„Întâlnirea Mondială a familiilor” – Mărturie de credință

Experiența pe care am trăit-o la Întâlnirea Mondială a Familiilor, a fost minunată. Am fost privilegiați că am putut ajunge acolo. Am învățat extrem de multe lucruri. Am trăit o grămadă de emoții. Zilele de acolo au fost pline de har si emoție, așa cum noi nu am mai trăit împreună ca familie până acum.

Au fost trei zile de conferințe, timp în care am asistat la cinci conferințe și zece paneluri, cu mărturii ale familiilor din diverse țări (10 paneluri – 40 mărturii a câte 15 minute). Acestea s-au centrat în jurul a mai multor teme precum: iubirea în familie, ce e familia creștină și misiunea ei, legătura biserică – familie, legătura preot – familie, despre persoanele în vârstă și despre persoanele tinere, abandon, divorț, suicid, frica de a fi părinte – tot mai mare în rândul tinerilor, iertarea în cuplu, iertarea celui care ți-a produs suferințe. Teme cu puternic caracter emoțional, abordate deschis și sincer, lucru extraordinar, mai ales că în general la noi în România avem tendința de „a ne spăla rufele în familie”, de a suferi și a nu avea curajul să vorbim deschis despre multe lucruri. Naturalețea mărturiilor acestor persoane și modul în care credința lor, ajutată de biserică și comunitate le-au făcut să treacă peste suferințe și necazuri, ne-au dat speranța că și noi alături de comunitate și biserică putem avansa în credință.

Miercuri a avut loc festivitatea de deschidere care a fost ținută împreună cu Sfântul Părinte și mii de persoane în Aula Paul VI. Atunci ne-am cunoscut cu restul familiilor din România. Trebuie să recunoaștem că am plecat la drum cu emoții mari, fiindcă aveam să ne întâlnim cu un grup nou, să realizăm activități noi, pe care nu le-am mai experimentat până atunci. Ne îngrijorau puțin dificultățile de limbă, însă mai tare răsuna în noi întrebarea: “Suntem vrednici să fim acolo? Să vedem și să trăim lucrurile acelea?”.

Ne-am simțit mici în fața mărturiilor extrem de puternice date de familii, care atingeau teme sensibile. Totul a început cu ideea că familia e primul loc unde se învață iubirea. Că expresia concretă a iubirii în familie înseamnă a da, a te dărui celuilalt, a ști nevoia celui de lângă tine, a-ți face timp pentru cei dragi ție și a fi acolo prezenți și conectați cu ei. Fiecare familie are o chemare, o misiune, o vocație și nu ar trebui să renunțăm la acestea când întâlnim cel mai mic obstacol.

O altă idee importantă, împărtășită în cadrul conferințelor, este prezența mamei și a tatălui în familie în preajma copiilor. Se vorbea mult de prezența tatălui și rolul lui în creșterea copiilor, prin faptul că el oferă siguranță și încredere. Datorită situației economice actuale a multor familii, tatăl e multă vreme absent și recent și mama a început să fie mai absentă, din cauze financiare. Această absență și deconectare din viața de familie poate să ducă la adicții de alcool, droguri, internet, pornografie în rândul copiilor.

În cadrul mărturiei din ziua de sâmbătă, s-a vorbit mult despre iertare. Mărturia a fost a unui cuplu libanez, stabiliți în Australia, care aveau șapte copii, din care trei în cer. Mărturia lor a adus lacrimi în ochii tuturor. Ei povesteau că acum doi ani, într-un accident de mașină un șofer, care era beat și drogat, a intrat cu mașina în patru copiii, din care trei erau ai lor, și i-a omorât. A fost o mărturie a iertării din partea lor. Ei spuneau că în fiecare zi de doi ani se roagă pentru iertare. Subliniau faptul că nu e un singur moment în care ierți, ci iertarea e un proces continuu. Le-a fost greu să se ierte pe ei pentru că și-au lăsat copii la plimbare în ziua respectivă, și apoi să-l ierte pe acel șofer care i-a ucis. Încărcătura emoțională a poveștii lor a fost imensă. Tatăl relata că a trebuit să facă o alegere: „să mă distrug sau să mă vindec”, și numai prin Dumnezeu și cu el alături putea să parcurgă procesul spre iertare și vindecare.

Un alt moment minunat pe care l-am trăit acolo a fost Liturghia din Piața Sf. Petru, unde am fost peste 25.000 de oameni. A fost o atmosferă extraordinară: ne-am rugat împreună, am cântat împreună, am fost alături oameni de toate naționalitățile și comunicam cu ei ca și cum ne cunoșteam de-o viață.

Ce am observat noi și ne-a impresionat a fost importanța și seriozitatea acordată evenimentului. Toată lumea a fost extrem de implicată și bine pregătită, voluntarii, îndrumătorii, persoanele care au ținut catehezele, liturghiile, chiar și pauzele s-au desfașurat într-un program precis, la orele stabilite.

Catehezele au fost ținute de familii, nu de preoți, doar de două sau trei ori au intervenit preoții și aceia în relațiile dintre familie și biserică sau despre modul comun de acțiune în comunitate. Fiecare familie a venit cu mărturia ei iar fiecare tema a fost bine așezată, bine pusă la punct. Mărturia dată de fiecare familie exemplifica, prin viața celor care vorbeau, o anumită tema legată de familie. Totul a fost practic, prezentat de persoane care au trăit  evenimentele respective și împărtășeau felul în care au acționat și trăit acele încercări.

În seara de vineri, au fost pregătite autobuze care ne-au dus într-o parohie de la periferia Romei, unde preotul și întreaga comunitate s-au pregătit pentru noi cu mâncare si băutură. Am participat la o agapă frățească cu muzică, cu povești și cu experiențe de viață. Am stat, două ore, împreună cu părintele episcop, cu preoții lor și ai noștri. Ne-au plăcut mult oamenii, mai ales pentru modul în care ne-au făcut să ne simțim că aparținem comunității lor.

Ne gândeam într-o seară cât de frumos e faptul că aceste familii au spus “da” la un anumit moment, au ascultat de Dumnezeu și au făcut o alegere în a merge cu El mai departe în drumul vieții lor. Și considerăm că și nouă ni se pune această alegere în față, zilnic. Poate nu alegem mereu bine, însă Dumnezeu insistă, ne oferă din nou și din nou posibilitatea de a alege să-L urmăm.

Ajungând la hotel seara, văzând și simțind toată credința și încrederea în Dumnezeu de care au dat dovadă cei de acolo,ne-am împărtășit faptul că „Nouă nu ne ajunge această viață ca să ajungem la credința lor”. Dar asta nu înseamnă că nu vom încerca în continuare!

Mulțumim lui Dumnezeu pentru clipele minunate trăite la Roma, alături de Părintele Episcop Iosif Csaba Pal și Părintele Bertean Daniel, care ne-au îndrumat și au fost tot timpul alături de noi, și de restul famillilor venite din România.

Fam. Muntean Oana și Cristian