Fără categorie

Inaugurarea Centrului de Studii Patristice din UBB

Inaugurarea Centrului de Studii Patristice și Literatură Creștină Antică din cadrul Universității Babeș Bolyai în colaborare cu Universitatea “San Giovanni in Laterano” din Roma

A fost inaugurat la Cluj-Napoca, în cadrul Universității “Babeș-Bolyai” (UBB), un Centru de Studii Patristice și Literatură Creștină Antică (CSPLCA), realizare a unei inițiative din partea Facultății de Teologie Greco-Catolică și ca rezultat a unei fructuoase colaborări între UBB și Universitatea “San Giovanni in Laterano” (prin Institutul Patristic “Augustinianum”) din Roma.

Evenimentul a avut loc joi, 10 oct. 2019, în Sala de Consiliu a UBB, găzduit de coordonatorul CSPLCA, prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB și de directorul executiv al CSPLCA, conf. dr. Alin Sebastian Tat, în prezența decanilor celor șase Facultăți din cadrul UBB implicate în acest proiect. Totodată, au participat, Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, și distinși reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxă, Greco-Catolică, Romano-Catolică și Reformată, precum și numeroși preoți profesori și cadre universitare, reprezentanți ai autorităților.

Mai întâi, conf. dr. Alin Sebastian Tat a descris pe scurt activitatea noului centru, care “va fi axată pe cercetare și pe o transmitere a rezultatelor acestei cercetări pe diferite nivele înspre ansamblul societății”. A arătat că “membrii centrului provin din șase Facultăți ale Universității Babeș-Bolyai: Facultatea de Litere reprezentată prin Departamentul de Limbi Clasice, Facultatea de Istorie și Filosofie și cele patru Facultăți de Teologie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Facultatea de Teologie Romano-Catolică și Facultatea de Teologie Reformată”. A specificat de asemenea că Centrul își propune “să publice studii, volume personale și colective, traduceri a textelor patristice, din greacă, latină și limbile orientale, să contribuie la dezvoltarea unor direcții și a unor domenii-subdomenii mai puțin dezvoltate, la organizarea unor conferințe, simpozioane, congrese”.

Au urmat alocuțiuni, cu impresii, speranțe, așteptări ce decurg din acest nou început care, menționa PS Florentin în cuvântul său, “este rezultat deja al unei istorii de aproape 10 ani, început prin împărtășirea unor idealuri, continuat cu discuții cu eminenți docenți de la Institutul Augustinianum din Roma și cu eminenți profesori ai Universității Babeș-Bolyai, și apoi jalonat de inițiativele unor conferințe și simpozioane internaționale, în anii 2014-2016, cu colaborarea înaltelor foruri universitare ale celor două instituții de învățământ superior amintite, de prestigiu internațional”. Preasfinția Sa a evidențiat de asemenea că la baza acestei inițiative se află de fapt capacitatea de a visa a unui tânăr student, “care a avut curajul să viseze și să lupte pentru că visele și idealurile sale să devină realitate” și apoi “a agregat acestui ideal și alte persoane de diferite naționalități și confesiuni, din lumea universitară și ecleziastică, fără ajutorul cărora acest proiect nu ar fi putut vedea inaugurarea”, mulțumind tânărului student de atunci, astăzi pr. dr. Claudiu Tuțu, consultor cultural în cadrul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla.

A luat cuvântul președintele Senatului UBB, pr. prof. dr. Ioan Chirilă, subliniind faptul că odată cu primirea în UBB a Facultăților de Teologie, în 1992, “s-a deschis câmpul realizării programelor creștine, în forma unitară a creștinismului. Așa a apărut Centrul de Studii Biblice în care funcționează tot cele patru Facultăți de Teologie, Centrul de Studii Ecumenice și Dialog Interreligios, așa apare și acest Centru de Studii Patristice și Studii clasice”. Au mai vorbit pr. Arhimandrit Benedict, reprezentantul IPS. Andrei Andreicuț – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului; un mesaj din partea IPS Gyorgy Jakubinyi – Arhiepiscop Romano-Catolic de Alba-Iulia, a citit lect. univ. dr. Ioan Vik, decan al Facultății de Teologie Romano-catolică Cluj; Olga Lukács, decan al Facultății de Teologie Reformată, a vorbit din partea Episcopului Kató Béla, Episcopul Eparhiei Reformate din Ardeal.

S-a subliniat, de către toți cei care au cuvântat, importanța înființării acestui centru ca spațiu de întâlnire între confesiuni, prin rădăcinile pe care toate și le regăsesc în gândirea și trăirea Părinților Bisericii primelor veacuri creștine; pentru că “ei ne-au predat, nu doar niște teorii pe care noi le studiem astăzi din diverse perspective, ci ei ne-au predat viața” – a subliniat pr. arhimandrit Benedict.

Din partea Institutului Patristic “Augustinianum” din Roma, partenerul UBB la acest proiect, mesajul pr. prof. dr. Giuseppe Caruso, decanul prestigiosului institut pontifical, a fost citit de către pr. dr. Claudiu Tuțu. În mesaj se menționa: “Acele timpuri de la începutul creștinismului pot apărea, în ochii celor mai mulți, îndepărtate și de fapt așa și sunt. Totuși, acele timpuri încă mai păstrează o prospețime și o încărcătură de valori care merită să devină și astăzi obiect de reflecție și stimul pentru a proiecta un viitor mai bun, un viitor pe care îl urăm întregii omeniri, României și Centrului de Studii patristice care astăzi se inaugurează”.

A rostit câteva cuvinte, din partea autorităților, Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, și, în încheiere, conf. dr. Alin Tat a citit mesajul lui Massino Novali, consulul onorific al Italiei la Cluj și al Secretarului de Stat pentru Culte, Victor Opaschi. Prof. univ. dr. Daniel David, coordonatorul CSPLCA, a reamintit motto-ul UBB, «tradiție și excelență», și a încheiat spunând: “cred că acest centru exprimă foarte bine cele două idei, și atunci, să-l facem să strălucească între instituțiile europene”.

.fusion-gallery-1 .fusion-gallery-image {border:0px solid #f6f6f6;-webkit-border-radius:3px;-moz-border-radius:3px;border-radius:3px;}

Articolul Inaugurarea Centrului de Studii Patristice din UBB apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita