Fără categorie

Un deceniu de la Sfințirea Bisericii Greco-Catolice din Valea lui Mihai

În Duminica a patra după Învierea Domnului, numită și a Slăbănogului, părintele vicar general al Eparhiei de Oradea Mare, Mihai Vătămănelu OMFConv, a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Valea lui Mihai, din Protopopiatul Ierului, alături de părintele consilier cu pastorația familiilor, Mihai-Valentin Tegzeș și preotul paroh, Mirel-Mihai Demian.

Biserica cu hramurile Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Anton de Padova, din Valea lui Mihai, a sărbătorit un deceniu de când a fost sfințită.

În cuvântul de învățătură părintele protosinghel, a amintit faptul că:

,,adevărata biserică nu este cea de zid, este cea zidită din suflete pline de iubire, dăruire și implicare în comunitate, o Biserică care trăiește în lumina poruncilor Divine. Omul a fost creat de Bunul Dumnezeu, să trăiască în comuniune unul față de altul. Fără această legătură de slujire pentru aproapele, putem să devenim și noi ca acel slăbănog, care de 38 de ani, aștepta un ajutor, dar iată că el vine prin Hristos Domnul, marele vindecător al sufletelor și trupurilor noastre՚՚.

În cadrul celebrării liturgice, părintele Vicar, a binecuvântat trandafirii în cinstea Sfintei Rita și a mulțumit preotului Paroh, soției acestuia și credincioșilor pentru implicarea în viața pastorală și devotamentul în slujire.

După binecuvântarea finală, părintele Mihai Tegzeș, a prezentat cartea: ,,În familie, credința face diferența՚՚. Părintele a scos în evidență importanța faptului că Biserica noastră are nevoie de familii pline de credință, care să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu și din Jertfa Euharistică în vederea slujirii lui Dumnezeu și a fraților.

La final părintele Paroh, a mulțumit preoților pentru prezența în mijlocul comunității și tuturor credincioșilor pentru grijă, devotament și implicare în viața parohială. Mulțumiri au fost aduse și preoților care au slujit în această parohie:  pr. Slobodnic Iosif, pr. Zima Zorel și Ieromonah Grigore (Borzoș Gabriel).

După cântecul final, credincioșii au primit din partea Departamentului pentru pastorația adulților și a familiilor, al Episcopiei de Oradea, cartea care a fost prezentată, din partea domnului Talpoș Alexandru-Iosif, un magnet cu imaginea bisericii parohiale iar din partea parohiei un trandafir binecuvântat și o iconiță cu sfânta Rita.

Ipodiacon Bogdănel-Florin Timoș

Material preluat de pe egco.ro

.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-3{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Un deceniu de la Sfințirea Bisericii Greco-Catolice din Valea lui Mihai apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita