Întru mulţi ani, Preafericite Părinte! Cardinalul Lucian a fost sărbătorit în Catedrala Blajului
Astăzi, 23 mai 2021, Preafericitul Părinte Lucian CARDINAL Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, își aniversează ziua de naștere, împlinind frumoasa vârstă de 90 de ani.
În cadrul acestei zile de sărbătoare, a fost celebrată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, de către Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan, împreună cu Preasfinția Sa Cristian, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și mai mulți clerici s-au unit în rugăciune în jurul Sfântului Altar. La finalul celebrării Preasfinția Sa Cristian a rostit un cuvânt de felicitare din partea întregii Arhieparhii, au fost prezentate mesajele de apropiere sufletească din partea Sfântului Părinte Papa Francisc și a Excelenței Sale Klaus Werner Iohannis Președintele României iar părintele diacon prof. dr. Ion Buzași a ținut un panegiric, elogiind astfel personalitatea Preafericirii Sale Lucian CARDINAL Mureșan.
Pr. Dr. Cristian Barta a amintit faptul că prețuirea și atașamentul Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică sunt exprimate simbolic în albumul omagial Cardinalul Lucian Mureșan: 90 de ani. Prin diversitate, prin imagini, prin Scrisorile Pastorale ale Prefericirii Sale și prin mesajele de felicitare oficiale primite de la un număr mare de personalități bisericești și laice, albumul tinde spre conturarea liniilor unui portret, ale unei vieți în slujba Evangheliei, a Bisericii și a Papei.
La sfârșitul celebrării, Preafericirea Sa a adresat un cuvânt de mulțumire celor prezenți, asigurându-i de afecțiunea și recunoștința Sa, și reiterând motto-ul care îi conduce întreaga viață: „Doamne, Fiat voluntas tua!”
Preoții de pe întreg teritoriul Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș au celebrat în această săptămână câte o Sfântă Liturghie la intenția Preafericii Sale, oferind astfel un bogat și profund buchet spiritual. Credincioșii Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, clerici și laici, urează Preafericirii Sale multă sănătate, haruri și rodnică păstorire a turmei încredințate de Mântuitorul Isus Cristos!
***
Cardinalul Lucian Mureșan s-a născut la 23 mai 1931, în comuna Ferneziu din Baia Mare. A fost hirotonit preot la 19 decembrie 1964, de Episcopul Ioan Dragomir, desfășurând ulterior o bogată activitate pastorală în clandestinitate. La 27 mai 1990 a fost consacrat Episcop la Baia Mare, consacrator principal fiind Alexandru Todea, pe atunci mitropolit, creat cardinal un an mai târziu de Papa Ioan Paul al II-lea. La 4 iulie 1994 a fost numit de același Suveran Pontif Arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, iar pe 16 decembrie 2005, Papa Benedict al XVI-lea, astăzi emerit, l-a ridicat la demnitatea de Arhiepiscop Major. Acelaşi Sfânt Părinte l-a creat cardinal pe 18 februarie 2012.
Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma este membru de onoare al Academiei Române. A făcut studii teologice în ilegalitate. Încorporat în armată, a zburat cu avioane supersonice. Funcționar la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş, consacrat episcop, de către Alexandru Todea, căruia i-a urmat în scaunul de mitropolit al Blajului. Pentru meritele sale, a fost înălțat la rangul de Arhiepiscop Major al Arhiepiscopiei Majore din Blaj. Este cel de-al treilea Cardinal român al Romei.
În anul 1955, la sugestia Episcopului Iuliu Hossu, eliberându-se din închisoare, Episcopul Márton Áron de Alba Iulia acceptă să primească, în mod excepţional, cinci tineri greco-catolici, câte unul pentru fiecare dieceză a Bisericii Române Unite, la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Alba Iulia. Printre aceştia era şi Lucian Mureşan. Ceilalţi au fost: Pantelimon Aştelean, Vasile Abrudan, Virgil Florian şi Ioan Sălăjan. Încă în primul an de studii, V. Abrudan şi I. Sălăjan se retrag, din proprie iniţiativă, iar în anul doi de studii se retrage şi V. Florian; astfel, continuă studiile doar doi: P. Aştelean şi L. Mureşan. În anul IV de studii, cei doi sunt convocaţi la rectoratul Institutului şi li se comunică, de către Rector, că sunt exmatriculaţi de către Departamentul Cultelor şi că în timp de 24 de ore sunt obligaţi să părăsească nu numai Institutul, ci şi oraşul. Din punct de vedere ecleziastic şi canonic nu exista nici o motivaţie a exmatriculării.
Pentru Lucian Mureşan exmatricularea a coincis cu începutul persecuţiei şi urmărirea de către Securitate. Timp de un an bate la porţile intreprinderilor miniere şi ale şantierelor de construcţii, fiind respins pe motiv că a fost teolog catolic. După un an de tatonări reuşeşte să se încadreze ca muncitor necalificat în cariera de piatră Limpedea din Ferneziu, unde lucrează aproape 10 ani. Începând să fie persecutat şi aici, se transferă la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş, unde lucrează până la pensionare, în iunie 1990.
Cu toată prigoana, a sfidat intimidările şi ameninţările şi nu a renunţat la visul de a deveni preot, continuând studiile în clandestinitate, cu profesorii rămaşi în libertate de la fostele Academii Teologice. Tot în clandestinitate îşi susţine examenul de licenţă. După eliberarea episcopilor din închisori prin decretul de graţiere din 1964, visul la preoţie i se va împlini în 19 decembrie 1964, când va fi hirotonit de către Episcopul auxiliar al Maramureşului, Dr. Ioan Dragomir. Devine astfel preot clandestin, continuând, în acelaşi timp, să lucreze mai întâi în cariera de piatră şi apoi la Direcţia de Drumuri şi Poduri. După hirotonirea sa ca preot, începe pastoraţia clandestină, ocupându-se cu predilecţie de tineret şi cu deosebire de cei ce doreau să devină preoţi.
Astăzi, Preafericitul cardinal Lucian Mureșan se bucură de un mare prestigiu și multă dragoste, în fruntea celor șase episcopi de București, Oradea, Cluj, Baia Mare, Lugoj și Blaj, pe care i-a ales și i-a hirotonit, întru credință și vrednicie.
_____________________________________________________________________________________________
Extras din volumul omagial “Academia Română și Blajul”, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2016
.fusion-body .fusion-builder-column-5{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-5 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-5{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-5 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-5{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-5 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}
.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-4{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}
Articolul Întru mulţi ani, Preafericite Părinte! Cardinalul Lucian a fost sărbătorit în Catedrala Blajului apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Source: Biserica Romana Unita