Fără categorie

Prima Împărtășanie la Bocșa

Într-o atmosferă de sărbătoare și bucurie, duminică 18 octombrie 2020, a avut loc la Bocșa (jud. Sălaj), evenimentul primirii pentru prima dată a Sacramentelor Spovezii și Euharistiei, de către doi copii din parohie, frații Ciprian și Gabriel Mureșan.

Evenimentul a fost încununarea a aproape doi ani de cateheză și pregătire împreună cu parohul lor, un timp care i-a ajutat să crească spiritual și să își dorească să înceapă un nou drum, împreună cu Isus Euharisticul.

Sf. Liturghie a fost celebrată de pr. Paroh, Orest Nichita, care în cuvântul de învățătură de după Evanghelia zilei, le-a vorbit tinerilor protagoniști și asistenței prezente, despre faptul că evenimentul în sine este cel mai important din viața lor, după Sacramentele Botezului și a Mirului, pe care le-au primit deja și îi și responsabilizează într-o perspectivă nouă a relației cu Isus, respectiv a harului unirii cu El în Sf. Împărtășanie.

S-a prezentat într-un mod simplu și pe scurt, pe înțelesul copiilor, mecanismul circulației harului între Dumnezeu și om, în funcție de atitudinea și modul de comportament al omului, subliniindu-se în acest sens rolul capital pe care îl joacă cele două Sacramente (Spovada și Împărtășania) în viața spirituală a creștinului catolic.

La Bocșa au fost prezente și Surorile din Congregația Preasfintei Inimi a lui Isus de la Zalău, care i-au ajutat pe cei doi copii pe tot parcursul Liturghiei, pentru a putea trăi la maxim momentele solemne ale zilei.  Și pentru că o Liturghie dedicată pentru marcarea unui moment important din viața unor copii se cuvenea să fie celebrată într-un stil adecvat lor, trei tineri din Zalău, conduși de Oli Wolf, au venit special de la Zalău, pentru a o anima și a-i da frumusețea unui eveniment de neuitat.

La finalul Liturghiei, cei doi tineri, împreună cu părinții lor, au făcut și consacrarea la Sf. Fecioară Maria, care este de fapt și patroana comunității din Bocșa, părinții încredințându-și copiii grijii materne a Maicii Sfinte pentru a-i proteja de pericolele trupești și sufletești.

Alegerea datei pentru acest eveniment nu a fost întâmplătoare, ci a fost în contextul în care în Parohia de la Bocșa, anul acesta este cel de-al treilea an de când copiii din parohie, se unesc în rugăciune cu copii de pe întregul mapapond, pentru a se ruga pentru pace și unitate în lume, în acțiunea numită ”Un milion de copii se roagă Rozariul”.

Totodată, în această zi, se mai sărbătorește și Ziua mondială a misiunilor, ceea ne-a făcut și pe noi ca să ne rugăm la final, ca cei doi protagoniști ai evenimentului celebrat la Bocșa să devină și ei misionari ai lui Cristos, oriunde El îi va purta.

Mulțumim Domnului și Maicii Sfinte pentru ziua minunată pe care ne-au oferit-o la Bocșa!

Prima Împărtășanie la Bocșa

Știre preluată de pe egco.ro

.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link) , .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):before, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):after {color: #333333;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):hover, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):hover:before, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):hover:after {color: #c00000;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 .pagination a.inactive:hover, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 .fusion-filters .fusion-filter.fusion-active a {border-color: #c00000;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 .pagination .current {border-color: #c00000; background-color: #c00000;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 .fusion-filters .fusion-filter.fusion-active a, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 .fusion-date-and-formats .fusion-format-box, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 .fusion-popover, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 .tooltip-shortcode {color: #c00000;}#main .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-5 .post .blog-shortcode-post-title a:hover {color: #c00000;}

Articolul Prima Împărtășanie la Bocșa apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita