Fără categorie

Scrisoare Pastorală a Preasfințitului Virgil Bercea la Sărbătoarea Învierii Domnului 2022

,,Știu că pe Isus cel răstignit Îl căutați” (Mt 28, 5)

Cristos a Înviat!

Dragii mei,

,,Știu că pe Isus cel răstignit Îl căutați – nu este aici”(cf.Mt 28, 5-7) le spune ,,îngerul Domnului, coborât din cer”, femeilor venite ,,ca să vadă mormântul”. Îngerul care fusese trimis pentru a lămuri nedumerirea înfricoșată a sufletelor omenești avea ,,înfățișarea ca fulgerul și îmbrăcămintea albă ca zăpada” și le spune răspicat celor de față și, de fapt, și nouă celor de astăzi: ,,A înviat, … veniți de vedeți și, …mergând spuneți!”

Dacă stăm bine să ne gândim, nu vom greși observând că este, de fapt, același ,,înger al Domnului” care ,,a fost trimis  într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret”, la o fecioară al cărei nume era Maria, spre a-i dezvălui lumina adevărului: ,,Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine”; ,,vei naște fiu, … Fiul Celui Preaînalt”! (cf.Lc 1, 26-32). Vedem că acest ,,înger al Domnului” este foarte convingător, vorbește cu ,,o putere de sus”, atât când o vestește pe Maria că prin ea va veni Mântuitorul în lume, cât și acum, când le spune mironosițelor că Isus a înviat din morți, pentru mântuirea lumii!

A înviat! A înviat! … aceste cuvinte ale ,,îngerului Domnului” răsună în sufletele noastre, ca un ecou venit de dincolo de timp, de la facerea lumii, când ,,a zis Dumnezeu”, cu aceeași ,,putere de sus”, ,,Să fie lumină! Și a fost lumină” (Fc. 1, 3)!

Paștele Domnului sunt, de fapt, o nouă facere a lumii, iar Cristos cel înviat ne spune nouă tuturor: ,,Eu sunt lumina lumii. Cel ce Mă urmează pe Mine nu va umbla niciodată în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Io 8, 12). În fața mormântului gol și la cuvintele îngerului, femeile mironosițe și-au adus poate aminte de ,,Lumina lumii” și de faptul că Isus le-a spus apostolilor: ,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Io 14,6) și de acolo, de la mormânt,  cuprinse de spaimă și de cutremurul iscat în ființa lor de vestirea îngerului, au plecat în grabă pentru a vesti apostolilor și lumii că Isus a înviat.

Dragii mei,

Trăim un timp pe care mintea și sufletul nostru îl percep ca pe un coșmar fără limite: pandemia care ne-a claustrat doi ani iar acum războiul în Ucraina, aici la poarta noastră, ne dă alte temeri și spaime. Cu toții ne-am temut și continuăm să ne temem de un virus, iar acum, cu toții am văzut distrugere și moarte, suferință și pribegie, case care nu mai sunt și oameni morți. Cine mai știe care au fost ucraineni sau ruși, cine va ști vreodată? Probabil, la gropile comune, se vor pune niște cruci care să amintească de ,,cei căzuți” într-un război fără sens, aici lângă noi… Îi vor căuta părinții, sau cei apropiați, sau prieteni … dar oare, ,,îngerul Domnului” va fi oare acolo ca să le spună ,,știu că pe cel căzut îl căutați …” și să-i încurajeze: ,,nu este aici – a înviat”… Zbuciumate și grele timpuri! Tragice încercări pentru bietul om, atât de fragil în vârtejul absurd al suferinței și al morții!

Iubiți credincioși,

Peste gropile comune ale celor morți în războiul din Ucraina s-a împins pământul cu buldozerul, dar dincolo de pământ și cenușă este învierea morților în Învierea Domnului. Au vrut să-i ascundă, să nu-i mai știe nimeni, dar au uitat că Adevărul este veșnic. Tocmai acești morți nevinovați, trupurile lor aruncate fără o slujbă și fără o lacrimă la căpătâi vin să întărească convingerea noastră că Învierea este un act supranatural, o taină a iubirii, iertării și grației divine care are valoare absolută și depășește puterea noastră de cuprindere! Ne-o repetă Îngerul Domnului, stând pe piatră – Cristos a înviat! Ne-o repetă fiecare dintre acești morți aruncați în gropile comune – Cristos a Înviat!

Astăzi, precum întotdeauna, răul are un nume – îl știm cu toții – îi știm pe toți irozii veacurilor! Prin istorie am cunoscut mereu asemenea satrapi și pilați și irozi dar, la mormântul lor nimeni nu mai plânge. Plânge în schimb lumea pe drumul crucii lui Isus și la mormintele celor fără de cruci iar din aceste lacrimi se naște bucuria Învierii. Aceste gropi comune și morții împrăștiați pe străzi ne strigă nouă, de dincolo de moarte: Cristos a înviat, el este Calea; Cristos a biruit, El este Adevărul; Cristos a învins moartea, El este Viața! El, Domnul, ne repetă mereu și neîncetat: ,,Să vă iubiți, … să vă iubiți unii pe alții”(Io 13,34).

Dragii mei,

Acum este momentul în care nu trebuie să disperăm și să ne pierdem încrederea! ”Îngerul Domnului” stătea așezat pe piatra de la ușa mormântului lui Isus iar acea piatră simbolizează ,,pecetea și biruința răului”. Acolo, în mormânt, în spatele acelei pietre, ar fi trebuit să rămână captiv  Isus, în moarte, după judecata și fapta celui rău. Însă, ,,îngerul Domnului”, acolo pe piatra mormântului, strălucește de lumină, de o ”Lumină de sus” care este mai puternică decât răul, decât moartea, decât ura –  pentru că este ”lumina Domnului”!.

Acum, mai mult decât oricând, este ceasul în care trebuie să credem în Inviere! Domnul, Cristos cel înviat, este pacea inimilor noastre! Iar acest strigăt – Cristos a înviat! – a schimbat direcția istoriei umane și curgerea timpurilor, acest strigăt ne dă speranța și azi și în aceste vremuri încercate.

DA și mereu DA: a înviat, ,,precum a spus, ,,nu vă fie teamă” (cf. Mt 28, 5-6)! A înviat! ne-o spune Biserica (1Cor 15,20) – aceasta este Vestea cea bună și speranța noastră! Să-l primim pe Domnul în viața noastră! Acesta este momentul, ora sfântă a  învierii noastre! Bunul Dumnezeu ne iubește nedrămuit, și chiar dacă încercările în lume nu lipsesc, ba chiar par a se înmulți demonic, iubirea Domnului e atotbiruitoare.

Cristor a înviat!

– acesta este timpul potrivit pentru a-i mulțumi Domnului pentru toți și pentru toate;

– acesta este timpul nouă adus anume pentru a ști să prețuim viața și pacea;

– acesta este timpul special pentru dărui din inimă și a ajuta pe cei aflați în nevoi și în pribegie;

– acesta este timpul pentru bucuria iertării și a iubirii;

– acesta este timpul lui Cristos înviat și timpul mântuirii noastre;

Acum este timpul să ascultăm cuvintele Domnului: ,,Să vă iubiți unii pe alții”!

Acum este timpul Învierii!

Cristos a Înviat!

Sărbători fericite!

+ Virgil Bercea

Episcop


Sursa: egco.ro

.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-3{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Scrisoare Pastorală a Preasfințitului Virgil Bercea la Sărbătoarea Învierii Domnului 2022 apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita