Fără categorie

Actul consacrării Rusiei și Ucrainei rostit în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca

Preasfinția Sa Claudiu s-a aflat în comuniune, din Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, cu Sfântul Părinte Francisc și întreaga Biserică Catolică, în Actul consacrării Rusiei și Ucrainei la Inima Neprihănită a Preasfintei Fecioare Maria

În Sărbătoarea Buneivestiri, 25 martie 2022, în jurul orei 19:00, când Sfântul Părinte celebra, în Basilica San Pietro din Roma, Actul consacrării Rusiei și Ucrainei la Inima Neprihănită a Preasfintei Fecioare Maria, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla se afla în Catedrala episcopală „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, unde, împreună cu preoții care au concelebrat Sfânta Liturghie de după-amiază – pr. Daniel Avram, pr. Anton Crișan și pr. Cristian Langa – și cu credincioșii care au luat parte la celebrare, îngenunchind în fața Sfântului Altar, s-a unit în același Act al consacrării la Inima Neprihănită a Maicii Sfinte, cu toți preoții Eparhiei de Cluj-Gherla, cu întreaga Biserică Catolică, de pe toate meridianele lumii, cu toți episcopii și cu Capul ei văzut, Sfântul Părinte Papa Francisc.

Fie ca prin această puternică rugăciune prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, Domnul să-și reverse milostivirea și să așeze în lume și în suflete darul păcii, după intenția exprimată de întreaga Familie a Bisericii, prin invocații precum cele ce urmează:

„Primește, așadar, o, Mamă, această rugăminte a noastră;

Tu, Steaua mării, nu ne lăsa să naufragiem în furtuna războiului;

Tu, Chivotul Noului Legământ, inspiră planuri și căi de împăcare;

Tu, „Pământ ceresc”, instaurează din nou armonia lui Dumnezeu în lume;

Stinge ura, potolește răzbunarea, învață-ne iertarea;

Eliberează-ne de război, apără lumea de amenințarea nucleară;

Regina Sfântului Rozariului, retrezește în noi nevoia de a ne ruga și de a iubi;

Regina familiei umane, arată popoarelor calea fraternității;

Regina păcii, dobândește lumii pacea!”

(…)

„Prin mijlocirea ta să se reverse asupra Pământului Milostivirea divină, iar minunatul ritm al păcii să orânduiască din nou zilele noastre. Tu, Femeia care ai rostit acel „Da”, Tu, asupra căreia s-a revărsat Duhul Sfânt, readu între noi armonia lui Dumnezeu. Adapă uscăciunea inimii noastre, tu care „îi ești speranței fântână pururi vie”. În tine, Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc; fă din noi făuritori ai comuniunii. Tu, care ai umblat pe drumurile noastre, călăuzește-ne pe cărările păcii. Amin”.

.fusion-gallery-2 .fusion-gallery-image {border:0px solid #f6f6f6;-webkit-border-radius:3px;-moz-border-radius:3px;border-radius:3px;}

.fusion-button.button-3 {border-radius:2px;}Galerie imagini

.fusion-body .fusion-builder-nested-column-2{width:50% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-nested-column-2 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 3.84%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 3.84%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-nested-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-nested-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-nested-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-nested-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-button.button-4 {border-radius:2px;}Video

.fusion-body .fusion-builder-nested-column-3{width:50% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-nested-column-3 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 3.84%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 3.84%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-nested-column-3{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-nested-column-3 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-nested-column-3{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-nested-column-3 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-builder-column-3{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-3 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-3{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-3 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-3{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-3 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-4{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Actul consacrării Rusiei și Ucrainei rostit în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita