Preasfinția Sa Claudiu: „Crucea – cărarea care duce spre Rai”
În Duminica a III-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci), 4 aprilie 2021, Sfânta Liturghie Arhierească din Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj a fost celebrată începând cu ora 08:45 de către Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, fiind transmisă în direct de TVR 3 și online pe canalul Youtube Radio Blaj Online TV.
Preasfinția Sa Claudiu a amintit îndemnul Bisericii de a medita la misterul Crucii, fiind misterul central al credinței noastre. Suntem invitați să medităm acest mister, a spus Preasfinția Sa, tocmai pentru a ne readuce aminte de tezaurul de haruri pe care le avem în Biserică și în viețile noastre.
„Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” acest îndemn al lui Isus ne este adresat tuturor. Dar de multe ori fugim de cruce, când crucea se manifestă în viața noastră prin suferință, prin supărări, prin situații dificile; cu toții am vrea să îndepărtăm suferință.
Pentru a urma planul lui Dumnezeu trebuie să îmbrățișăm crucea, fiindcă din diferitele exemple date de Sfânta Scriptură vedem că planul celui rău este să ne ofere o așa zisă alternativă mai ușoară, dar care întotdeauna duce la pierzare. Calea pe care o indică crucea este mereu calea cea dreaptă, chiar dacă uneori este mult mai grea ca alte căi, fiind singurul drum care duce înspre Împărăție.
La finalul omiliei, Episcopul Curiei a subliniat că nu este ușoară crucea, nu este ușoară suferința, dar atunci când o acceptăm, urmându-L pe Cristos, când spunem „fie voia Ta!”, suferința capătă o lumină și o putere inimaginabilă.
Biroul Arhieparhial de Presă
.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}
.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-1{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}
Articolul Preasfinția Sa Claudiu: „Crucea – cărarea care duce spre Rai” apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Source: Biserica Romana Unita