Fără categorie

Sighetu Marmației: Au început lucrările de construcție a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX

La Sighetu Marmației, pe pământul Cimitirului Săracilor pe care ne rugăm de peste 20 de ani la pelerinajele anuale, au început lucrările de construcție a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX. După ce piatra de temelie a fost sfințită sâmbătă, 14 mai 2022, în luna iulie au început săpăturile pentru fundația edificiului și se continuă cu turnarea fundației. „Ne propunem să finalizăm în acest an partea de demisol” transmite Preasfinția Sa Vasile Bizău, care face apel la a ne simți cu toții parte din acest proiect amplu și important, așa cum afirma la punerea pietrei de temelie: „Dacă stânca este Mântuitorul Hristos, noi, cu toții, suntem pietre vii ale templului Domnului, urmașii martirilor, ai mărturisitorilor, fiii Bisericii Catolice”.

Credința noastră ne îndeamnă la implicare și la asumare, la rugăciune și la ajutor, la a ne uni forțele și a contribui la edificarea acestui proiect atât de important pentru Eparhia noastră, dar și pentru întreaga Biserică Catolică și întreaga țară.

.fusion-body .fusion-builder-column-3{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-3 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-3{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-3 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-3{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-3 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-title.fusion-title-1{margin-top:0px!important; margin-right:0px!important;margin-bottom:31px!important;margin-left:0px!important;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-title.fusion-title-1{margin-top:0px!important; margin-right:0px!important;margin-bottom:20px!important; margin-left:0px!important;}}

„Cărămidă cu cărămidă ajungem sus!”, este motto-ul care ne ghidează în această perioadă de efort comun, în care invităm toți doritorii să depună propria cărămidă în zidul sanctuarului.

Toate donațiile se fac în conturile:

  • SANCTUARUL MARTIRILOR SI MARTURISITORILOR ROMANI AI SECOLULUI XX

    BCR RON: RO28 RNCB 0185 1713 8077 0001

    SWIFT: RNCB RO BU

  • EPISCOPIA ROMANA UNITA CU ROMA GRECO-CATOLICA DE MARAMURES

    BCR EUR:RO33 RNCB 0182 0341 3629 0002

    BCR USD:RO06 RNCB 0182 0341 3629 0003

    SWIFT: RNCB RO BU

Detalii plată: -Donație Sanctuar Sighet-

.fusion-body .fusion-builder-column-4{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-4 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 20px !important;padding-right : 20px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 20px !important;padding-left : 20px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-4{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-4 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-4{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-4 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

Despre proiect

Înființat prin Decret Episcopal de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș, Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX deține personalitate juridică și are sediul în Municipiul Sighetu-Marmației, Strada Avram Iancu, nr. 229.

„Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX reprezintă una dintre modalitățile prin care Eparhia de Maramureș se îngrijește de perpetuarea memoriei celor care s-au jertfit până la sacrificiul propriei vieți, din dragoste față de Dumnezeu pentru unitatea Bisericii lui Hristos și pentru libertatea neamului românesc, dând mărturia supremă despre adevărul credinței” (Statutul Sanctuarului).

Locul se vrea a fi un punct de reper pentru pelerinii, din țară și străinătate, doritori să se apropie de ceea ce a însemnat istoria Bisericii Greco-Catolice din acea perioadă. Proiectul cuprinde o biserică, un generos spațiu exterior dedicat evenimentelor și celebrărilor în aer liber, dar și o sală interioară de activități și conferințe și un Muzeu care intenționează să prezinte clandestinitatea Bisericii Greco-Catolice.

Biroul eparhial de presă

.fusion-body .fusion-builder-column-5{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-5 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-5{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-5 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-5{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-5 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-2{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Sighetu Marmației: Au început lucrările de construcție a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita