Fără categorie

Drumul Crucii cu procesiune pe străzile Blajului

După o pauză provocată de pandemia de coronavirus, Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș a reluat tradiția organizării Drumului Crucii cu procesiune, pe străzile municipiului Blaj.

În Sfânta și Marea Marți, 19 aprilie 2022, începând cu ora 18.00, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian, Preasfinția Sa Cristian, Episcopul Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș a prezidat Calea Crucii, desfășurată pe străzile Blajului.

For privacy reasons Facebook needs your permission to be loaded.

I Accept

Procesiunea a început la Capela Arhiereilor (parohia Blaj II) s-a încheiat la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime”.

La momentul de rugăciune alături de numărul mare de credincioși, a participat un sobor de preoți, seminariști de la Seminarul Arhiepiscopal Major și surorile din Congregația Maicii Domnului.

Drumul Crucii cu procesiune pe străzile municipiului Blaj este organizat, în fiecare an, în Săptămâna Mare, din anul 2016, dar din cauza pandemiei de coronavirus, ultimele două procesiuni nu s-au desfășurat.

 

Biroul Arhieparhial de Presă

Articolul Drumul Crucii cu procesiune pe străzile Blajului apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita