Fără categorie

Sărbătoarea hramului în parohia Visuia

Astăzi, 5 septembrie 2021, în Duminica a XI-a după Rusalii, credincioșii greco-catolici din Visuia, Protopopiatul Sărmașu, au trăit momente de bucurie. Apropiata Sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului, hramul parohiei, a făcut ca un număr mare de credincioși să se bucure prin rugăciune de acest moment înălțător.

Cu această ocazie, din încredințarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii noastre și a Preasfinției Sale Cristian, Episcopul Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, în mijlocul comunității s-a aflat Pr. Liviu Ursu, Vicarul judecătoresc al Arhieparhiei. La Sfânta Liturghie, alături de Pr. Vicar judecătoresc au concelebrat Pr. Prot. Aurel Dan, Pr. Paroh Bande Ioan, Pr. Protoegumen Ermil Jurja OSBM, împreună cu un sobor de preoți din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de un grup de seminariști din Eparhia de Cluj-Gherla.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr. Vicar judecătoresc care a transmis salutul, comuniunea de rugăciune și binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian și a Preasfinției Sale Cristian.

Alături de numărul mare de credincioși, la sărbătoarea hramului au fost prezente și autoritățile locale.

La final, Pr. Prot. Aurel Dan și Pr. Paroh Bande Ioan au adus mulțumiri Preafericirii Sale Cardinal Lucian, Preasfinției Sale Cristian, Părintelui Vicar și tuturor celor prezenți, preoți și credincioși.

A urmat apoi o slujbă de pomenire pentru călugării din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, care în perioada comunismului au zidit o „adevărată Catedrală Spirituală” pentru a ține trează credința greco-catolică.

 

Biroul Arhieparhial de Presă

 

Articolul Sărbătoarea hramului în parohia Visuia apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita