Sfințirea pietrei de temelie a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX, în cadrul pelerinajului anual la Cimitirul Săracilor
În Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, 14 mai 2022, a fost pusă și binecuvântată piatra de temelie a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX, sanctuar care se va construi la Sighetu Marmației, în Cimitirul Săracilor, loc în care se rostesc rugăciuni și se organizează pelerinaje de peste 20 de ani. Aici se ajunge an de an, în cea de-a doua sâmbătă a lunii mai, în procesiune, pornind de la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, străbătând orașul suferinței martirilor care s-au stins în cea mai cruntă închisoare a țării și care, prin statornicia lor în credință și adevăr, au devenit semințe ale libertății noastre.
„Ion Heliade Rădulescu, la 1848, spunea pe Câmpia Libertății de la Blaj: De aici a răsărit soarele românilor. Cred că fiecare dintre noi, astăzi, aici și acum, la Sighet, putem să spunem că de aici a răsărit iubirea și libertatea românilor. Dar iubirea și libertatea au coordonate și dimensiuni universale. Și nu doar de la Sighet au răsărit ele, ci de la toate temnițele care au fost presărate în acea perioadă tulbure și întunecată a comunismului”, a afirmat Preasfinția Sa Virgil Bercea (episcop de Oradea) în cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii Arhierești celebrate la Cimitirul Săracilor. Sfânta Liturghie a fost celebrată de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, împreună cu PS Virgil Bercea, PS Claudiu Pop, PS Cristian Crișan și un sobor de vicari, protopopi și preoți din întreaga Biserică Catolică din România.
„Să venim cu drag aici, la Sighet, atunci când Biserica ne cheamă, dar și atunci când inima și sufletul de îndeamnă, a exclamat PS Virgil. Să nu uităm niciodată iubirea cu care ei, fericiții martiri, au iubit pe Domnul, Biserica, pământul și acest neam”. „La Sighet avem harta desenată cu brazi”, a afirmat Ierarhul. Și a adus în lumină cuvintele lui Ion Găvrilă Ogoreanu: Brazii se frâng, dar nu se îndoaie niciodată. Toți cei care sunt dincolo de frontierele acestor brazi s-au frânt, dar nu s-au îndoit niciodată: nici în credință, nici în speranță și nici în iubire”, a afirmat Episcopul de Oradea, îndemnând credincioșii să nu uite niciodată că de aici au răsărit iubirea și libertatea, iar acest loc să fie purtat mereu în inimă și în suflet. „Construind acest locaș de cult, de amintire a martirilor comunismului, tot în spiritul iubirii și al iertării, al sângelui vărsat din dragoste, ne vom întoarce aici mereu și cu dragoste”, a încheiat PS Bercea.
În sufletele noastre se așterne an de an bucuria participării la acest pelerinaj, așa cum a explicat la final PS Vasile Bizău, afirmând că probabil, apăsați fiind de multele probleme ale vieții, venind aici, ne întrebăm și noi asemenea mironosițelor care mergeau la mormântul lui Isus: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la mormânt? Iar aici descoperim că piatra a fost dată la o parte și în fiecare an descoperim același răspuns: De ce-l căutați pe Cel viu între cei morți?”
„Am pus piatra de temelie a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX, un moment important din viața Bisericii, un moment deosebit de frumos și important din viața fiecăruia dintre noi, cei care suntem cărămizi vii în templul spiritual al Domnului. Piatra de temelie este Dumnezeu Domnul”, a afirmat Ierarhul. Și a continuat: „El este stânca în care ne putem încrede, El este stânca cea tare, El este cel care ne însoțește și mereu împarte haruri, bucurii și speranța mântuirii. Stânca este și credința în Mântuitorul Hristos și astăzi se actualizează cuvintele Mântuitorului: Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui”. Iar credința noastră ne îndeamnă la implicare și la asumare, acest lucru fiind explicat de Episcopul de Maramureș: „Dragi pelerini, suntem și noi pietre vii, urmașii martirilor, ai mărturisitorilor, fiii Bisericii Catolice… așa cum spunea Fericitul martir Iuliu Hossu: Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă”. Piatra aceasta de temelie pe care azi am sfințit-o „cuprinde toată memoria trecutului, dar este și baza unui viitor, un viitor al țării noastre pe care o dorim liberă, pentru că de aici va fi o chemare la unitate, o chemare la sfințenie, o chemare la bucurie”, a afirmat Preasfințitul Vasile Bizău, care a mulțumit tuturor: confraților episcopi, preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor, că s-au făcut părtași la acest eveniment plin de bucurie al Eparhiei de Maramureș.
Biroul eparhial de presă
Sursa: episcopiamm.ro
.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}
.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-1{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}
Articolul Sfințirea pietrei de temelie a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX, în cadrul pelerinajului anual la Cimitirul Săracilor apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Source: Biserica Romana Unita