PS Vasile la mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației: „În an jubiliar, privim spre surorile acestei Congregații cu admirație, dar și cu așteptare”
Duminică, 19 septembrie, a fost sărbătorit cu mult fast hramul mănăstirii „Maica Îndurerată”, a Surorilor Maicii Domnului din Sighetu Marmației. Sărbătoarea a fost una deosebită, întrucât surorile se află în an jubiliar, sărbătorind 100 de ani de la întemeierea Congregației Surorilor Maicii Domnului și 25 de ani de la sfințirea mănăstirii din Sighet.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de Preasfințitul Vasile Bizău, împreună cu părintele vicar de Cluj-Gherla, Marius Cerghizan, părintele capelan Florea Vasile, părintele capelan al surorilor din Cluj, Daniel David și un sobor de preoți din Eparhie.
„Suntem într-un an particular, deosebit de rodnic, bogat și înălțător, atât pentru Surorile din Congregația Maicii Domnului, cât și pentru Biserica noastră, din care ele fac parte, în care s-au născut ca un rod voit de Domnul”, a afirmat PS Vasile în cuvântul de învățătură”. Și a continuat, explicând momentul aniversar, dar și carisma și implicarea Comunității din Sighet în Eparhia de Maramureș: „Suntem într-un an Jubiliar, se împlinesc 100 de ani de la nașterea Congregației Surorilor Maicii Domnului și acest an jubiliar ne invită pe toți să le fin alături, dar și să mulțumim lui Dumnezeu pentru că a trezit în păstorii Bisericii, în mod particular în Mitropolitul Vasile Suciu inspirația de a citi semnele timpului și citind semnele timpului, a fondat această Congregație religioasă care iată că împărtășește viața Bisericii împreună cu cei care ne-au precedat și împreună cu noi astăzi și cu toți fiii Bisericii noastre. Mulțumim Domnului pentru acest mare dar al slujirii și al mărturisirii. Darul slujirii este vizibil în surori, în persoanele consacrate, în mod particular în Surorile din Congregația Maicii Domnului, asupra cărora privirea noastră este îndreptată în acest an cu admirație, dar și cu așteptare. Cu admirație pentru tot ceea ce au înfăptuit de-a lungul anilor, atât în perioada de dinainte de persecuția Bisericii noastre, pentru ceea ce ele au înfăptuit în perioada de persecuție și dumneavoastră, care sunteți sigheteni, cunoașteți mai îndeaproape istoria acestor locuri și a acestei comunități, știți cum surorile, în clandestinitate, au păstrat flacăra vie a credinței și a mărturisirii Unității Bisericii lui Hristos. Apoi în cea de-a treia etapă, a renașterii Bisericii noastre, când surorile au reconstruit infrastructura atât de necesară pastorației și a deschiderii brațelor spre cei care au nevoie de un cuvânt bun de învățătură creștină și de dragoste. Suntem aici la Sighet ca să-i mulțumim Domnului și să-i cerem ca această mărturie și mărturisire să continue, să se facă rodnică pe mai departe și să înflorească și mai mult pentru că acolo unde Spiritul Sfânt suflă, acolo unde inimile oamenilor se deschid spre inspirația Spiritului Sfânt, acolo roadele sunt vizibile, sunt palpabile și de roade avem cu toții nevoie”.
În cadrul celebrării, surorile au citit solemn formula voturilor care sunt depuse de toate călugărițele care fac parte din Congregație: „Ca răspuns de iubire la chemarea Ta, sub privirea ocrotitoare a Maicii Preacurate, reînnoiesc voturile ascultării, castității și sărăciei și promit că voi rămâne statornică în deprinderea carității față de cei săraci, bolnavi și neînvățați în sânul acestei Congregații a Surorilor Maicii Domnului, conform Constituțiilor ei”. Aceste cuvinte s-au putut auzi rostite în cor de surori.
La final s-au spus rugaciunile pentru a primi indulgenta plenară și a fost prezentat cadoul din partea Episcopiei pentru Congregația Maicii Domnului. Acesta a fost un relicvar care conține un manuscris al Preasfințitului Alexandru Rusu, în care este prezentă semnătura Episcopului Martir: „Ierarhii semnează atunci când confirmă, când sunt de acord, când binecuvintează. Sperăm ca acest dar pe care vi-l oferim să vă însoțească cu această binecuvântare, însoțire și confirmare a Fericiților Ierarhi Martiri și a Fericitului Ierarh Alexandru, păstorul nostru de Maramureș”, a spus PS Vasile în timp ce a înmânat cadoul Sorei Teodorina, Superioara Generală.
Sora M. Teodorina a mulțumit Preasfințitului, a mulțumit tuturor pentru prezență și implicare și a adresat cuvântul aniversar, expunând pe scurt istoricul Congregației și anii de activitate la Sighet: „În plină perioadă comunistă, Dumnezeu a aruncat în terenul fertil al Sighetului primele semințe ale acestei familii călugărești, când, începând din 1959, surorile noastre au ajuns rând pe rând la Sighetu Marmației și au constituit una dintre cele mai active și rodnice comunități clandestine ale Congregației”, a afirmat Sora Superioară Generală. Au urmat ani lungi de activitate clandestină, în strânsă colaborare cu preoții care activau în această zonă și iată, după punerea în legalitate a Bisericii Greco-Catolice, surorile au deschis aici mănăstirea care în acest an aniversează 25 de ani.
„Pentru acest moment aniversar, surorile au realizat și 3 CD-uri, a anunțat Părintele Capelan Florea Vasile: 2 sunt cu Slujba Vecerniei (Vecernia de Sâmbătă pe cele 8 Glasuri și Vecernia din zilele de peste săptămână). Al treilea cuprinde o colecție de cântări închinate Maicii Preacurate, compoziții rugăciune ale diverșilor compozitori, însoțite de texte foarte bine realizate, care surprind în formă poetică rugăciunea”.
Un scurt concert jubiliar, susținut de Corala Surorilor CMD, însoțită la pian de doamna profesor Cristina Mureșan, a încheiat frumosul eveniment de la mănăstirea din Sighet.
Biroul eparhial de presă
Sursa: episcopiamm.ro
.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}
.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-1{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}
Articolul PS Vasile la mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației: „În an jubiliar, privim spre surorile acestei Congregații cu admirație, dar și cu așteptare” apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Source: Biserica Romana Unita