Fără categorie

Mesajul PS Claudiu la Sărbătoarea Învierii Domnului

În viața noastră umană este extrem de importantă perspectiva. Putem privi lucrurile dintr-o perspectivă pur umană sau putem face apel la perspectiva divină. Și nu pot să nu mă gândesc la exemplul Fericitului Episcop Martir Iuliu Hossu, care atunci când era la Căldărușani, primește vizita unui fost secretar, unui preot care defecționase, ieșise din Biserica Greco-Catolică și pe care Securitatea îl trimite la Fericitul Episcop pentru a-l convinge să renunțe la lupta sa. Și acest fost preot îi spune că nu există nicio perspectivă pentru Biserica noastră. Și Iuliu Hossu îi spune: perspectiva o dă întotdeauna Dumnezeu. Și femeile, atunci când merg la mormânt, în dimineața învierii, se gândesc că vor găsi mormântul acoperit de o piatră mare. Însă, pe când ajung, Dumnezeu dăduse piatra la o parte și Isus înviase. Și continuă Cardinalul Iuliu Hossu: Sunt convins că Dumnezeu va da libertate Bisericii noastre. Nu știu însă dacă eu voi mai fi în viață în acel moment.

V-aș invita, în acest timp de pregătire pentru Sărbătoarea Învierii Domnului, în aceste timpuri dificile din cauza pandemiei sau în orice altă suferință și încercare să încercăm să facem spațiu lui Dumnezeu și perspectivei divine în viața noastră. Fiindcă atunci vom vedea lucrurile cu adevărat din perspectivă divină.

Tuturor credincioșilor, Cristos a înviat!

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded.

I Accept

.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link) , .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):before, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):after {color: #333333;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):hover, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):hover:before, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):hover:after {color: #c00000;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .pagination a.inactive:hover, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .fusion-filters .fusion-filter.fusion-active a {border-color: #c00000;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .pagination .current {border-color: #c00000; background-color: #c00000;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .fusion-filters .fusion-filter.fusion-active a, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .fusion-date-and-formats .fusion-format-box, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .fusion-popover, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .tooltip-shortcode {color: #c00000;}#main .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .post .blog-shortcode-post-title a:hover {color: #c00000;}

Articolul Mesajul PS Claudiu la Sărbătoarea Învierii Domnului apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita