Fără categorie

Celebrarea Învierii Domnului în Catedrala greco-catolică din Cluj

Celebrarea Învierii Domnului în Catedrala greco-catolică din Cluj – mesaj de mângâiere, întărire și chemare la misiune a Păstorului Eparhiei de Cluj-Gherla

Sărbătoarea Învierii Domnului, centru al credinței creștine, a întâmpinat și în acest an, duminică, 2 mai 2021, călătorii pelerini prin timpul acestei vieți, cu Lumină și luminată rugăciune proclamând biruința vieții. Arhiereul Iuliu Hossu se află și în această zi, de veghe, prin statuia sa, în fața Catedralei din care a înălțat vreme de 18 ani, la fiecare Înviere, cântarea de Învingere. Împreună cu sfinții toți, și azi, Fericitul martir înalță rugăciuni în fața Tronului Ceresc, serbând în Gloria cerească, eterna Înviere.

Învierea Bisericii s-a vădit în această zi și printr-un semn de revenire la normalitate, prin mulțimea credincioșilor prezenți, în ordine și purtând cu grijă măști de protecție, care au ales să participe fizic, să umple Catedrala “Schimbarea la Față” din Cluj la marea Sărbătoare de viață izvorâtoare. Oaspeți la ceas sărbătoresc au fost în această zi membrii Corului “Angeli” al bisericii “Bob”, dirijat de Angela David, care au însoțit cu cântările lor rugăciunea, Sfânta Liturghie arhierească a sărbătorii celebrată de Preasfințitul Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla. Studenții Seminarului Teologic eparhial au fost și ei în strane, încununând parcursul pe urmele însângerate ale lui Cristos din Săptămâna Mare, acum, cu cântec de bucurie și lumină. Și de această dată au ajutat la Altar diaconii Marius Cîmpean și Rareș Urian. De asemenea, a concelebrat pr. Marius Cerghizan, Vicar general nou ales, pr. Marius Furtună, rectorul Seminarului eparhial, pr. Daniel Avram, pr. Anton Crișan și preoții din Catedrală, alți preoți care au dorit să fie prezenți la sărbătoare.

Preasfințitul Claudiu a transmis de la amvon prima Scrisoare Pastorală ca Eparh de Cluj-Gherla, mesaj de încurajare și susținere a credincioșilor Eparhiei greu încercate în ultimul an, atât prin provocările pandemiei, cât și prin despărțirea neașteptată de Episcopul regretat, Preasfinția Sa Florentin, care a răspuns Celui căruia i-a slujit și s-a întors în Casa Tatălui Ceresc. “Îl simțim încă prezent în sala Sinodului, în Catedrală, în biserici și cu siguranță în inimile celor apropiați”, a exprimat PS Claudiu gândul nerostit al tuturor. Și a îndemnat la credință, la fel ca în zilele precedente, chiar în cele în care însuși Domnul murise pe Cruce, pentru că, a subliniat Ierarhul, suntem chemați “să citim însă toate aceste realități la lumina Sfintei Scripturi” – și a oferit exemplul ucenicilor călători la Emaus.

A amintit cuvântul lui Isus: “În lume necazuri veți avea, dar nu vă temeți, Eu am biruit lumea!” (In 16,33), cuvânt care a stat fundament și credinței Episcopilor martiri, pomeniți de asemenea în mesajul pastoral, ca fiind cei care au transformat “temnițele lor în capele unde s-a celebrat jertfa propriei vieți”. A evocat bucuria, liniștea, libertatea lor interioară, acestea fiind “rodul prezenței Celui Înviat.” A spus: “Isus ne dăruiește și nouă o astfel de libertate și merge pe cale împreună cu noi, intră în neliniștea, în tulburarea noastră, iar la lumina Sfintei Scripturi ne deslușește sensul suferinței. La momentul frângerii Pâinii, ni se arată în chip tainic prezent pentru totdeauna lângă noi, în noi! El ne îndeamnă totodată să nu ne lăsăm amăgiți de iluzia autosuficienței egoiste și a închiderii în sine, ci să facem loc semenilor în viața noastră prin iubire dezinteresată, compasiune și solidaritate. Nu trebuie să îi uităm pe cei marginalizați, bolnavi, însingurați sau lipsiți de mijloacele minime pentru o existență demnă. Să fim pentru ei purtătorii speranței și ai bucuriei dăruite de Cristos cel Înviat!”

La încheierea mesajului citit în această zi în toate bisericile și capelele de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla, Preasfințitul Claudiu a chemat la comuniune de rugăciune, prin cuvintele: “Acum, la început de misiune ca episcop în Eparhia de Cluj-Gherla, vă rog pe toți, preoți, călugări, călugărițe și credincioși să mă purtați în rugăciunile voastre. Suntem de acum o familie și ne aflăm într-o comuniune spirituală în care depindem unii de alții. Cu ajutorul Domnului, vă asigur că nu va fi dimineață în care să deschid ochii, fără să îmi deschid și inima în fața lui Dumnezeu pentru a-i cere să ne binecuvânteze pe toți; și nu va fi seară în care să îi închid, fără să îi cer Maicii Sfinte să ne acopere cu mantia ei ocrotitoare”.

Această comuniune e necesară pentru că în față se întrevede misiunea, chemarea pe care Domnul o adresează tuturor, Episcop, preoți, persoane consacrate și credincioși: “Suntem chemați împreună să edificăm Trupul Mistic al lui Cristos, Biserica Sa, pornind însă de la grija față de bisericile din inimile noastre. Doar dacă facem din acest lucru prioritatea noastră, în mijlocul atâtor lucruri pe care le avem de făcut zi de zi, vom fi liberi și bucuroși cu adevărat, indiferent de încercările vieții. Sărbătoarea Paștilor nu va mai fi niciodată o sărbătoare ca oricare alta, ce vine și trece, iar tradiționalul salut «Cristos a înviat!» va celebra în viața noastră eliberarea de jugul și de frica păcatului și a morții, umplându-ne astfel de bucuria Învierii. Lumea are nevoie astăzi mai mult ca oricând de oameni care să mărturisească prin viața lor taina Învierii, iar noi, pe urmele Fericiților noștri Episcopi martiri, suntem chemați să fim într-un mod cu totul aparte sare a pământului și lumină a lumii!”

Și pentru ca toate acestea să fie și să se împlinească, PS Claudiu a îndemnat la a se cere ajutorul Maicii Sfinte: “Cu puterea Celui Înviat, ea calcă neîncetat capul celui care încearcă să sădească frica, disperarea în viața noastră și în lumea în care trăim. Ei să i ne rugăm să risipească negura din sufletele noastre pentru a vedea singurul adevărat motiv de bucurie: Isus este lângă noi în fiecare clipă, oriunde am fi. În fața Lui, încercările, suferințele și chiar moartea devin străvezii, lăsând să transpară dincolo de ele lumina fără de apus a Împărăției Cerurilor, adevărata noastră Patrie!” – este cuvântul de mângâiere, întărire și chemare a Păstorului care, din voia Bunului Dumnezeu, se află la cârma Eparhiei de Cluj-Gherla, cuvânt încheiat cu urarea: “Vă doresc tuturor să vă bucurați de Sfintele Sărbători pascale în pace și în sănătate, cu inimile pline de iubirea și de speranța dăruite de Cristos cel Înviat! Cristos a Înviat!”

* * *

Și cu acest prilej se cuvin adresate mulțumiri firmei “Epic Film” care a asigurat cu profesionalism filmarea și transmisia video în direct a celebrărilor principale din Săptămâna Mare și din Sărbătoarea Învierii Domnului.

.fusion-gallery-1 .fusion-gallery-image {border:0px solid #f6f6f6;-webkit-border-radius:3px;-moz-border-radius:3px;border-radius:3px;}

.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-button.button-1 {border-radius:2px;}Galerie de imagini

.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:50% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 3.84%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 3.84%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-button.button-2 {border-radius:2px;}Video

.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:50% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 3.84%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 3.84%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-1{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Celebrarea Învierii Domnului în Catedrala greco-catolică din Cluj apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita