Fără categorie

Hrană sufletească pentru seminariștii blăjeni

În perioada 7-9 aprilie 2022, la Seminarul Teologic Greco-Catolic din Blaj, au avut loc exercițiile spirituale pentru studenții seminariști.

Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, exercițiile spirituale au fost predicate de Preasfinția Sa Ioan Călin Bot, Episcop auxiliar al Eparhiei de Lugoj. Subiectele meditațiilor abordate de Ierarh au fost Răul, Suferința, Iertarea și Iubirea.

În prima zi a itinerariului de formare spirituală a fost prezentată tema „Postul mare și suferința  (Crucea  lui Cristos) – semnificații teologice și spirituale”, în care seminariștii au fost îndemnați să reflecteze la relația dintre om si Dumnezeu, iar la post, ca la un efect al păcatului.

Cea de a doua zi a programului a început cu săvârșirea Utreniei zilei de rând, urmată de meditația: „Răul în lume (războiul) și consecințele sale”. În cadrul acestei meditații, s-a vorbit despre misterul răului, ca un concept abstract, dar care există deoarece apare prin alegerea noastră ca ființe libere. În partea a doua a zilei, în cadrul meditației de seară, a fost abordată tema iertării, aceasta fiind definită de Preasfințitul Ioan ca refuz al răzbunării, ca reînnoire a lumii și ca lucrare gratuită a Spiritului Sfânt. Programul liturgic al acestei zile s-a încheiat cu Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, care a fost oficiată în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj de către Episcopul auxiliar de Lugoj.

În ultima zi a reculegerilor, după participarea la Sfânta Liturghie prezidată de Preasfinția Sa Ioan în Catedrala Blajului, Liturghie la care a participat și Preasfinția Sa Cristian împreună cu un sobor de preoți, studenții seminariști s-au hrănit spiritual prin meditația: „Iubirea de Dumnezeu și de aproapele”. În timpul acesteia, Arhiereul a dezvoltat conceptul iubirii ca poruncă dumnezeiască, iar în încheiere a analizat „Imnul dragostei” din Prima Scrisoare către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 13, în care iubirea (gr. agapé) este definită ca izvor al virtuților.





Exercițiile spirituale din acest an au captat atenția seminariștilor prin originalitatea ideilor expuse și prin deschiderea la dialog, contribuind la edificarea spirituală a participanților și pregătindu-i pentru marele Praznic al Învierii Domnului.

 

Costin Oprean

Articolul Hrană sufletească pentru seminariștii blăjeni apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita