Fără categorie

Biserica lui Mache

Toată scălâmbăiala din zilele noastre a călugărului securist în vremurile de trista amintire sub numele conspirativ de Mache e alimentată de un fluviu propagandistic care poartă, de ani de zile, în apele lui tulburi, o deltă întreagă de noroi amorf, răscolit te miri de pe unde și o mare de gunoaie de dată recentă. O întreagă societate a contribuit cu voioșie. „Roacărul” Mache n-are acum decât să se suie pe cisternă și să aghesmuiască mulțimile cu materia primă asigurată din prea plinul dăruit de academicieni cu patru clase, politicieni corupți, popi veroși și, mai nou, companii aliniate fabricii de prostit proștii. Desigur toți contribuabilii la comedia imposturii naționale au făcut-o cu sentimentul patriotic al zidirii. În conștiința, câtă o fi fost, a responsabililor cu destinele nației, de ieri și de azi, n-a contat că la baza mărețului edificiu național a fost îngropată minciuna. E încetățenită idea că nu contează cum miliardarul de succes a făcut primul milion. Și atunci, de ce să blamăm drojdia contrafăcută pe care am introdus-o în aluatul mitologiei poporului creștin? Între timp drojdia a tot crescut și se revarsă. Mache e numai una din ectoplasmele in care aceasta s-a materializat.

1. Schytia Minor

Nu există nici o dovadă că Sf. Andrei ar fi fost vreodată în Dobrogea. În secolul 4 Eusebiu din Cesarea citându-l pe Origen care murise în Alexandria cu ani buni înainte ca el să se nască îi atribuie lui Andrei misiunea apostolică în Scitya. Opt sute de ani mai târziu, Cronica lui Nestor pretinde că apostolul ar fi predicat Evanghelia în Bazinul Mării Negre, apoi, urcând în sus pe Nipru ar fi ajuns în misiunea lui întâi la Kiev și apoi până prin părțile Novgorodului.

Scytia despre care vorbește Eusebiu, și pe care o descrie prima dată Herodot era departe. Este cu totul neclar care era localizarea exactă a Sciției Minor argument de care se agață simpatizanții lui Mache în încercarea de a da o doză de legitimitate alegațiilor legate de presupusul popas al apostolului în peștera dobrogeană. Pretențiile că Sfântul Andrei ar fi dus o vreme, o viața de ermit într-o peșteră din Dobrogea, în mijlocul nimicului sunt cu totul ridicole. Apostolul Andrei era pescar. Este considerat de către greci protectorul marinarilor și al pescarilor. În epoca lui, și încă mult după aceea, căile de comunicație majore erau mările și fluviile. De aceea are mai mult sens să susții că ar fi ajuns la Kiev pe Mediterană, Marea Neagră și în sus pe Nipru decât în comuna Ion Corvin. Învățăturile lui Origen au ajuns în Cezarea pe Mediterana. Cinci sute de ani mai târziu varegii au ajuns tot pe Nipru și Mare Neagră până în orașul lui Constantin. Să presupui că, într-o epocă în care civilizația se extindea în bazinul Mediteraneean pe mare, Andrei ar fi călătorit pe jos prin colbul Anatoliei și Balcanilor și ar fi poposit într-o văgăună pe teritoriul de azi al României este o temerară piatră de încercare a credinței. Sunt vreo 2350 de kilometri până la Ierusalim, și încă vreo 2000 până la Novgorod. Poate pune organizația lui Mache de un traseu turistic.

Apoi, cum se împacă misiunea de evaghelizare cu recluziunea autoimpusă. Nu era firesc ca Sfântul Andrei să caute comunitățile mari, cunoscute, închegate, cu o viață economică și socială bine închegata, care promitea să le asigure continuitatea și dezvoltarea, care au lăsat urme peste timp ale existenței lor? Să predice Cuvântul Domnului oamenilor, așa cum a făcut fratele său Petru?

Andrei, al cărui nume era grecesc și provenea dintr-un mediu de influență a culturii grecești, dacă admitem că ar fi ajuns în Dobrogea, venind pe mare, ar fi putut bunăoară să se îndrepte spre puternicele colonii grecești de pe litoralul Marii Negre sau de la gurile Dunării. Nu să se izoleze într-o peșteră la sute de kilometri de cel mai apropiat polis.

https://en.wikipedia.org/wiki/Scythia

2. Tristia

Să admitem că apostolul Andrei ar fi ajuns în Sciția Minor. Cu cine s-ar fi întâlnit el? Cu siguranța nu cu românii! Cu grecii, sigur. Cu sarmații/sciții, probabil. Cu geții, îndoielnic. Cele mai apropiate informații despre așezările și despre populațiile care trăiau la vremea aceea în Dobrogea de astăzi le avem din epistolele lui Ovidiu exilatul din Pont. Ovidiu spune limpede că acolo, în ceea ce numim noi Dobrogea, el trăia printre sarmați, „sauromatae”, (care vorbeau o limbă iraniană din care descinde oseta de azi) iar geții sunt ținuți dincolo de Nistru cât bate vântul cald. Să fi așteptat apostolul Andrei în peșteră vremea înghețului ca să le predice bessilor în timpul unui raid de pradă. Nice try!

Oricum, de dragul lui Mache hai să admitem că apostolul ajuns la vreme de iarnă în Schytia Minor, trage la peșteră și dau peste el geții, le ține o predică, poate încă una la întoarcerea din expediția de jaf, ce se întâmplă după rămâne un mister.

https://www.vice.com/ro/article/gywyb7/cel-mai-vechi-imigrant-din-romania

3. Varză, barză, mazăre, viezure

Să presupunem de dragul lui Mache și a fanilor săi că încreștinarea geților reușește. Sfântul Andrei rămâne în peșteră un timp nedefinit, ține slujbe în peșteră și așteaptă să fie vizitat din timp în timp la sihăstrie de geți pentru ca aceștia să se adape din învățătura creștină. Să extindem chiar aria prezumțiilor și dând frâu liber fanteziei ni-l putem imagina pe Apostolul Dacilor pribegind pe drumurile Daciei până la Sarmisegetusa unde îi creștinează pe daci. De ce nu? Dacă tot a venit pe jos 2300 de kilometri, ce mai sunt alți 500. Oricum mult mai puțin decât până la Novgorod. După el rămân preoții bessi care vor duce mai departe învățătura creștină în taină, timp de 1000 de ani. O poveste minunată!

Parcă e scrisă la secția de propagandă a partidului comunist. În taină, după ce tocmai se descoperise rețeta proletcultismului. Cum era ca ditamai poporul creștin să nu-și cunoască momentul creștinării? Cum era ca să nu fim primii creștini din lume, după ce am inventat mersul pe jos, scrisul și apa caldă? Apostolul Andrei servea perfect cauzei fiind „primul chemat”. Nu? Adică a fost și Petru, care a făcut și el ceva treabă, dar, Andrei a fost chemat înainte și numai neșansa și lumea rea a făcut ca el și implicit încreștinații daci și preoții bessi să nu-și ocupe locul meritat în istorie. Iată cum, istoria se revelează prin ochiul ascuns al ezoterismului dacic. Iată cum, din ultimii dintre vecinii noștri care și-au făcut stat și biserică așa cum pretind răuvoitorii, am ajuns primii. Continuitatea Statului Dac Centralizat și Independent fiind rezolvată încă de pe vremea Cântării României, n-a rămas decât să o drapăm în vesmânt creștin. Zis și făcut! Încă din anii ’90 popii dobrogeni s-au prins că e rost de un Neversea creștin pe țărmul mării și au sfințit Tropaeum Traiani, făcătura de monument roman ridicată de Ceaușescu în 1977 nu departe de peșteră și au ținut o sfântă slujbă în amintirea bunilor creștini geți.

E drept că n-au rămas în vocabularul românesc creștin multe cuvinte dacice, dar ăsta e un amănunt de care se ocupă filologii. Nu are rost să intrăm în amănunte, dar, în principiu, se știe că de fapt latina se trage din dacă. Așa se și explică multe.

De Zamolxe, Bendis și Cavalerul trac dacii n-au mai vrut să audă. Doar câțiva eretici mai țineau ritualurile păgâne când au venit romanii. Sigur, istoria i-a consemnat doar pe ăștia, așa cum scrie și presa în zilele noastre, de nebuni, și nu de oamenii cuminți. Aceștia, dacii cuminți, sub îndrumarea spirituală a preoților Bessi au continuat să practice creștinismul și i-au încreștinat și pe romani care, normal, la vremea când au venit în Dacia erau tot păgâni. Amuzant, nu?

4. Etnogeneza bat-o vina

Ca mama a poporului, “Biserica națională”, n-are cum să fie mai bună decât poporul. Și nici poporul mai bun ca ea. Atâta timp cât purismul daco-roman, mai mult dac decât roman și continuitatea statului dac centralizat și independent sunt, încă de pe vremea lui nea Nicu, tezele sacrosante și baza edificiului național, Mache poate să zburde netulburat în prin păpușoi înconjurat de fani. Apropo și la producția de păpușoi suntem tot primii în Europa dacă anul nu e excesiv de secetos.

Așadar acei daci care populau foarte dens teritoriul actual al țării, care erau deja români când au dat peste apostolul Andrei la peșteră s-au perpetuat în secret ascunși de lume, prin peșteri, bordeie și văgăuni până când, 1100 de ani mai târziu, au ieșit proaspeți dar cu un creștinismul milenar bine exersat. Goții, hunii, avarii, cumanii, pecenegii au stapânit teritoriul Daciei sute de ani, nu s-au întâlnit cu dacii-românizați conduși de preoții bessi și au dispărut fără să lase urme. Cam asta e teoria acceptata mai mult sau mai putin tacit de la Academie până în piață și devenită articol de credință și fundament al nation-building-ului românesc.

Problema e că urme n-au lăsat nici proto-românii. Singura evidența e faptul că după 1300 apare pe scena istoriei o populație vorbitoare a unei limbi din familia latinei – o enigma și un miracol, poporul român. Argumentele continuității sunt imateriale: limba română și păstrarea în limba română a cuvintelor de bază ale religiei creștine de origine latină : Dumnezeu, cruce, creștin, credință, biserică, rugă, rugăciune, cuminecare, a boteza, înger, păgân, Paște, Rusalii, Sân (Sân Petru, Sân Nicoară, Sângeorz).

Analizate însă la modul obiectiv de cercetătorul onest fie el specialist sau nu, cele două argumente ale continuității nu stau deloc bine pe picioare, ba chiar ajung să se bată cap în cap după care să se împletească și coroborat să acționeze în sens contrar.

Cu privire la argumentul lingvistic, să vedem ce zice Dan Alexe:

„Prima premisă falsă este aceea că ar fi existat un teritoriu al “Daciei” care coincidea mai mult sau mai puțin cu cel al României de azi, si ca pe acest teritoriu care e cel de azi al României s-ar fi vorbit acum 2000 de ani o limbă unică, precum și că întreg teritoriul României de azi era locuit de “daci”. Aceasta e o construcție romantică, fără temei in realitate.”

Inițial latina s-a răspândit pe un teritoriu larg tocmai „datorita faptului că acel teritoriu era o “spread zone”: slab urbanizat, slab populat, de grupuri etnice diverse și fără unitate, fără așezări permanente. Nu avem nicio idee ce limba vorbeau pastorii din rarele așezări presărate prin Câmpia Romana și Moldova. Ii numim “daci” doar pentru ca așa ne-a învățat romantismul naționalist de la Bălcescu încoace. Nu avem nicio urma scrisa, niciun indiciu pe care sa putem baza ceva solid.”

„• Mai târziu, de asemenea, aparenta uniformitate a dialectelor române atestate istoric în epoci recente este, iarăși, mai degrabă un factor împotriva ipotezei continuității permanente pe un teritoriu atât de extins. Este mai degrabă un indiciu al unei alte expansiuni recente, secundare, a românofonilor, eveniment istoric atestat sub forma “descălecărilor”, dar care nu are nimic în comun cu latinizarea anterioară a unor populații diverse în urma războaielor ce avuseseră loc cu un mileniu inainte.”

In istorie și in lingvistică, diversitatea este regula spune același Dan Alexe uniformitatea lingvistică a românilor fiind „un indiciu al unei alte expansiuni recente, secundare, a românofonilor”.

5. Niceta Remesianul

Ca să nu pierdem vremea cu alternativele la creștinarea Andreeană cităm direct din ziarul Patriarhiei:

„În fiecare an, la 24 iunie, Biserica face pomenirea Sfântului Niceta de Remesiana, ierarh daco-roman de neam. Numele său provine din limba greacă şi înseamnă „învingător“. Cetatea Remesiana a fost întemeiată de împăratul Traian, situată în provincia romană Dacia Mediterranea, într-o regiune de deal, pe valea râului Nişava. Astăzi este localizată în satul sârbesc Bela Palanka, la 30 de kilometri de oraşul Niş (fostul Naissus roman), către graniţa cu Bulgaria. În scaunul episcopal al cetăţii a păstorit Ierarhul Niceta începând din anul 366, până după 414, când avem ultimele date despre existenţa sa. Prin rodnica sa activitate misionară şi pastorală de la sud şi nord de Dunăre, Sfântul Niceta a avut o contribuţie importantă la răspândirea creştinismului în rândul strămoşilor noştri daco-romani.

Viaţa şi activitatea sa au fost consemnate în scris, în primul rând prin condeiul prietenului său, Sfântul Paulin de Nola (353-431). Născut pe la anul 340 chiar în cetatea pe care avea să o păstorească, Niceta se pare că şi-a petrecut prima parte a vieţii în Apusul Europei. Toate scrierile sale sunt în limba latină, într-o exprimare aleasă, izvoarele acestor scrieri sunt tot de limbă latină, iar cel mai bun prieten al său a fost Sfântul Paulin de Nola, localitate din Italia, în apropiere de Napoli. S-au consemnat două vizite făcute de Niceta în Italia, cu destinaţia Roma, dar şi opriri la Paulin, în Campania, „spre a se închina la moaştele Sfântului Felix“, în anii 389 şi 402. După fiecare vizită, episcopul nolanez i-a dedicat câte un poem din care descoperim atât portretul vrednicului ierarh daco-roman, cât şi admiraţia autorului pentru organizarea exemplară a eparhiei din Remesiana.”

Pentru românii arhetipali, mari și verzi, două sunt problemele principale ale încreștinării Nicetiene. Se petrece în afara teritoriului României de azi și se întâmplă în tipar latin sub autoritatea directă a Romei. În secundar, Niceta n-a fost „primul chemat”, nu era nici apostol, nici un sfânt de primă mărime, deci nu servea potențării magnitudinii mitologice a poporului român.

În locul unor surse istorice certe cu privire la creștinismul timpuriu al proto-românilor preferăm negura deasă a poveștilor inventate. Preferăm să extindem imaginea satului tradițional românesc, încremenit în timp, , a satului bunicilor noștri, cu care majoritatea a avut contact direct peste 2000 de ani și să presupunem că așa a fost dintotdeauna pentru că e mai comod așa. E mai comod să stai pe cuptor în confortul casei tale modeste decât să cauți oportunități în altă parte. Dar lumea nu a fost tot timpul așa și perioada actuală începe să ne obișnuiască cu dinamismul altor vremuri.

Ipoteza mișcării unei popor de păstori format pe un teritoriu restrâns, la sud de Dunăre și la nord de linia Jireček, undeva între anul 700 și înainte de anul 1000, sub presiunea migrației Bulgarilor sau antrenați de aceștia în ofensiva lor împotriva avarilor explică multe din evidențele care sunt în contradicție cu canonul oficial istorico-religios. În privința uniformității limbii, explicația este cea a extinderii relativ rapide într-o spread zone a unei limbi omogene formate pe un teritoriu restrâns. Vocabularul creștin cu termenii latini se explică simplu, în același fel.

Retragerea Aureliană este privită superficial de către istoriografia română și desconsiderată de public. Pe de-o parte avem tendința să ne mândrim cu rapiditatea cu care dacii și-ar fi însușit cultura latină în doar 170 de ani, pe de altă parte, când vine vorba de retragerea Aureliană ne raportăm din nou la romani ca la invadatorii din 101-102 și ne gândim că, bine ca au plecat. „O revanșă istorică” folosind o sintagma lansată recent în spațiul public de un teolog cu rang de secretar de stat într-un context similar cu intenția explicită de apărare a purismului ortodoxismului dacic. 170 de ani e o perioadă mare de timp. E limpede că odată cu garnizoanele romane au plecat la sud de Dunăre și familiile veteranilor și o mare parte a populației așezărilor provinciei romane. Am avut exemple apropiate după cel de-al doilea război mondial. Un exemplu fiind exodul sașilor din nordul Transilvaniei după 800 de ani de istorie. Valorile materiale lăsate în urmă de către aceștia fiind incomparabil mai mari decât inventarul modestelor așezări din Dacia romană. Acești daco-romani au trăit și au evoluat mai departe în provinciile romane sud-Dunărene revenind ulterior într-alt context istoric. Asta nu înseamnă deloc că populația romanizată din Dacia ar fi dispărut cu totul după 273. Dar, chiar creștinismul românilor, este un argument puternic în favoarea unui val imigraționist. Să nu uităm totuși că edictul de la Milano datează din 313. Existența unor puternice nuclee creștine pe teritoriu României de astăzi, înainte de această dată este o pură speculație care pentru a fi susținută e nevoie de tot delirul cu varză-barză, bessi scl.

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/sfantul-niceta-de-remesiana-apostolul-daco-romanilor-42891.html

6. Biserica românilor

Să revenim la Peștera lui Mache. În gazeta BOR găsim 2-3 idei simpliste și mincinoase:

„Poporul român s-a născut creştin, deoarece lumina Evangheliei adusă în Dobrogea de Sfântul Apostol Andrei s-a răspândit pe teritoriul țării noastre în primele veacuri din primul mileniu creştin, suprapunându-se cu procesul de formare a neamului nostru din simbioza elementelor latine cu cele geto-dace.

Menţionarea Scythiei ca arie de propovăduire a Sfântului ¬Apostol Andrei în trei din cele mai valoroase martirologii occidentale reprezintă un temei puternic în favoarea apostolicităţii”.

Toate aceste dovezi istorice ne arată că Sfântul Andrei a vestit Evanghelia în țara noastră şi pe bună dreptate îl numim Apostolul românilor şi mai ales Ocrotitorul României. Mai ales după cum afirmă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Sfântul Apostol Andrei a fost «cel întâi chemat» la apostolie (misiune) de către Mântuitorul Hristos şi, la rându-i, a chemat pe mulţi la dreapta credinţă, într-o bogată activitate misionară ce l-a purtat până la gurile Dunării de Jos. Tradiţiile locale legate de cultul Sfântului Andrei au îmbogăţit tezaurul popular românesc, păstrându-se, din generaţie în generaţie, până astăzi. Pentru că strămoşii noştri geto-daci au primit cuvântul Evangheliei şi au fost botezaţi de Sfântul Apostol Andrei, îl cinstim ca ocrotitor şi cel dintâi părinte spiritual al românilor”.

Trecând peste saltul mortal de la geto-dacii care e cu totul îndoielnic că s-au întâlnit cu apostolul la poporul român, nu există tradiții ale bisericii legate de cultul Sfântului Andrei așa cum există în Ucraina, Rusia, Grecia, Scoția sau Spania. Totul e o făcătură de dată foarte recentă. Patriarhul însă nici nu vorbește de tradiții ale bisericii căci nu există Biserică Apostolică fără continuitatea transmiterii harurilor.

Biserica nu există fără preoți. Preoții sunt hirotoniți de episcopi. Scaunele episcopale au fost și sunt legate de orașele importante de unde administrau din punct de vedere religios un teritoriu mai mult sau mai puțin întins. Toate acestea nu au existat pe teritoriul României de astăzi timp de 1000 de ani și, când au apărut, s-a întâmplat sub influența Bisericilor constituite în statele medievale din vecini.

Bulgarii pe care românii i-au privit totdeauna cu nejustificată superioritate au avut Patriarhie Autocefala începând cu anul 927. Ungurii creștinați de Sfântul Ștefan au înființat Episcopia de la Alba-Iulia în anul 1000. Sârbii prin Sfântul Sava și-au înființat Arhiepiscopia Autocefală în 1219. Din aceste centre a iradiat apoi organizarea bisericească în spațiul românesc. Întemeietorii statelor medievale au oscilat la început între creștinismul apusean și cel răsăritean optând în cele din urmă pentru centrul de putere cel mai apropiat care putea să ofere sprijin construcției noilor state. Pentru Biserică aceasta însemnând trimiterea de episcopi și preoți și asigurarea formării preoților. Pentru principi, Biserica însemnând legitimate, recunoaștere externă și speranța unui sprijin militar la nevoie. Desigur că influența asupra poporului a fost minimală timp de sute de ani. Mănăstirile au fost mai preocupate să-și sporească averea pentru care îi exploatau pe robii țigani și țăranii legați de glie. Sunt numeroase surse istorice care vorbesc despre nivelul lamentabil al instruirii religioase a preoților și călugărilor din țările române iar în Transilvania nu există practic organizare bisericească românească până la Reformă și organizarea bisericii româno-calvine sprijinită de principii calvini.

Biserica Ortodoxă Română a luat ființă în anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei și a Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol. Recunoașterea a venit de abia în 1885 în timp ce înființarea Patriarhiei a avut loc în 1925 după cuprinderea Mitropoliei Transilvaniei în 1919. O Biserică foarte tânără care a pornit cu resentimente față de Stat după pierderea averilor acumulate în perioada medievală și care nu a depășit încă bolile copilăriei.

În goana după recunoaștere și legitimare și din dorința de a-și recupera averea și Statutul avut înainte de Unirea Principatelor, Biserica Ortodoxă s-a pus de la bun început la dispoziția autorităților Statului și a lucrat împreună cu acestea la proiectul statului național și la ideologia și mitologia națională. Adevărul istoric și învățătura creștină au fost în tot acest timp secundare. A îmbrățișat pe rând ideologia legionară, apoi comunistă apoi protocronismul național socialist și s-a adaptat perfect la perioada tranziției când în urma concubinajului politic a obținut averi nemăsurate. Astfel a ajuns în prezent în poziția în care nu mai depinde de pomenile electorale și poate să-și impună propria politică încercându-și puterile cu Autoritatea Statului. O face însă, din păcate, tot cu cadrele vechi. Între ele, vedeta zile, fostul colaborator al securității, Mache. În spatele lui sunt aliniați însă suficienți tovarăși pentru care, administrarea drumului spre Împărăția Cerurilor a devenit între timp foarte profitabilă.

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/apostolul-andrei-temelia-crestinismului-romanesc-158791.html

În prima imagine Mache la produs la instituția publica, în a doua intreprinderea privată ridicată din bani publici care produce pentru Mache

7. Kuzgun

In mesajul lui, Patriarhul Ortodox pomenea tradițiile locale. Am încercat să înțelegem dacă o fi vreo tradiție locală asociată peșterii, de care noi nu știm și pe care au păstrat-o cu sfințenie localnicii încă de pe vremea preoților păgâni ai sciților.

Peștera despre care am vorbit atât de mult astăzi se află în localitatea – Kuzgun – „corb” in turca rebotezată, la plesneală Ion Corvin, în perioada interbelică. Nu există un personaj istoric Ion Corvin. Există un Ioan Corvin, ban al Croației și Slavoniei, fiu nelegitim a lui Matei Corvin și nepot al marelui Ioan de Hunedoara.

La începutul secolului al XIX- lea satul număra 3000 de suflete, majoritatea fiind turci şi tătari. În 1840 Cuzgunul era enumerată printre cele 16 târguri ale Dobrogei. Cuzgunul era pavat, iluminat, foarte bine întreţinut, ca punct de încrucişare a mai multor drumuri ce veneau din Silistra şi Bazargik. Satul Cuzgun a cunoscut din plin vitregiile războiului ruso – turc şi a avut o perioadă de înflorire în timpul stăpânirii otomane. Fenomenul de creştere şi descreştere a populaţiei a determinat schimbarea organizării administrative şi implicit a statutului localităţii din comună rurală în comună urbană şi invers. În prezent satul Ion Corvin abia dacă mai are 500 de locuitori și nici vorbă de tradiție locală legată de momentul creștinării românilor.

Înainte de 1878 când Dobrogea a intrat în componența Regatului României majoritatea populației era formată din turci și tătari 53%. În timp turcii și tătarii au plecat și statul a dus o politică de favorizare a stabilirii românilor în zonă. Nu există regiune a țării mai lipsită de tradiții creștine românești decât Dobrogea. Dar dacă nu există, nu ne împiedică nimeni să le inventăm.

Prin anii ’40, un anume Ion Dinu, politician-activist cultural, colecționar local, director de liceu, administrator de plasă și apropiat ale eparhiei de Constanța a lansat idea că în peștera cu pricina ar fi stat Sf Andrei în timpul călătoriei prin Sciția. Just like that! Până atunci locul respectiv fusese cunoscut doar pentru un “izvor al lui Eminescu”, în virtutea unei alte tradiţii locale la fel de eroic-creative, cum că poetul ar fi trecut cândva pe acolo. Evident, n-a trecut. Preotul și episcopul locului au adoptat entuziaști idea și au ținut o sfeștanie. După care scaunul episcopal s-a fost mutată de la Constanța la Galați și idea avocatului Dinu a căzut în uitare.

După 1990 Arhiepiscopia Tomisului este reînființată primind demnitatea de eparhie de sine stătătoare. Biserica ortodoxă sub presiunea opiniei publice care îi reproșa la vremea aceea colaboraționismul cu regimul comunist și-a mobilizat cele mai vrednici cadre care s-au pus rapid pe treabă. La Constanța a ajuns un anume Lucian Florea. Acesta s-a specializat în treburile bisericești la Ierusalim fiind apoi numit episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală, cu sediul la Paris unde a petrecut nu mai puțin de 6 ani între 1974 și 1980. Poate mai tinerii cititori își imaginează că, pe vremea aceea, se pleca la Paris la fel de ușor ca în prezent. Se înșeală!

Noul episcop familiarizat cu munca informativă, a sesizat rapid potențialul lucrativ și propagandistic al întreprinderii șefului de plasă din 1940 și a repus-o pe tapet. Era pretextul ideal de a mai construi o mănăstire. După Florea la cârma episcopiei a ajuns și mai versatul Mache. Singura tradiție certă despre care se poate vorbi în cazul întreprinderii construite în jurul peșterii de la Kuzgun este tradiția colaborării cu Securitatea a înalților ierarhi ai Bisericii la Mache.

https://www.contributors.ro/traditia-sf-andrei-moastele-lui-eminescu-si-cruciadele-ips-teodosie-tomitanul/

8. Tradiții vechi, tradiții noi

Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca sărbătoarea Sfantului Andrei sa fie însemnată cu cruce roșie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”. Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala, iar din 2012, aceasta zi a devenit zi de sărbătoare legala in care nu se lucrează.

Până la urmă demersul Bisericii Ortodoxe Române e legitim. Biserica își poate alege un sfânt patron. La fel și țara. Pentru asta nu era nevoie să ne tăvălim încă o dată în minciună acoperind de toată zgura propagandei protocroniste un demers care trebuia să fie esențialmente spiritual. Nu e nicio rușine să fi o națiune nouă sau o biserică tânără care a lipsit de la marele festin medieval al moaștelor. Nu e greu, privind în jur să constați că nu există în tradițiile țării acesteia nimic comparabil cu tradițiile seculare din Italia, Spania sau Scoția. Catedralele s-au clădit pe devoțiunea populară într-un anumit context istoric și într-o perioadă lungă de timp.

Încercarea de a recupera capitalul simbolic al trecutului într-o întrecere a orgoliilor din capul unora este ridicolă și sortită eșecului. Statele române s-au format când în Occident începea Renașterea, epoca Cruciadelor era încheiată iar marile catedrale și primele Universități își deschiseseră porțile de sute de ani.

Pentru inițierea unei noi tradiții nu e nevoie nici de artefacte, nici de oase, nici de amintirea unor momente istorice. E nevoie însă de Onestitate.

Sfânta Maria este venerată ca Sfântă Patroană a Ungariei. Nu a fost nevoie pentru asta ca să pretindă că Sfânta Maria ar fi vizitat Balatonul.

Găsindu-te la momentul inițierii unei noi tradiții e important cum pornești, ce transmiți oamenilor și ce aștepți de la ei. Poate să fie vorba de compasiune, caritate, dragoste pentru aproape, umanism sau superstiție, gesturi reflexe, habotnicie, egoism, filetism.

În goana după putere nu numai Biserica a abdicat de la misiunea ei. N-am auzit nici un critic, nici o voce din lumea academică care să fi pus lucrurile la punct din punct de vedere al enormității minciunilor vehiculate cu această ocazie. Nu e de mirare însă atâta timp cât președintele academiei își petrece concediile la muntele Athos în compania altui ierarh cu patalama de colaborator al fostei Securități și nu s-a dat în lături să acopere cât a putut plagiatul unui fost prim ministru. În „Simfonia Bizantină” în care Statului și Bisericii le place să creadă că conviețuiesc, Adevărul și Buna Cuviință dacă nu lipsesc cu desăvârșire sunt subordonate definitiv unor țeluri ascunse pe care doar „marii bărbați” pretind că le înțeleg. O altă consecință a mileniului lipsă din istoria noastră.

Oamenii au fost foarte receptivi la noua sărbătoare propusă de Biserică și cred că așteptau un conținut la nivelul lumii de astăzi. Din păcate Biserica i-a delegat integral misiunea de explica românilor relația cu „părintele lor spiritual” lui Mache. La momentul ăsta eu unul prefer să mă socot fiu spiritual al Sfântului Toma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.