Fără categorie

CEA DE-A TREIA SEARĂ DE RUGĂCIUNI PENTRU UNITATE A FOST GĂZDUITĂ DE BISERICA EVANGHELICĂ-LUTHERANĂ

,,Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul! (Ps 105,3)”
,,Să fim mai curajoşi în mărturia noastră creştină!”

,,Iertarea în sfera ecumenică este importantă, dar în loc de cuvinte, iertarea cere fapte”

,,În acest haos al valorilor și principiilor, al minciunilor prezentate ca adevăr și ale adevărurilor prezentate ca minciuni, singura măsură exactă și corectă, singurul standard în această confuzie este și rămâne doar Dvar HaElohim – Cuvântul Lui Elohim (Dumnezeu)!”

„Singura șansă de a nu pierde busola dreptății și a adevărului, de a nu rătăci, este să ne întoarcem la a citi, a studia, a crede și a aplica Sfintele Scripturi”

,,Cu bucuria gazdei aş dori aici, în locaşul sfânt al Bisericii Evanghelice-Lutherane din Oradea, să îi salut pe toţi cei prezenţi şi să vă spun un călduros bun venit tuturor! Bine aţi venit să ascultăm din nou, împreună, Cuvântul lui Dumnezeu, să creştem prin darul Duhului Sfânt în credinţă şi să fim mai curajoşi în mărturia noastră creştină!” a fost căldurosul cuvânt de întâmpinare al Părintelui Mátyás Attila, paroh al Bisericii gazdă în cea de-a treia seară de rugăciune comună, aducând în atenţie mesajul Scripturii prin Psalmul 105, primele trei versete.

Biserica Greco-Catolică a fost reprezentată în cea de-a treia seară a Rugăciunii pentru Unitate de către Părintele Traian Dobrată, viceparoh al Catedralei ,,Sfântul Nicolae”, la eveniment fiind prezent şi Preasfințitul Virgil Bercea, alături de preoţi şi credincioşi ai Bisericii noastre.

Mesajul Părintelui Traian Dobrată a adus în atenţie importanţa iertării, condiţie indispensabilă unei reale reconcilieri de orice fel: ,,Condiţiile iertării sunt: pocăinţa, iubirea faţă de celălalt şi gratuitatea, prin care cineva iartă uitând. A ierta celor care ne-au jignit nu este un preţ de plătit lui Dumnezeu pentru a primi iertarea Lui, ci mai degrabă este un mod de viaţă pentru a deveni capabili să primim iertarea pe care Dumnezeu ne-o dă în mod gratuit. Iertarea în sfera ecumenică este importantă, dar în loc de cuvinte, iertarea cere fapte.”

Predica din această seară de rugăciune a fost în grija Comunităţii Evreilor Mesianici, fiind rostită de către Domnul Shaliach David Nagy, președintele Federației Comunităților Evreiești Mesianice din România:

,,Realitatea tristă a zilelor noastre este că există o confuzie în legătură cu ce este bine și ce este rău. Valorile, sensurile, termenii referitori la ce este bine sau ce este rău sunt amestecate într-o așa măsură încât oamenii au ajuns să își aleagă singuri, după bunul lor plac ce este bun, ce este bine și corect și ce nu, după cum li se pare lor. …. În acest haos al valorilor și principiilor, al minciunilor prezentate ca adevăr și ale adevărurilor prezentate ca minciuni, singura măsură exactă și corectă, singurul standard în această confuzie este și rămâne doar Dvar HaElohim – Cuvântul Lui Elohim (Dumnezeu)! … Iar El, ne-a transmis standardele Sale, definiția Sa a binelui și a răului prin Cuvântul Său, prin Kitvey HaKodesh – Sfintele Scripturi ale Primului Legământ și ale Noului Legământ. De aceea, singura șansă de a nu pierde busola dreptății și a adevărului, de a nu rătăci, este să ne întoarcem la a citi, a studia, a crede și a aplica Sfintele Scripturi! … Doar când știm ce este bine putem să învățăm să facem bine. Apoi, ni se spune să căutăm dreptate. În acest context, abia după ce știm ce este bine și ce este rău din punctul de vedere al Creatorului, al Lui Adonay Elohim, putem să căutăm să judecăm ce este bine și ce este rău. De aceea, rugăciunea noastră, a Comunității Evreilor Mesianici la Săptămâna mondială de rugăciune pentru unitate este ca toți să ne întoarcem la Cuvântul Său, la Kitvey HaKodesh – Sfintele scripturi, fiindcă doar astfel vom putea distinge, practica și aplica binele și dreptatea. Amen.”

În această seară Rugăciunea pentru Unitate va continua în Biserica Ortodoxă cu Lună, situată pe strada Traian Moşoiu nr.2, începând cu ora 17:00.

Cei care doresc să vizioneze desfăşurarea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor în Oradea au la îndemână această adresă on-line:
https://www.facebook.com/unitatea.crestinilor.oradea/

Laura Ologu
Biroul Pastoral

.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-2{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul CEA DE-A TREIA SEARĂ DE RUGĂCIUNI PENTRU UNITATE A FOST GĂZDUITĂ DE BISERICA EVANGHELICĂ-LUTHERANĂ apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita