Discursul Sfântului Părinte în Biserica din cartierul Barbu Lăutaru, Blaj

Dragi frați și surori, bună ziua!

Sunt bucuros să vă întâlnesc și vă mulțumesc pentru primirea voastră. Tu, părinte Ioan, nu greșești în a afirma acea certitudine pe cât de sigură pe atât de uitată adesea: în Biserica lui Cristos este loc pentru toți. Biserica este loc de întâlnire, și trebuie să ne amintim de acest lucru nu ca un frumos slogan, dar ca făcând parte din cartea noastră de identitate, în calitate de creștini. Ne-ai amintit de aceasta, dându-l ca exemplu pe Episcopul Martir Ioan Suciu, care a știut să dea expresie, prin gesturi concrete, dorinței lui Dumnezeu Tatăl de a se întâlni cu fiecare persoană, în prietenie și împărtășire. Evanghelia bucuriei se transmite în bucuria întâlnirii, fiind conștienți că avem un Tată care ne iubește. Priviți de El, înțelegem cum să ne privim între noi. Cu acest spirit am dorit să vă strâng mâinile, să vă privesc în ochi, să vă las să intrați în inima mea, în rugăciune, încrezător că voi avea și eu un loc în rugăciunea voastră și în inima voastră.  Am totuși o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, a segregărilor și a maltratării suferite de comunitățile voastre. Istoria ne spune că nici creștinii, și nici chiar catolicii, nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta aș vrea să vă cer iertare. Cer iertare – în numele Bisericii Domnului și vouă – pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită, cu privirea lui Cain și nu cu cea a lui Abel, și nu am știut să vă recunoaștem, să vă prețuim și să vă apărăm în specificitatea voastră. Pentru Cain nu contează fratele său. Prin indiferență alimentăm prejudecăți și instigăm la ură. De câte ori nu judecăm în mod nechibzuit, folosind cuvinte care rănesc, cu atitudini care seamănă ură și creează distanțe! Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte. Nu suntem creștini pe deplin, și nici măcar umani, dacă nu știm să vedem persoana înainte de acțiunile sale, înainte de judecățile și prejudecățile noastre.  În istoria omenirii, există mereu atât Abel, cât și Cain. Există mâna întinsă și mâna care lovește. Există deschidere la întâlnire și închidere din cauza conflictelor. Există primire și există excludere. Există acela care vede în celălalt un frate și cel care-l vede ca o piedică pe drumul său. Există civilizația iubirii și există civilizația urii. În fiecare zi trebuie să alegem între a fi Abel sau Cain. Ca în fața unei răscruci de drumuri suntem chemați să facem o alegere decisivă: să parcurgem calea împăcării sau cea a răzbunării. Să alegem calea lui Isus! Este o cale mai istovitoare, dar este calea care conduce la pace. Și ea trece prin iertare. Să nu ne lăsăm duși de valul răutăților care ne macină înăuntrul nostru: fără ranchiună! Deoarece niciun rău nu îndreaptă un alt rău, nicio răzbunare nu dă satisfacție nedreptății, niciun resentiment nu face bine inimii, nicio închidere în sine nu apropie.

Dragi frați și surori, voi, ca popor aveți un rol de protagoniști pe care să vi-l asumați;  nu trebuie să vă fie frică să împărtășiți și să oferiți acele caracteristici specifice vouă care vă definesc, care marchează drumul vostru, și de care avem atât de mare nevoie: valoarea vieții și a familiei, în sens larg (veri, unchi, …); solidaritatea, ospitalitatea, ajutorul, sprijinul și apărarea celor mai slabi din comunitate; valorizarea și respectul celor în vârstă; simțul religios al vieții, spontaneitatea și bucuria de a trăi. Să nu privați societatea în care vă aflați de aceste daruri, dar să fiți disponibili și să primiți toate acele lucruri bune pe care ceilalți vi le pot oferi și aduce. De aceea doresc să vă invit să mergem împreună, acolo unde sunteți, în construirea unei lumi mai umane, trecând peste temeri și suspiciuni, lăsând să cadă barierele care ne despart pe unii de alții, alimentând încrederea reciprocă în căutarea răbdătoare și nicicând zadarnică a fraternității. Să ne angajăm să mergem împreună, cu demnitate: demnitatea familiei, demnitatea de a ne câștiga pâinea cea de toate zilele – aceasta te face să mergi mai departe – și demnitatea rugăciunii. Mereu privind înainte (cf. Întâlnirea de rugăciune cu poporul Rom și Sinti, 9 mai 2019).  Aceasta este ultima întâlnire din cadrul vizitei mele în România. Am venit în această țară frumoasă și primitoare ca pelerin și frate, pentru a trăi diferite întâlniri. Iar acum mă întorc acasă îmbogățit, luând cu mine locuri și momente, dar mai ales chipuri. Chipurile voastre vor da culoare amintirilor mele și vor fi prezente în rugăciunea mea. Vă mulțumesc și vă duc cu mine! Iar acum vă binecuvântez, dar mai întâi vă cer o mare favoare: să vă rugați pentru mine!

Mulțumesc!