Fără categorie

Hramul Seminarului Orădean – 230 de ani de la înființare

Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea a fost în ceas de foarte mare sărbătoare, celebrând, în 29-30 Ianuarie, 230 de ani de la înființarea sa în anul 1792. Pe lângă comunitatea Seminarului – care a fost formată din seminariști și formatori – la eveniment au participat și decanul împreună cu profesorii Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universități Babeș-Bolyai Cluj Napoca, cât și Prof. Univ. Dr. Daniel David, Rector  UBB,  instituție academică de studii superioare la care își urmează cursurile seminariștii, dar și prieteni și colaboratori ai Seminarului, toți uniți, împreună cu distinșii noștri Ierarhi, PS Virgil Bercea, Episcop Greco-Catolic al Eparhiei de Oradea Mare, PS Lasló Bӧcskey, Episcop Romano-Catolic al Diecezei de Oradea, PS Vasile Bizău, Episcop Greco-Catolic de Maramureș, PS Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei Făgărașului și Alba Iuliei, și PS Ioan Călin Bot, Episcop Auxiliar al Eparhiei de Lugoj, bucurându-se cu toții în acest ceas de aniversare.
Celebrarea din acest an a avut o însemnătate cu totul aparte. Programul aniversar, care a început sâmbătă seara, 29 Ianuarie, pe lângă  prăznuirea înființării Seminarului, a conținut și vernisajul expoziției Școala Ardeleană, urmată de o prezentare și lansare de carte cu privire la istoria Seminarului orădean. Astfel, expoziția „Școala Ardeleană”, ce a reunit 17 panouri ilustrând Iluminismul și reprezentanții săi, Deviza Școlii Ardelene și Petiția valahilor din Transilvania, Scrieri teologice din epocă și personalități ale clerului transilvănean implicate în evenimente, precum Samuil Micu Klein, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu și Țiganiada sa, Dimitrie Țichindeal, Ioan Piuariu Molnar, Antoniu Praedetis Nasody, Ioan Barac, Vasile Aaron, Constantin Diavonovici Loga, Paul Iorgovici, Ștefan Crișan (Korosi), Damaschin Bojâncă, Dimitrie Eustatievici, Vasile Popp, dar și precursori ai Școlii Ardelene în Principatele Române ori personalități culturale contemporane și continuatori. Cei dornici să privească expoziția, dar care nu au avut șansa să vină, o pot vizita fizic în aula Magna a Seminarului nostru sau online aici.

Toată serata a culminat cu celebrarea Vecerniei Mari a sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Grigore de Nazianz sau Teologul şi Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, considerați a fi cei mai mari învăţători bizantini şi păstori sufleteşti ai istoriei creştinătăţii şi modele de viaţă spirituală, fiind sărbătoriţi cu mare fast în lăcaşurile creştine din întreaga lume.

Apogeul celebrării Hramului a fost marcat de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, de Duminică, 30 Ianuarie, moment în care Seminariștii au fost admiși la treptele specifice fiecărui an formativ. Seminariștii anului I au fost înveșmântați cu reverenda, acest lucru atestând acceptarea lor din partea Bisericii ca seminariști, viitori preoți, aflați încă în formare. Cei din anul al II-lea și-au depus în mod solemn cererea pentru a fi admiși între candidații la diaconat și preoție. Acest lucru l-au făcut după un an și jumătate de formare în seminar, timp în care, împreună cu formatorii și asistenții spirituali, au făcut un discernământ profund cu privire la istoria vieții lor, la vocația lor și, în fața întregii Biserici, asumându-și parcursul formativ și dorința de a continua pe drumul pe care se află. Seminariștii din anul al III-lea au fost admiși în clerul minor, fiind tunși întru lectorat iar cei din anul al IV-lea au fost hirotesiți ipodiaconi, lectoratul și ipodiaconatul fiind considerate trepte ale clerului minor. Bucuria a fost mai mare deoarece la eveniment au participat și familiile împreună cu o parte din preoții parohi ai seminariștilor.

Ținând cont de măsurile de distanțare fizică impuse de autoritățile civile, participarea la oficiile liturgice ale Hramului au avut loc, respectându-se toate prevederile și reglementările legale, în mod restrâns, participând, în mod special, familiile seminariștilor, persoane consacrate și preoți parohi, alături de comunitatea credincioșilor, toate slujbele fiind transmise atât la Radio Maria, cât și difuzate pe Maria TV.

În concluzie, ne bucurăm nespus de mult că am putut face parte din acest frumos și emoționant eveniment în ciuda faptului că lumea este cuprinsă de această cumplită pandemie. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături fizic, dar și celor care s-au unit cu noi în rugăciune. Mulțumim Preasfințit Episcopului nostru, PS Virgil, pentru că ne-a fost și ne este alături mereu, fiindu-ne un adevărat părinte și susținându-ne pe calea vocației, cât și tuturor celorlalți arhierei prezenți. Mulțumim părinților vicari ai Eparhiei de Oradea, cât și preoților, diaconilor și credincioșilor prezenți la bucuria noastră. Mulțumim Radio Maria, pentru susținere și pentru că a făcut posibil ca slujbele noastre să poată fi auzite în toată țara și nu numai. Ne încredințăm încă o dată rugăciunilor dumneavoastră și vă mulțumim pentru apreciere și susținere!

Sfinții patroni spirituali ai Seminarului nostru să vegheze asupra noastră, asupra tuturor seminariștilor din țara noastră și din lumea întreagă, dar și asupra celor care urmează să devină seminariști – viitori preoți, ascultând și răspunzând pozitiv chemării Domnului.

“Secerişul e mult, dar lucrătorii sunt puţini.

Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului,

ca să scoată lucrători la secerişul Său.”

Mt. 9, 37-38”.

Alex-Dominic CHIVARI

Anul IV

Sursa: seminaroradea.ro

.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-1{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Hramul Seminarului Orădean – 230 de ani de la înființare apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita