Fără categorie

Vizita Preasfinției Sale Cristian în Parohia Greco-Catolică Alba Iulia I

În duminica Mironosițelor, a III-a după învierea Domnului, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, a fost prezent în Parohia Greco-Catolică Alba Iulia I, cu hramul Spiritul Sfânt.

În cadrul acestei vizite Preasfinția Sa a celebrat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți. Au fost prezenți: părintele Vicar Turcu Ovidiu Paul, părintele protopop de Alba Iulia și Sebeș Radu Vasile Roșu, părintele Cristea Daniel, părintele Ciprian Suciu și părintele Turcu Tudor Paul.

Preasfinția Sa Cristian în cuvântul de învățătură a vorbit despre însemnătatea femeilor mironosițe și despre importanța căutării lui Cristos. A amintit de sinoadele care au avut în vedere unirea bisericii cu Roma, din anii 1698 și 1700, sub îndrumarea episcopului Atanasie Anghel de la Alba Iulia. A fost amintită figura luminoasă a Fericitului Iuliu Hossu, cel care la 1 decembrie 1918 a citit din însărcinarea Marelui Sfat Național Român proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României. Deasemenea a amintit de personalitatea surorii Maria Oancea, cunoscută după numele de călugăriță Sora Ernesta, cea care după anii 1989 a pus bazele primei comunități greco-catolice la Alba Iulia și a format mai multe generații de seminariști

La sfârșitul Sfintei Liturghi, Preasfinția Sa Cristian a dat citire decretului Preafericitului Cardinal Lucian, prin care, părintele Turcu Tudor Paul a fost numit vicar parohial al acestei comunități.

Părintele Turcu a mulțumit Bunului Dumnezeu, care toate le rânduiește la timpul și locul potrivit, Preafericitului Cardinal Lucian și Preasfințitului Cristian pentru încrederea acordată.

Părintele Radu Roșu a mulțumit Preafericitului Cardinal Lucian pentru numirea făcută și Preasfințitului Cristian pentru prezența în comunitatea greco-catolică din Alba Iulia, punctând faptul că apostolii au fost trimiși câte doi să vestească Cuvântul Domnului.

Biroul Arhieparhial de Presă

.fusion-gallery-1 .fusion-gallery-image {border:0px solid #f6f6f6;-webkit-border-radius:3px;-moz-border-radius:3px;border-radius:3px;}

.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-1{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Vizita Preasfinției Sale Cristian în Parohia Greco-Catolică Alba Iulia I apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita