invocaţii şi cântări specifice, cu bucurie şi entuziasm.
Biserica Greco-Catolică a fost reprezentată în cea de-a şasea seară a Rugăciunii pentru Unitate de către Părintele Mihai Vătămănelu, Vicar General, predica din această seară fiind în grija Bisericii Greco-Catolice, la eveniment fiind alături Preasfințitul Virgil Bercea, însoţit de preoţi şi credincioşi ai Bisericii noastre.

Prin cuvântul de învăţătură, Părintele Mihai Vătămănelu a oferit o altă perspectivă dezideratului de unitate, prin noi argumente clare şi documentate: ,,Conform rugăciunii sacerdotale a lui Isus din Ioan 17,26 Iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei…, Fiul lui Dumnezeu se roagă ca toți câți Îl cunosc să aibă în ei iubirea cu care Tatăl îl iubește pe El: o iubire unică și totală. Isus s-a rugat pentru ucenici cerând darul unității. Credibilitatea lui Dumnezeu este încredințată mărturiei noastre, unității noastre. Separarea între creștini este marele păcat. Creștinii știu că sunt fiii lui Dumnezeu și mărturisind acest adevăr, îl fac să fie accesibil tuturor, toți văd că e frumos să se trăiască astfel. Așadar, acolo unde NU este unire între creștini, domnește un mare rău. Un rău mare împotriva unirii este „fuziunea”, confundarea, faptul de a pretinde că toți suntem la fel, omologarea. Acest pericol amenință mereu și Biserica: prin legi toți suntem omologați.

Dar astfel nu mai suntem umani. Acest aspect face parte din om, care nu reușește să tolereze deosebirea; nu reușește să o accepte în iubire, ca fiind loc al comuniunii. Acesta este păcatul radical al neacceptării. Nu ne acceptăm pe noi înșine, pe alții și pe Dumnezeu. Răul cel mare este separarea, iar în spatele separării stă faptul de a vrea să fim în unire cu ceilalți, dar devorându-i. După ce a vorbit despre unitate, Isus ne prezintă scopul unității: pentru ca lumea să creadă și pentru ca bucuria voastră să fie perfectă, să fie aceeași bucurie ca a Mea. De obicei, prin armonie noi înțelegem faptul că eu am dreptate, iar celălalt este de acord cu mine. Acest fel de armonie este opusul unității, fiind, de fapt, dominarea celuilalt. Diversitatea celuilalt nu este un motiv de invidie sau de nivelare, de uniformizare, ci este o bogăție. Când se vorbește de unitate și uniune, nu se vorbește despre ceva opțional. Să cerem Domnului în Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor să ne întoarcem nu atât la pozițiile uneia sau a alteia dintre confesiunile creștine, ci ca toate confesiunile creștine să recunoască faptul că sunt conduse, îndrumate de singurul Păstor Isus și în El să afle rădăcina credinței și a faptului de a sta și de a călători împreună.”

,,Rugăciunea Supremă” Tatăl Nostru a fost rostit, ca în fiecare seară, în cele trei moduri, în limba ebraică, în limba română şi în limba maghiară.

Datorită unei întreruperi de curent, participanţii au putut experimenta oarecum atmosfera de rugăciune a primilor credincioşi, care, probabil nici nu-şi imaginau unde ar putea ajunge dezvoltarea tehnologiei, aceasta, din păcate, nefiind şi direct proporţională cu transformarea spirituală din zilele noastre.

Astăzi, Seara de Rugăciune a Tinerilor va fi găzduită de către Biserica Reformată, respectiv la Liceul ,,Lórántffy Zsuzsánna”, situat pe strada Andrei Șaguna nr. 1, începând cu ora 17:00.

Cei care doresc să vizioneze pagina Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din Oradea au la îndemână această adresă on-line:
https://www.facebook.com/unitatea.crestinilor.oradea/

Laura Ologu
Biroul Pastoral


Sursa: egco.ro

.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-1{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul CEA DE-A ŞASEA SEARĂ DE RUGĂCIUNI PENTRU UNITATE A FOST GĂZDUITĂ DE COMUNITATEA EVREILOR MESIANICI apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita