Fără categorie

Sărbătoarea hramului parohiei „Sfântul Petru” din Brașov

Duminică, 30 iunie 2019, parohia greco-catolică „Sfântul Petru” din Brașov și-a sărbătorit hramul. Momentul de bucurie al comunității a fost încununat de prezența Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore și a preoților din Protopopiatul Brașov.

Momentul de sărbătoare a început în după-amiaza zilei de 29 iunie, cu a X-a ediție a reuniunii corale „Pietrele Credinței” dedicată Sfinților Apostoli Petru și Pavel, organizată sub egida Protopopiatului greco-catolic Brașov.

Astăzi, în prezența unui număr mare de credincioși, Preasfinția Sa Claudiu a celebrat Sfânta Liturghie, împreună cu Pr. paroh și Prot. de Brașov, Flavius Florea și preoții din Protopopiatul Brașov. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul „Catolica”. Semnalăm prezența la eveniment a autorităților Consiliului Județean Brașov.

Preasfinția Sa Claudiu a transmis comunității salutul și binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian, mulțumind totodată în numele Preafericirii Sale și personal Părintelui paroh și protopop Flavius Florea și coralei Catolica pentru implicarea în organizarea recentei vizite a Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj. Reamintim faptul că Pr. Protopop al Brașovului a coordonat cei aproximativ 600 de voluntari de pe Câmpia Libertății, iar corala Catolica a oferit răspunsurile la Sfânta Liturghie cu beatificarea Episcopilor noștri martiri.

A evidențiat apoi importanța Sărbătorii Sfinților Apostoli, care ne invită să medităm profund la vocația noastră de creștini. Figurile celor doi mari apostoli, a spus Preasfinția Sa, ne aduc aminte că trebuie să mergem pe urmele lui Isus. Aceștia ne învață să nu ne temem în fața slăbiciunilor, deoarece suntem păcătoși iertați de Dumnezeu. Prin urmare, fundamentul Bisericii nu este meritul personal, ci îndurarea lui Dumnezeu. Creștem în harul lui Cristos prin puterea Spiritului Sfânt.

Tot în această zi, cinci copilași din parohie au primit pentru prima dată în mod solemn Sfânta Împărtășanie, un moment semnificativ de întâlnire cu Dumnezeu, nu doar pentru persoana în sine, ci și pentru familie.

La sfârșitul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa Claudiu a înmânat coralei Catolica o diplomă de recunoștiință semnată de Sfântul Părinte Papa Francisc și o medalie cu Fericiții episcopi martiri dirijorului coralei, dl. Mihail Gorbunov. Din partea Preafericirii Sale Cardinal Lucian i-a fost dăruit Pr. Prot Flavius Florea și parohiei Brașov I, unul dintre potirele care s-au aflat pe masa altarului de pe Câmpia Libertății la Sfânta Liturghie oficiată de Papa Francisc.

La final, fiecare credincios prezent a primit binecuvântarea Preasfinției Sale, a fost miruit și a primit o iconiță cu Fericiții episcopi martiri.

.fusion-gallery-1 .fusion-gallery-image {border:0px solid #f6f6f6;}

Biroul Arhieparhial de Presă

Articolul Sărbătoarea hramului parohiei „Sfântul Petru” din Brașov apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita