Fără categorie

Dublă sărbătoare în Parohia „Înălțarea Domnului” din Porț, Sălaj

Duminică 11 septembrie 2022, în Parohia Porț am avut bucuria de a celebra împreună cu invitatul nostru, Părintele vicar Antoniu Chifor, o dublă sărbătoare: trei dintre copiii noștri -Georgiana, Oana și David- au primit Prima Sfântă Împărtășanie solemnă, moment de mare emoție atât pentru copii cât și pentru familiile lor și împlinirea a 230 de ani de la construirea bisericuței noastre, anul 1792 fiind încrestat deasupra ușii pe care se intră în naosul bisericii.

Așadar momente de mare încărcătură spirituală, momente de comuniune cu strămoșii comunității noastre care și-au plecat genunchii pe același pământ de sub podeaua bisericii pe care ne plecăm genunchii noi astăzi, au respirat același aer, au înălțat atâtea rugăciuni, au trăit momente de bucurie sau de amară tristețe și toate acestea sub acoperișul umilei noastre bisericuțe de lemn. Toate acestea dau acestei bisericuțe o valoare inestimabilă, valoare de care, din fericire, devenim tot mai conștienți.

În cuvântul de învățătură părintele vicar a nuanțat foarte frumos felul în care Dumnezeu iubește omenirea dar mai mult ne-a amintit că dovada supremă a iubirii pe care Dumnezeu ne-o poartă este jertfa pe cruce a Domnului nostru Isus Cristos. Totodată părintele a vorbit și de importanța momentului pe care cei trei copii l-au trăit în această duminică.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele vicar a transmis tuturor celor prezenți salutul, binecuvântarea și comuniunea de rugăciune a PS virgil, episcopul nostru.

Aduc cuvinete de apreciere copiilor din parohie care au animat Sfânta Liturghie îndrumați de Iulia Costaș.

Mulțumim părintelui vicar Antoniu Chifor și doamnei preotese, Teodora, pentru călduroasa prezență în mijlocul comunității noastre.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru marele dar al Sfintei Euharistii pe care ni-l dăruiește tuturor, implorăm binecuvântarea lui asupra copiilor care de acum vor fi mai aproape de Isus.

Preot paroh Costaș Ionel


Sursa: egco.ro

.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-2{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Dublă sărbătoare în Parohia „Înălțarea Domnului” din Porț, Sălaj apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita