Popas sufletesc la Târgu Mureș pe drumul Postului Mare: „Am venit la Tine, Doamne!”
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș a continuat, în a doua Duminică din Post (a Sfântului Grigore Palamas), 20 martie 2022, seria popasurilor sufletești dedicate credincioșilor în perioada Postului Mare. Al doilea eveniment al seriei a avut loc în Parohia Greco – Catolică Târgu Mureș IV, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, păstorită de Părintele Protopop Ioan Fărcaș.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Preasfinția Sa Cristian, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, a oficiat rânduiala Paraclisului Maicii Domnului. S-au unit în rugăciune Părintele Liviu Ursu, Vicar Judecătoresc, Părintele Ioan Fărcaș, Protopop de Târgu Mureș și Râciu și un sobor de preoți, alături de credincioșii prezenți.
Aflându-ne în perioada Postului Mare, Episcopul Cristian a îndemnat la practicarea faptelor bu ne îndreptate către cei care au nevoie de ajutor și sprijin și la rugăciune pentru pace.
Celebrarea liturgică a fost urmată de un moment emoționant, când distinsa doamnă Veta Biriș și domnul Dorin Pintea au interpretat pricesnele specifice acestei perioade.
Următorul popas sufletesc din Postul Mare se va desfășura în Protopopiatul Reghin, în data de 3 aprilie 2022.
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Foto: Marian Fărcaș
Articolul Popas sufletesc la Târgu Mureș pe drumul Postului Mare: „Am venit la Tine, Doamne!” apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Source: Biserica Romana Unita