Fără categorie

Vizita pastorală a Preasfinției Sale Cristian în Parohia Fărău

În Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sf. cuv. Ioan Scărarul), 3 aprilie 2022, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, a vizitat Parohia greco-catolică din Fărău, Protopopiatul Ocna-Mureș.

Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România, Episcopul Cristian a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în biserica cu hramul ,,Sfântul Nicolae” din Fărău. Au concelebrat Părintele protopop Florin Vladimir Gheorghiu, Părintele Paroh Emil Gabriel Oltean, Părintele Alexandru Biriș, Părintele Alexandru Lepădatu și Părintele Ioan-Ștefan Dumitraș.

La celebrare au participat credincioșii din parohia Fărău, care s-au hrănit sufletește din cuvântul de învățătură al ierarhului. Episcopul Cristian a îndemnat la rugăciune, la o atentă curățire a sufletului prin sinceritate și smerenie, asemenea Cuviosului Ioan Scărarul.

La sfârșitul celebrării Părintele paroh Oltean Emil Gabriel a mulțumit tuturor pentru prezența și comuniunea în rugăciune, amintind importanța vizitei Episcopului în parohie. Din partea autorităților locale a fost prezent Primarul Comunei Fărău, Domnul Ioan Stoia, care a adresat un cuvânt de salut și de bun venit. Credincioșii din Fărău au organizat o agapă frățească, la care au participat toți cei prezenți.

 

Costin Oprean

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

Articolul Vizita pastorală a Preasfinției Sale Cristian în Parohia Fărău apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita