Fără categorie

Ziua Mondială a Bolnavului 2022. PS Vasile: „Acolo unde sufletul omului este sănătos, boala este suportabilă”

În cea de-a 30-a Zi Mondială a Bolnavului, vineri, 11 februarie 2022, Biserica întreagă s-a rugat pentru toți cei aflați în suferință, dar și pentru personalul medical, pentru toți cei care, într-un fel sau altul, muncesc zi de zi pentru a face viața persoanelor bolnave puțin mai bună.

„Ne-ar fi plăcut să fim acolo, să ne rugăm la spital, să fim mai aproape și fizic de cei ce sunt bolnavi”, a afirmat PS Vasile Bizău la finalul oficiului Sfântului Maslu, la biserica Sfânta Maria din Baia Mare.

Preasfințitul a explicat modul în care o persoană se comportă atunci când este în suferință: „Atunci când o persoană este bolnavă apelează la ajutorul celor din jur, din familie, apelează la medici și la ajutorul lui Dumnezeu. Noi ne-am adunat aici pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu pentru cei bolnavi. Pentru că, acolo unde sufletul omului este sănătos, boala este suportabilă”. Și explicând valoarea rugăciunii, Ierarhul a afirmat: „Rugăciunea este ajutorul cel mai mare pe care putem să-l dăm, în calitate de fii ai Bisericii, celor care sunt frații și surorile noastre”. Iar adresându-se medicilor și personalului din spitale, PS Vasile a îndemnat la a munci cu profesionalism dar și cu umanitate, îndemnând la speranța creștină persoanele aflate pe patul de spital și astfel „progresul vindecării va fi mai mare”.

La rugăciunea Maslului au participat numeroși preoți din Eparhie, precum și numeroși credincioși, care la final au putut să primească ungerea cu ulei binecuvântat.

Ziua Mondială a Bolnavului este organizată anual de către Misiunea Greco-Catolică Spitale, capelan – pr. Mihai Şimonca.

Biroul eparhial de presă

.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-2{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Ziua Mondială a Bolnavului 2022. PS Vasile: „Acolo unde sufletul omului este sănătos, boala este suportabilă” apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita