Fără categorie

Fericiții Episcopi Martiri Greco–Catolici Români sărbătoriți în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj

Miercuri 2 iunie 2021, cu prilejul Sărbătorii Fericiților Episcopi Martiri Greco–Catolici Români, începând cu ora 10:00, a fost oficiată Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj. Printre oficialitățile prezente s-au numărat Subprefectul județului Alba, Dl. Andrei Vincze și Primarul Municipiului Blaj, Dl. Gheorghe Valentin Rotar. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corala „Catolica” a Protopopiatului Brașov, care și în urmă cu doi ani, a cântat în fața Sfântului Părinte pe Câmpia Libertății de la Blaj.

Cuvântul de învățătură al Preafericirii Sale a avut ca temă centrală cinstirea memoriei și jertfei Fericiților Episcopi Martiri Greco–Catolici Români. Importanța Vizitei Apostolice a Sfântului Părinte Papa Francisc din 2 iunie 2019 și celebrarea pe Câmpia Libertății a Ceremoniei de Beatificare a celor șapte ierarhi care au murit pentru credința catolică, au fost evidențiate de Preafericirea Sa, invitând credincioșii la a pune în practică exemplul de dăruire și de credință al celor șapte Fericiți.

La finalul Sfintei Liturghii, Pr. Dr. Cristian Barta, decan al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj – Napoca, a prezentat albumul „Mică Romă, Papa te salută!”, care ilustrează, în imagini, desfășurarea vizitei apostolice la Blaj. Albumul, apărut cu sprijinul Asociației Ecomunio-Lumina Evangheliei la Editura Buna Vestire din Blaj, cuprinde de asemenea biografiile oficiale și discursurile rostite cu prilejul acestei vizite istorice, precum și descrierile tronului arhieresc „din gratiile închisorilor” pentru Papa Francisc, și a icoanei „Acoperământul Maicii Domnului cu cei Șapte Fericiți Episcopi Martiri Greco-Catolici”, lucrare a pictorului ucrainean Ivan Karas, precum și cuvântările rostite în Biserica din cartierul Barbu Lăutaru, în după-amiaza aceleiași zile.

A urmat prelegerea intitulată „Semnificația istorică a vizitei Papei Francisc la Blaj în anul 2019”, care a fost susținută de prof. Ciprian Ghişa, Delegat al Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan pentru coordonarea AGRU-ului, Lect. univ. dr. la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj – Napoca.

Evenimentul din Catedrala Blajului a fost transmis în direct de către TVR 3, Maria TV și pe canalul de YouTube al Radio Blaj, unde poate fi urmărit în reluare.

Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

.fusion-gallery-2 .fusion-gallery-image {border:0px solid #f6f6f6;-webkit-border-radius:3px;-moz-border-radius:3px;border-radius:3px;}

.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-3{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Fericiții Episcopi Martiri Greco–Catolici Români sărbătoriți în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita