Fără categorie

Episcopul Iuliu Hossu se reîntoarce în Catedrala sa din Cluj

Catedrala episcopală “Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca își sărbătorește hramul duminică, 4 august 2019, în cadrul unei celebrări liturgice arhierești solemne. Prin hotărârea Episcopului de Cluj-Gherla PS Florentin Crihălmeanu, la această dată vor sosi în Catedrala “Schimbarea la Față” moaștele vrednicului de amintire Arhiereu român unit cu Roma Iuliu Hossu. Totodată, în anul beatificării, vor fi cinstiți toți cei șapte Fericiți Episcopi martiri pentru credință și, împreună cu moaște ale Cardinalului Iuliu vor fi aduse în Catedrală și moaștele Episcopilor Vasile Aftenie și Ioan Bălan (singurele existente, deoarece nu se cunoaște locul înhumării celorlalți 4 Episcopi).

Programul serbării hramului va începe la ora 10.15, cu o procesiune în jurul Catedralei și intrarea în sfântul locaș a Episcopului eparhial PS Florentin, însoțit de preoți, diaconi și studenți teologi, moment solemn în care vor fi purtate spre Altar moaștele Fericiților Episcopi greco-catolici martiri. De la ora 10.30, va fi celebrată Sfânta Liturghie arhierească, urmând ca, la încheiere, în jurul orei 12.30, după ce se va face rugăciunea către Fericiții Episcopi martiri, credincioșii să fie invitați să venereze sfintele moaște, să le ceară cu încredere mijlocirea. În cadrul celebrării liturgice se va face și aniversarea a 17 ani de la ceremonia intronizării în Scaunul episcopal al Eparhiei de Cluj-Gherla a Preasfinției Sale Florentin, moment de recunoștință adusă lui Dumnezeu, de privire retrospectivă și nou avânt spre viitor, spre împlinirea voinței divine.

Episcopul Iuliu Hossu se reîntoarce în Catedrala sa din Cluj

Se cunoaște faptul că, la 8 martie 2019, după 49 de ani de la trecerea sa la Cer, Episcopul Iuliu Hossu s-a reîntors acasă – urmare a deshumării și transportării, de la București la sediul Episcopiei din Cluj, a unei părți a osemintelor sale. Acum, în duminica de 4 august 2019, după beatificarea de către Sfântul Părinte Francisc, Fericitul Episcop Iuliu Hossu, prin moaștele sale, va fi din nou prezent și va putea fi venerat în Catedrala sa, va veghea iar în biserica din care de nenumărate ori a invocat numele lui Dumnezeu și mulțime de haruri peste credincioșii pe care îi avea în păstorire și peste toți cetățenii țării sale.

Sfântul locaș de pe B-dul Eroilor nr. 10, Cluj-Napoca, cunoscut și sub numele biserica Minoriților, a fost ridicat în stil baroc de Ordinul Franciscanilor între 1775 – 1779 (meșter și proiectant fiind Francisc Kirtner). Banii necesari lucrărilor au provenit dintr-o donație a împărătesei Maria Terezia, care era și Mare Principesă a Transilvaniei. Prăbușindu-se turnul în 22 septembrie 1779, a fost refăcut trei ani mai târziu, în 1782, de către un reprezentant de seamă al stilului baroc transilvan, arhitectul german Johann Eberhard Blaumann. Edificiul a fost donat Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU) în anul 1924 prin “donația pontificală”. Prin constituția apostolică Solemni Conventionedin 5 iunie 1930, a Papei Pius al XI-lea (de rearondare a Eparhiilor BRU și înființare a Eparhiei de Maramureș), Eparhia de Gherla a devenit Eparhia de Cluj-Gherla iar Scaunul episcopal s-a mutat de la Gherla la Cluj. În 4-5 octombrie 1930 a avut loc instalarea solemnă a Episcopului Iuliu Hossu în fosta biserică a Minoriților, devenită, prin același document, catedrală a Eparhiei de Cluj-Gherla.

În anii următori, Arhiereul Iuliu Hossu a adaptat biserica ritului bizantin, în 1934 a renovat interiorul bisericii, amplasând un nou altar cu iconostas și un nou amvon. Apoi, în 1935, în prezbiteriul Catedralei s-a făcut un tron arhieresc, iar în 1937, Catedrala a fost renovată și în exterior (împreună cu edificiul cu etaj din “donația pontificală”, unit cu biserica). În acest sfânt locaș a slujit Arhiereul Iuliu Hossu până la data arestării sale, în 28/29 octombrie 1948; aici a rămas cu gândul și cu sufletul în perioada grea de detenție, până la moartea sa din 28 mai 1970. Cu câteva zile înainte de moarte, aflându-se internat la Spitalul Colentina din București, în fața viitorului Cardinal Alexandru Todea care îl vizitase la patul de suferință, cel dintâi Cardinal, ES Iuliu Hossu, rostea ultimele sale cuvinte rămase testament spiritual pentru urmașii în credință, un gând special fiind îndreptat către credincioșii Eparhiei de Cluj-Gherla.

Bunul Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla, acum Fericit al Bisericii Catolice, spunea: “Când ceasul dreptății va sosi, Biserica Unită să pășească în public cu doctrina iertării, cu armonia și pacea între oameni. Eu, în numele vostru, voi vorbi în fața Sfintei Treimi, în fața lui Isus și în fața Mijlocitoarei Doamne. Fiți tari în credință, nutriți speranța și iubiți-vă între voi și iubiți pe toți oamenii de orice naționalitate și de orice confesiune! Îmbrățișez pe toți frații mei din Dieceza Clujului și din toată Biserica Unită. Îi binecuvântez împreună cu ei pe toți credincioșii. Sărut masa de lucru din biroul meu. Sărut Crucifixul. Sărut pietrele de pe trotuarul pe care l-am călcat mergând la Sfânta Liturghie de la Catedrală.

În Catedrala din Cluj va intra din nou Fericitul Arhiereu Iuliu, la Sfânta Liturghie, purtat de către urmașul său pe tronul episcopal; vor intra părticele din trupul său, iar din Cer, spiritul său va privi cu blândețe, îmbrățișând, binecuvântând și rugându-se în fața Tronului Tatălui ceresc așa cum cu ultimele sale cuvinte, a promis.

Episcopul Iuliu Hossu se reîntoarce în Catedrala sa din Cluj

Episcopul Iuliu Hossu se reîntoarce în Catedrala sa din Cluj

Articolul Episcopul Iuliu Hossu se reîntoarce în Catedrala sa din Cluj apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita