Fără categorie

Zi de „Transfigurare sufletească” la Sanctuarul Stânceni

Pentru a sărbători în modul cel mai edificator cu putință hramul bisericii „Schimbarea la Față” a Schitului „Sfânta Cruce” din Stânceni, Maica Eliane a organizat, ca în fiecare an, în ziua de 6 august 2022, o celebrare deosebită și un Colocviu, deopotrivă ecumenic și inter-religios, având ca temă principală cartea biblică a Cântării Cântărilor.  

În acest an, Marea sărbătoare a Schitului a fost onorată de prezența Excelenței Sale Roland Minnerath, Arhiepiscop emerit de Dijon, și a Preasfinției Sale Cristian Crișan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, care a fost delegat de Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan să ia parte la acest eveniment.

Sărbătoarea a debutat în seara zile de 5 august 2022 cu Privegherea sărbătorii și a continuat în dimineața zilei de 6 august cu intonarea Acatistului Celor Șapte Episcopi greco-catolici martiri. Corul, alcătuit din seminariștii de la Blaj și din membrii Fraternității „Sfântul Ilie”, a  încântat credincioșii veniți la sărbătoare cu intonarea Acatistului – o intonare frumoasă, care invita la reculegere și la meditarea jertfei de sine a fiecăruia dintre cei Șapte Episcopi martiri.

Mai apoi, exact în momentul în care corul intona troparul sărbătorii – „Schimbatu-te-ai la față în Munte, Hristoase, Dumnezeule, arătând Ucenicilor tăi gloria ta, pe cât puteau cuprinde…” – au sosit cei doi Arhierei. Ei au fost întâmpinați de Maica Eliane, Stareța Schitului, de Părintele Cornel Dîrle, Rectorul Sanctuarului, de preoții greco-catolici prezenți, de cei doi preoți romano-catolici veniți special de la București pentru acest eveniment de seamă, precum și de credincioșii adunați deja.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, celebrată din pridvorul bisericii, a evocat evenimentul „Schimbării la față” ca pe unul din momentele de seamă ale activității publice a lui Isus Hristos – cel care dezvăluia, cu anticipare, Strălucirea Învierii Mântuitorului, la capătul drumului ce avea să-L poarte prin Osândirea la moarte, prin purtarea crucii, prin sfânta sa Moarte și Înmormântare. De altfel, Excelența Sa Roland Minnerath a scos în evidență faptul că de această strălucire a Învierii Glorioase, pe care doar trei din ucenicii lui Isus – Petru, Iacob și Ioan – au putut să o contemple pentru câteva momente, aveau să aibă parte toți cei care îl urmează pe Isus, în condițiile pe care le-a indicat atunci când a spus: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze. Căci cel care va voi să-și salveze viața o va pierde, dar cel care o va pierde pentru mine, o va salva…”

For privacy reasons Facebook needs your permission to be loaded.

I Accept

După Sfânta Liturghie, a fost celebrat în mod solemn, la cele patru stațiuni prezente în curtea Schitului, Acatistul Maicii Domnului. Cei doi Arhierei, preoții prezenți și întreg poporul care a participat la Sfânta Liturghie, au străbătut în procesiune acest parcurs, care o evocă și o cinstește pe Sfânta Fecioară Maria, ca cea care a răspuns cel mai bine la chemarea lui Dumnezeu de a participa Misterul Mântuirii neamului omenesc, primindu-l și purtându-l în sânul ei neprihănit și născându-l în lume pe Fiul lui Dumnezeu. Celebrarea s-a încheiat cu o agapă frățească la care au participat toți cei prezenți.

În partea a doua a zilei, s-a desfășurat Colocviul mai sus amintit, după următorul program:

Partea I. Moderator: Alexandra Lupuțiu (București)

PS Cristian Crișan (Blaj), Cuvânt de deschidere și Salut din partea Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan;

Rabinul Rafael Shafer (București), Toate scrierile sunt sfinte, Cântarea Cântărilor este Sfânta Sfintelor;

Monica Broșteanu (București), Cântarea cântărilor. Diferitele sale interpretări și locul său în liturghia latină;

Maica Eliane (Stânceni), Capul tău precum Carmelul (Ct 7,6) – comentarii medievale evreiești la Cântarea Cântărilor;

Vasile Dub (Târgu Mureș), Valențele poetice ale Cântării Cântărilor;

Sesiune de întrebări, răspunsuri și dezbateri.

Partea a II-a. Moderator: Pr. Tarciziu Șerban (București)

Roland Minnerath (Arhiepiscop Emerit de Dijon), Dialogul catolic-ortodox și viitorul ecumenismului;

Sr. Katalin (Târgu Mureș), Interpretarea mistică a Cântării Cântărilor la Tereza de Avila și Ioan al Crucii;

Pr. Ionuț Blidar (Timișoara), Maria – icoana Mirelui și a Miresei;

Tereza Sinigalia (București), Cântarea Cântărilor transpus în imagini;

ÎPS Serafim, Arhiepiscop Ortodox al Germaniei și Mitropolit al Europei de nord, Concluzie;

Sesiune de întrebări, răspunsuri și dezbateri.

 

Ziua de sărbătoare s-a încheiat cu celebrarea solemnă a Vecerniei Duminicii și a Sărbătorii „Schimbarea la Față”.

La capătul unei astfel de zile atât de pline și de înălțătoare, putem spune că am trăit cu toții o adevărată transfigurare sufletească.

 

A consemnat Pr Tarciziu Șerban (Purtător de cuvânt al ARCB)

 

 

Articolul Zi de „Transfigurare sufletească” la Sanctuarul Stânceni apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita