Fără categorie

Capela Sfântul Iosif din Cluj-Napoca – 15 ani de existență

Celebrare arhierească solemnă și moment aniversar la Cluj-Napoca: Capela Sf. Iosif din Cluj-Napoca – 15 ani sub fructuosul protectorat al Părintelui ocrotitor

În spiritul temei alese pentru actualul an pastoral în Eparhia de Cluj-Gherla – Familia Bisericii, o casă pentru toți -, în Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea, din Piața Cipariu, Cluj-Napoca, s-a reunit duminică, 20 martie 2022, o mare Familie a Bisericii sub privirea blândă a Sf. Iosif – Patronul Eparhiei de Cluj-Gherla, al Bisericii Universale și al capelei din clădirea în construcție. În această zi, Sfânta Liturghie arhierească celebrată solemn în Capela Sf. Iosif a încununat un aniversar alcătuit din mai multe momente și organizat pe parcursul a două zile de către parohia Sf. Iosif din cartierul Andrei Mureșanu, cu ocazia serbării hramului, a împlinirii a 15 ani de la sfințirea capelei și afilierea aici a acestei parohii clujene.

Invitat de onoare a fost Preasfințitul Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, primit în mod tradițional de către preoți și credincioși la intrarea în catedrală. Mai apoi, acordurile pline de veselie ale copiilor Corului „Allegria” – cei care susțin Liturghia copiilor din fiecare duminică – au însoțit procesiunea de intrare în capelă a Ierarhului, preoților și a unor credincioși desemnați să depună în fața altarului lumânări aprinse și semne legate de specificul diferitelor grupuri parohiale: ASTRU, Cercul de studiu biblic, Cercul de cateheză, Comunitatea oamenilor întreprinzători, cele trei coruri: „Allegria”, „Jubilate” și „Deo Gratias”; Echipele Maicii Domnului, Grupul de rugăciune „Copiii Sfântului Iosif”, Reuniunea Mariană „Regina Martirilor și Mărturisitorilor”, Rozariul Viu.

Sfânta Liturghie a adus, la masa altarului, împreună cu Episcopul eparhial, pe pr. Marius Cerghizan, Vicar general, și cei patru preoți slujitori ai parohiei din cartierul Andrei Mureșanu: pr. Mircea Marțian, paroh; pr. Florin Isac, vicar parohial; și noii vicari parohiali – tineri preoți ai Eparhiei: pr. Vlad Pupăză și pr. Marius Cîmpean. Au participat la celebrarea liturgică consilierii parohiali, membri ai grupurilor parohiale, sute de credincioși. Capela a fost împodobită cu o nouă serie de icoane – reprezentări ale stațiunilor Căii Crucii, rugăciunea care se rostește în Postul Mare, icoanele fiind cadoul oferit de către Preasfințitul Claudiu acestei parohii. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a menționat faptul că „este o Cale a Crucii specială, fiindcă există o legătură între Calea Crucii și familie. Este o Cale a Crucii de vindecare, întărire și binecuvântare a familiilor, fiindcă regăsim în viața familiilor noastre un amestec de suferință și bucurie. Și este extrem de important să punem viața noastră și viața familiilor noastre sub ocrotirea Cerului”.

Colecția de icoane, creată de pr. Ionuț Goția, pictor bisericesc – absolvent de studii teologice la Cluj-Napoca și Roma, în prezent călugăr al Comunității Ucenicilor Inimii lui Isus și a Mariei din Spania -, are un specific aparte și anume că „în fiecare dintre aceste icoane pictate se regăsește, alături de Isus, o familie. Este pentru a ne aduce aminte că întotdeauna, în încercările noastre, în căderile noastre, în suferințele noastre ca familie, suntem împreună cu Isus. Crucea lui Isus susține întotdeauna crucea noastră și mergând împreună cu El, descoperim jugul Lui «ușor», descoperim crucea care nu este semn de suferință și de închidere, ci este semn de înviere, cu Cel care poartă deja semnul Învierii în El”. Ca urmare, simbolismul acestui dar, oferit acum, la aniversarul de 15 ani al parohiei, este de a aduce aminte că „suntem toți parte a familiei lui Dumnezeu”.

„Acesta este un lucru extrem de important și vreau să-i mulțumesc pr. Marțian și să-l felicit pentru că a reușit să creeze cu adevărat o familie, aducându-vă pe toți împreună și dăruindu-vă sentimentul apartenenței la Familia lui Dumnezeu. A reușit pentru că el se simte parte a Familiei lui Dumnezeu și a transmis ceea ce el trăiește. Aceasta este munca slujitorilor, a preoților, să transmită ceea ce au. Nimeni nu poate da ceea ce nu are: doar dacă trăim împreună cu Cristos misterul de comuniune putem să dăruim și altora. Suntem, cu adevărat, o Familie a lui Dumnezeu, suntem frați și surori și datori să ne ajutăm unii pe alții!”, a mai subliniat Preasfințitul Claudiu, după care a meditat lectura evanghelică a duminicii (Marcu 2,1-12), care „ne ajută să înțelegem și mai bine drumul pe care îl avem de făcut: avem în Evanghelia de astăzi o vindecare mai puțin obișnuită. De cele mai multe ori, în Sfintele Evanghelii întâlnim oameni care sunt bolnavi și merg în fața lui Isus și îi cer ajutorul. În Evanghelia de astăzi vedem un om care nu mai poate cere ajutorul, un paralizat care nu se poate deplasa, și atunci sunt alții care îl duc în fața lui Isus.”

„Isus, văzând credința lor, spune paraliticului: «Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă» și «Iertate sunt păcatele tale»”. Ca urmare, „este extrem de important să vedem că suntem o familie și suntem datori să ne purtăm unii altora greutățile și, mai ales, să ne aducem unii pe alții în fața lui Isus.” „De ce trebuie să facem acest lucru? Nu este doar o faptă importantă din punct de vedere social… Este gestul pe care trebuie să-l facem fraților, nu doar ca pe un gest de iubire umană, ci ca pe un gest de iubire creștină; nu doar prin simpla mângâiere, ci aducându-l pe cel în suferință în fața lui Cristos. Doar Isus Cristos poate să ierte păcatele și să vindece bolile. Aici este darul pe care-l putem face unii altora”. Totodată, „cei patru îl aduc pe bolnav atunci când Isus intră în casă. Casa este simbolul Bisericii și ne vorbește despre realitatea noastră de astăzi. Aici suntem în casă împreună cu Isus. Aici îl găsim întotdeauna pe Isus vorbindu-ne, binecuvântându-ne, vindecându-ne, dăruindu-ne iertarea păcatelor, și aici suntem datori să ne aducem unii pe alții”.

„Să ne aducem aminte astăzi de cei care ne-au adus pe noi în fața lui Cristos și datorită lor suntem astăzi aici. În sâmbetele din Postul Mare, Biserica propune o pomenire a morților. Să ne aducem aminte, iubiți credincioși, în această perioadă a Postului Mare, de cei care ne-au adus încontinuu în fața lui Cristos în suferințele noastre, în paraliziile noastre. Să ne aducem întotdeauna aminte că nu suntem aici pentru că suntem mai buni decât alții, pentru că suntem mai sfinți decât alții, ci pentru că cineva ne-a purtat în rugăciune, ne-a ocrotit și ne-a ajutat să ne vindecăm de paraliziile noastre. După întâlnirea cu Isus, nu dispare suferința sau crucea din viața noastră, dar totul se schimbă: avem aceleași suferințe, avem aceleași încercări de-a lungul vieții ca toți oamenii, dar suferințele nu ne mai blochează, nu ne mai paralizează, și noi le transformăm în crucea pe care o purtăm și mergem înspre casa noastră, înspre casa Tatălui (…). Paraliticul intră într-o casă în care Isus predică și Isus îi spune: «Ia-ți patul și mergi la casa ta». Astfel, paraliticul își descoperă adevărata casă și noi ne descoperim adevărata casă, care este casa lui Dumnezeu”.

Preasfințitul Claudiu s-a adresat și credincioșilor parohiei: „De aceea este o sărbătoare atât de mare astăzi, când se împlinesc 15 ani de când ați simțit și mai mult că sunteți o familie, că sunteți parte a Familiei lui Dumnezeu. Vă invit pe toți să aduceți mulțumire specială Preasfințitului Florentin, celor care l-au însoțit, celor care au muncit și s-au rugat pentru ca acest lucru să fie astăzi așa cum este. Rugați-vă în continuare ca Domnul să dea putere celor care trebuie să continue munca aceasta. Și această «inimă» a Catedralei să ajute întreaga Catedrală să devină nu un monument extraordinar, nu o clădire impunătoare din punct de vedere arhitectural, ci simbol al Familiei care este Biserica pentru fiecare dintre noi”.

În cadrul celebrării liturgice, pr. Florin Isac, vicar parohial și asistent spiritual al Reuniunii Mariane parohiale – în contextul primirii, la Sfânta Liturghie de sâmbătă, 19 martie, a noi membre în Reuniunea Mariană -, a invitat membrele Reuniunii Mariane și credincioșii să rostească împreună o rugăciune de consacrare la Inima Neprihănită a Preasfintei Fecioare Maria. La finalul celebrării a avut loc și un moment de privire retrospectivă, prin vizionarea proiecției aniversare: „Mulțumim, Sfinte Iosif”, realizată de Iulia Marțian. Pr. Mircea Marțian a evocat apoi prin cuvinte ceea ce fiica sa, Iulia, a transmis prin imagini inspirate, istoria de 15 ani a Capelei Sf. Iosif. A spus: „Suntem în luna martie, lună a vieții, o lună în care strălucește modelul Sf. Iosif, bărbat garant, drept și reprezentativ și, de aceea, ales ca ocrotitor al Bisericii Universale. Am simțit forța ocrotirii sale și noi, pentru că în anul dedicat lui, a fost supranumit de către mari teologi: «Părintele noii evanghelizări», «Sfântul Patron al celui de-al III-lea mileniu»”.

„În ultimii 15 ani ne-a fost cu adevărat tată, de aceea privim fascinați spre Sf. Iosif, fiindcă vedem că mai există oameni care nu trăiesc ca să domnească, ci să slujească, există oameni care trăiesc nu ca să vorbească, ci să asculte, există oameni care știu să își alinieze planurile la voința Tatălui ceresc așa cum Sf. Iosif a făcut-o; există oameni care nu trăiesc pentru a se realiza pe ei înșiși, ci pentru realizarea celorlalți. De aceea, inimile noastre tresaltă de bucurie la fiecare aniversar al acestui minunat părinte și trăim momente de înălțare și întărire spirituală pentru că simțim recunoștință”. A amintit mărturisirea Papei Francisc, aceea că fiecare problemă mare pe care o are i-o încredințează „Sf. Iosif care doarme” – a cărui imagine o păstrează aproape -, „ca Sfântul Iosif să o viseze” și apoi să poată lua decizia cea bună, conformă cu voința Tatălui Ceresc. În cuvinte pline de recunoștință, pr. Mircea Marțian a descris „visul Sf. Iosif” început odată cu prima sărbătoare, din 19 martie 2007, de parohia afiliată capelei sfințite cu doar o zi înainte, la 18 martie 2007.

Și-a exprimat mulțumirea și recunoștința față de „toți cei implicați în această familie apărută acum 15 ani”, cu un gând special îndreptat și spre cei care s-au mutat la Cer, mai întâi Episcopii de Cluj-Gherla de pie memorie, Arhiepiscopul mărturisitor al credinței George Guțiu și Preasfințitul Florentin, „care își dorm somnul de veci în această catedrală”. A amintit și binefăcătorii parohiei, între care au fost evidențiate trei nume: Augusta Maria, Magdalena și Olga Maria Salomeea, „trei distinse doamne care, neavând moștenitori rezervatari, ne-au considerat pe noi moștenitori” și, datorită lor, „putem privi înainte cu speranță legat de visele noastre și de speranțele noastre”. Părintele a amintit și visul construirii unui centru de activități, care se află, alături de alte vise, „lângă visul cel mai mare”, acela „de a da viață acestor ziduri”, construcției noii catedrale, „care să vorbească generațiilor viitoare despre frumusețea martirilor și a mărturisitorilor veacului al XX-lea, cu atât mai necesară cu cât vedem că istoria, la 30 de ani, poate să se repete, atât de aproape de noi…”.

„Visele și lucrările se împlinesc prin oameni”, așadar numele celor care au împlinit vise pe parcursul celor 15 ani au continuat: Olimpia Puia, președinta Reuniunii Mariane, și pr. Virgil Florian, recent trecuți la Domnul, și alți credincioși vrednici, pentru sufletele cărora a invitat la rugăciune. A continuat șirul numelor care „au scris istoria”, au contribuit la împlinirea planului lui Dumnezeu, mulțumind apoi cu recunoștință celor trei preoți vicari parohiali, diaconului Mihai Roman, domnului Vasile și laicilor implicați în viața Bisericii, voluntarilor, Consiliului parohial, Comitetului de sprijin parohial – din care fac parte voluntari care și în prezent contribuie la Centrul de colectare a ajutoarelor pentru cei afectați de pe urma războiului din Ucraina, amenajat în Aula alăturată, „Cardinal Iuliu Hossu”. A mulțumit tuturor celor care au ajutat ca „pastorația să meargă mai departe”. Au fost evidențiați colaboratorii care conduc diferitele grupuri pastorale, „având în centru cateheza”. Mulțumiri au fost aduse și tinerilor din ASTRU, prezenți cu „tinerețea și elanul lor”.

Mulțumiri au fost aduse tuturor credincioșilor care au însuflețit „această Catedrală a Martirilor”. A fost, de asemenea, amintită „comunitatea virtuală cu care ne-am îmbogățit la vreme de pandemie” (în jur de 5000 de urmăritori de pretutindeni). Pe toți cei amintiți i-a încredințat de „gândurile noastre și ale mele personal de recunoștință, de pace, urările de bine, alături de un sincer: La mulți ani!” Aceeași urare a făcut-o și tuturor credincioșilor Eparhiei de Cluj-Gherla la Sărbătoarea Sf. Iosif, patron și ocrotitor, celebrată în 19 martie. Mulțumiri au fost, în final, adresate celor care au pregătit evenimentul sărbătoresc, Corului Allegria care a dat răspunsurile liturgice, diaconilor, pr. Marius Cerghizan, Vicar general, pr. Traian Radu Coste-Deak, Vicar judecătoresc – care s-a pus la dispoziția credincioșilor pentru Spovezi.

Pr. Mircea Marțian a încheiat prin cuvinte de recunoștință adresate Păstorului Eparhiei de Cluj-Gherla, „căruia îi mulțumim din suflet pentru încredere, susținere, pentru tot sprijinul și pentru faptul că ne-a preluat părintește de la Preasfințitul Florentin”. L-a asigurat de manifestarea „promisei comuniuni de năzuință și rugăciune din inimă”. Ca semne ale acestei comuniuni, au fost dăruite Ierarhului două icoane: una realizată pe lemn în Atelierul de artă sacră coordonat de Ioana Rusu și o altă icoană a fost din partea tinerilor. La final, Preasfințitul Claudiu i-a felicitat pentru roadele spirituale bogate pe pr. paroh Mircea Marțian, pe preoții vicari parohiali, diaconii și întreaga comunitate din cartierul Andrei Mureșanu, mulțumind pentru rugăciunea din această zi și pentru bucuria de a fi împreună. A invitat apoi toți credincioșii să fie cu adevărat în comuniune de rugăciune cu Papa Francisc vineri, 25 martie 2022, la ora 18, când Pontiful Roman – „pentru a asculta glasul Maicii Sfinte de la Fatima, din 1917” -, va consacra Rusia și Ucraina Inimii Neprihănite a Preasfintei Fecioare Maria, pentru a face posibilă încetarea actualului război.

***

În spiritul comuniunii de rugăciune care a caracterizat sărbătoarea, Preasfințitul Claudiu, însoțit de preoții parohiei Sf. Iosif, s-au îndreptat spre Aula de conferințe „Cardinal Iuliu Hossu” în care funcționează, de la începutul lunii martie, Centrul de colectare a ajutoarelor pentru cei afectați de pe urma războiului din Ucraina (v. aici). Ierarhul a binecuvântat Centrul în care se mai aflau daruri adunate pentru cei afectați de „războiul de lângă noi” – daruri de care încă este mare nevoie -, ca Dumnezeu să înmulțească însutit, împreună cu bunele intenții și dorințe de pace ale celor care dăruiesc. În această zi de duminică, zi a Învierii, celebrarea festivă din Capela Sf. Iosif a adus în suflete speranță și bucurie, a descoperit o dată în plus semnificația temei actualului an pastoral pentru Eparhia de Cluj-Gherla: „Familia Bisericii, o casă pentru toți”.

 

 

Articolul Capela Sfântul Iosif din Cluj-Napoca – 15 ani de existență apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita