Personalități ale Bisericii noastre: Ion Agârbiceanu

1882-1962

Printre personalitățile de seamă pe care Biserica Română Unită cu Roma, Greco- Catolică le-a dat națiunii române, pe un loc de cuvenită cinstire se află Ion Agârbiceanu, „sfânt părinte al literaturii române” cum îl numea Lucian Blaga.

Ion Agârbiceanu s-a născut în 12 septembrie 1882 la Cenade, aproape de Blaj, fiind al doilea din cei opt copii ai familiei Nicolae și Ana Agârbiceanu (născută Olariu). Tatăl, de profesie „vigil silvic“, adică pădurar, era un om cu dragoste de carte, fiind abonat la câteva dintre publicațiile „poporale” ale vremii. Numele Agârbiceanu se trage de la bunicul dinspre tată al scriitorului, Vasile Boariu, care se născuse în satul Agârbiciu și care în Cenade era poreclit „Agârbiceanu”, poreclă devenită ulterior numele urmașilor săi.

Studiile primare le-a făcut în satul natal, iar cele gimnaziale și liceale le-a urmat la Blaj între 1892-1900. Din clasa a patra de liceu, Ion Agârbiceanu îl are profesor de limba română și limba latină pe „omul de aleasă cultură” Gavriil Precup, care îl susține în pasiunea lui pentru lectură. „Poveştile lui Creangă – nota mai târziu Ion Agârbiceanu – m-au făcut pentru întâia oară să râd cu lacrimi, să simt o mare bucurie şi lumină în suflet. Dănilă Prepeleac, Soacra cu trei nurori, ca şi (…) Kir Ianulea şi Pastramă trufanda de Caragiale, mi-au rămas până azi scrierile care mă predispun la voie bună mai mult decât oricare altele“.

Din această perioadă datează și primele impulsuri ale creației literare a lui Ion Agârbiceanu. Sub pseudonimul „Alfius”, publică în „Unirea” de la Blaj câteva poezii, apoi prima sa proză, schița În Postul Paștelui.

După terminarea liceului la Blaj, Ion Agârbiceanu se înscrie la Facultatea de Teologie din Budapesta, unde studiază timp de patru ani.

Încă din timpul studenției începe să colaboreze cu poezii la principalele ziare și reviste ale vremii: „Tribuna” (Sibiu), „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Familia” (Oradea), „Drapelul” (Lugoj), „Cultura creștină (Blaj). În anul 1903 începe colaborarea la revista „Sămănătorul” cu Legendă în versuri.

Întors în țară, Ion Agârbiceanu este „cancelist” la Mitropolie și timp de un an (1904-1905) sub-prefect la internatul de băieți din Blaj. În septembrie 1905, în urma obținerii unei burse, se înscrie la Facultatea de Litere din Budapesta, secția de limbi clasice, română și istorie, însă, nu după multă vreme, renunță la studii. Pe timpul șederii la Budapesta a audiat toate cursurile organizate de Societatea „Petru Maior”, societate a studenților ardeleni.

Spre sfârșitul anului 1905, revista „Luceafărul” îi tipărește lui Ion Agârbiceanu primul său volum de schițe și povestiri intitulat De la țară.

Revenit la Blaj, este timp de un an „cancelist” la Mitropolie. În anul 1906 a fost hirotonit preot și primește parohia Bucium-Șasa din Munții Apuseni, unde rămâne până în 1910. Slujește apoi ca preot greco-catolic la Orlat, județul Sibiu, timp de șase ani. În timpul Primului Război Mondial, Ion Agârbiceanu s-a retras în Moldova, de unde a fost evacuat în Rusia, fiind pentru un timp preot militar în corpul voluntarilor ardeleni (1917-1918).

După 1918 Ion Agârbiceanu a fost director al ziarului „Patria” din Cluj (1918-1927), apoi al ziarului „Tribuna” din Cluj (1938-1940). A deținut mai multe funcții politice în Parlamentul României Mari (prima dată în 1919, apoi în 1922-1926). A fost, mai târziu, senator, îndeplinind pentru o vreme și funcția de și vicepreședinte al Senatului. În 1919 a fost ales membru al Comitetului Executiv al Partidului Național Român din Transilvania

În perioada interbelică, Ion Agârbiceanu a trăit la Cluj, unde a fost protopop, începând cu anul 1930, și canonic al Episcopiei Române Unite de Cluj-Gherla din 1931.

Pe lângă activitatea publicistică la care ne-am referit mai sus, Ion Agârbiceanu a colaborat intens la cele mai importante publicații românești din perioada interbelică: „Adevărul literar şi artistic“, „Albina“, „Almanahul presei române din Ardeal şi Banat“, „Almanahul Societăţii scriitorilor români“ (al cărui membru fondator a fost), „Blajul“, „Calendarul de la Blaj“, „Cultura creştină“, „Convorbiri literare“, „Cosânzeana“, „Gând românesc“, „Graiul Moţilor“, „Luceafărul“, „Scrisul românesc“, „Steaua“, „Transilvania“, „Unirea“, „Viaţa românească“, „Unirea poporului“ ş.a.

În anii celui de Al Doilea Război Mondial lui Ion Agârbiceanu îi sunt oprite de cenzura vremii apariția mai multor lucrări literare dintre care romanele „Frământări”, „Prăbuşirea” şi „Prăpastia”, cărți având ca subiect viața intelectualității transilvănene în anii care au urmat Unirii din 1918. Tot din această perioadă datează „Strigoiul”, narațiune care evocă credințe și obiceiuri populare din satul ardelean de la sfârșitul secolului XIX.

Fragmente din unele manuscrise, nepublicate în perioada celui de Al Doilea Război Mondial, au fost tipărite ulterior, între anii 1957-1962, în reviste de literatură ale vremii.

Pentru activitatea sa literară, a fost ales membru corespondent (1912), apoi activ (1925) al Astrei, secretar general al secțiilor literare-științifice ale Asociațiunii (1925-1940), cu un rol însemnat în Adunările generale anuale ale acesteia, fiind un timp redactor al revistei „Transilvania”.

A fost ales Membru corespondent al Academiei Române în 5 iunie 1919. Peste ani, în 2 iulie 1955, a fost membru de onoare al aceleiași instituții la Secția de științe istorice, știința limbii, literatură și artă. A fost membru în Comitetul de conducere al Societății Scriitorilor și președinte al Sindicatului presei române din Ardeal și Banat (începând cu 1921).

Din vasta sa operă literară, amintim principalele volume: De la ţară (Budapesta, 1905), În clasa cultă (Vălenii de Munte, 1909), Două iubiri (Vălenii de Munte, 1909), În întuneric, Prăpastia (Bucureşti, 1910), Datoria (1914), Arhanghelii, Roman din viaţa românilor ardeleni, (Sibiu, 1914 – apărut în foileton în 1913 în revista „Luceafărul“), Luncuşoara de Paresemi (Bucureşti, 1920), Popa Nan. Povestire după o legendă (Bucureşti, 1920), Ceasuri de seară (Bucureşti, 1921), Trăsurica verde (Bucureşti, 1921), Chipuri de ceară (Bucureşti, 1921), Spaima (Craiova, 1922), Dezamăgire (Bucureşti, 1924), Legea trupului/Povestea unei vieţi (Bucureşti, 1926), Legea minţii/Povestea altei vieţi (Bucureşti, 1927), Chipuri şi icoane (1928); Stana (Cluj, 1929), Biruinţa (Bucureşti, 1930), Dolor (Craiova, 1930), Răbojul lui Sfântu Petru (Bucureşti, 1934), Minunea (1936); Sectarii (Bucureşti, 1938), Licean… odinioară (Bucureşti, 1939), Amintiri (Bucureşti, 1943), Jandarmul/O mare dramă în Maramureş (Bucureşti, 1941, 2001), Domnişoara Ana (Bucureşti, 1942), În pragul vieţii (Bucureşti, 1942), Vremuri noi şi oameni/Lumea nouă (Bucureşti, 1943), Vâltoarea (Sibiu, 1944), Din copilărie/Chipuri şi povestiri (Bucureşti, 1956), Din munţi şi din câmpii (Bucureşti, 1957), File din cartea naturii (Bucureşti, 1959), Faraonii (Bucureşti, 1961), Fefeleaga (1972), Strigoii (postum, Bucureşti, 1968); Meditaţie în septembrie: Publicistică literară (postum; Cluj-Napoca, 1971); Frământări (2002); Fefeleaga şi alte povestiri fantastice (2005).

Ca slujitor al Bisericii, Ion Agârbiceanu „ unul dintre puţinii scriitori autentic creştini din literatura română” cum îl numea Mircea Zaciu, cel mai informat biograf al său, a scris și o serie de lucrări cu caracter religios, dintre care amintim Ieşit-a semănătorul (Sibiu, 1930); Rugăciunea Domnului (1930); Suspinul creştinului (1930); Căile fericirii (1930, 2004); Mântuitorul (1930), Viaţa şi mlădiţele ei (1931); Răul în lume (1931); Preacurata (1931); Nicodim, sluga lui Dumnezeu (1931); Teodora, maica cea bună (1931), Despre minuni (1939); Meditaţii/Faţa de lumină a creştinismului (1941, reeditată în 2005 și 2007); Preotul şi familia preoţească. Rostul lor etnic în satul românesc (Sibiu, 1942); Familia creştină (1947); Din pragul marii treceri (postum, Cluj-Napoca, 1978), Din viaţa lui Isus. Povestiri biblice (volum postum, Ed. Eikon, 2009) etc.

Pentru meritele sale deosebite pe tărâmul literaturii, Ion Agârbiceanu a fost răsplătit pe întregul parcurs al vieții sale cu mai multe și distincții. Astfel, a primit Premiul național pentru proză în 1927, Ordinul Muncii pentru merite deosebite „în domeniul creației literare”, în 1954, Ordinul Steaua Republicii clasa I în 1962.

Cu prilejul împlinirii a 80 de ani de viață, Ion Agârbiceanu a fost sărbătorit oficial, prilej cu care a început și publicarea seriei de „Opere”, sub directa sa supraveghere. Volumul I al seriei a beneficiat de un studiu introductiv semnat de Mircea Zaciu, studiu care, revizuit, devine monografia „Ion Agârbiceanu” apărută în anul 1964.

„Fecundul preot ardelean”, cum îl numea George Călinescu pe Ion Agârbiceanu în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a trecut la cele veșnice în ziua de 28 mai 1963, la Cluj. La mitingul de doliu personalitatea lui Ion Agârbiceanu a fost omagiată, printre alții, de Zaharia Stancu, Iorgu Iordan, Mircea Zaciu.

Din anul 2012, mormântul scriitorului a fost declarat monument istoric.

Ion MOLDOVAN

Bibliografie:

Dorina N. Rusu, Membrii ai Academiei Române 1866-1999, Editura Academiei Române, București 1999

Mircea Zaciu, Ion Agârbiceanu, București, Editura Minerva, 1972

Dicționarul scriitorilor români, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, A-C, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995