Fără categorie

Hirotonire de preot în Catedrala din Canton, Ohio

Prin punerea mâinilor Preasfinției Sale John Michael Botean, Episcop al Eparhiei Sf. Gheorghe din Canton, Ohio, diaconul Remus Anghel Orian a fost hirotonit preot, devenind un nou lucrător în Via Domnului.

La Sfânta Liturghie, alături de Preasfinția Sa John Michael Botean a participat părintele Iuliu Vasile Muntean, Vicarul general al eparhiei, Părintele Ovidiu Mărginean, Cancelar și Paroh al catedralei Sf. Gheorghe din Canton, Părintele Călin Tămâian, Părintele Radu Țițonea, Părintele Adrian Roșca, Părintele Alin Dogaru, Părintele Constantin Hădărag, Părintele George Wendt, Părintele Petru Stînea și Subdiaconul Viorel Bădiceanu.

În predica sa, Preasfinția Sa John Michael Botean a subliniat importanța misiunii și propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu, cerând de la Dumnezeu pentru toți credincioșii, care sunt chemați să dea mărturie Domnului în funcție de harurile primite de fiecare, dar și de misiunea pe care o va avea tânărul preot hirotonit.

În încheiere, părintele Remus Anghel Orian a mulțumit Preasfințitului John Michael Botean, părinților, soției, tuturor formatorilor precum și comunității care formează parohia Sfântul Gheorghe din Canton, pentru rolul pe care l-au avut în formarea sa spirituală și umană.

Părintele Remus Anghel Orian s-a născut în data de 10 februarie 1988, în Sibiu. Este absolvent al Liceului Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” Blaj, promoția 2007 și al Facultății de Teologie Greco-Catolică Blaj din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca și Seminarului Arhieparhial Major din Blaj, promoția 2011. După studiile de la Blaj, a urmat cursurile Institutului Pontifical Ioan Paul al II-lea din Roma, specializarea matrimoniu și familie. A fost alumn al Colegiului Pio Romeno din Roma. Este căsătorit, din 2015, cu Gabriela-Georgiana. Părintele Remus Anghel Orian a fost hirotonit diacon în data de 5 mai 2019, tot în Catedrala din Canton. Din data de 1 ianuarie 2019 este vice-cancelar al Episcopiei Greco-Catolică din Statele Unite.

Felicitări Părintelui Remus și familiei sale. Dumnezeu să îi călauzească pașii în împlinirea vocației lui!

.fusion-gallery-1 .fusion-gallery-image {border:0px solid #f6f6f6;-webkit-border-radius:3px;-moz-border-radius:3px;border-radius:3px;}

.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-1{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Hirotonire de preot în Catedrala din Canton, Ohio apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita