Fără categorie

Prima vizită pastorală a PS Claudiu ca Episcop de Cluj-Gherla

Sub semnul Învierii Domnului și al bucuriei: vizită pastorală a PS Claudiu în parohia “Andrei Mureșanu”, prima vizită pastorală ca Episcop de Cluj-Gherla

Prima vizită pastorală a Preasfinției Sale Claudiu a deschis șirul vizitelor și întâlnirilor cu credincioșii ce i-au fost încredințați în păstorire. Ierarhul a fost primit luni, 3 mai 2021, în cea de-a II-a zi de Paști, în Anul Sfântului Iosif, în marea familie parohială “Andrei Mureșanu”, păstorită de pr. Mircea Marțian și pr. Florin Isac (vicar parohial). Parohia este afiliată capelei “Sfântul Iosif” din Catedrala în construcție din Piața Cipariu, Cluj-Napoca, locul în care, recent, la 24 aprilie 2021, Preasfinția Sa a fost înscăunat pe tronul episcopal al Eparhiei de Cluj-Gherla.

În această zi de Paști și de mare sărbătoare, prin prezența spirituală a Domnului Înviat și prin binecuvântarea Sfântului Iosif, patronul Eparhiei de Cluj-Gherla, o mare mulțime de credincioși s-au reunit în rugăciune. Dacă Sfânta Liturghie s-ar fi celebrat sus, în Catedrala aflată încă în roșu, aceasta ar fi fost plină de cei care au dorit să își întâmpine noul Episcop. Celebrarea desfășurându-se la demisol (în spațiile deja amenajate), credincioșii au fost îndrumați de tinerii responsabili cu ordinea în capelă, în holurile principale, în holul expozițional și în Aula “Cardinal Iuliu Hossu”, fiind dispuse peste tot ecrane pe care s-a putut urmări Sf. Liturghie. Ierarhul a fost primit cu inimi deschise și în comuniunea rugăciunii supreme a Bisericii, Sfânta Liturghie, care a început după intrarea în procesiune în capelă a Episcopului și a preoților. Au mai fost de față: pr. Florian Virgil – părinte spiritual a multor generații de credincioși, încă din timpul clandestinității, pr. Adrian Avram de la Asociația Caritas Eparhial (cu sediul în complexul catedralei), preoți și diaconi. De la balcon, au susținut celebrarea diaconii Mihai Roman și Vlad Pupăză împreună cu membri ai corului parohiei.

În cuvântul de învățătură, PS Claudiu și-a exprimat bucuria de a se afla în mijlocul credincioșilor din parohia “Andrei Mureșanu”, unul dintre motive fiind și acela că “aici e o Catedrală în construcție și asta ne aduce aminte de construcția Bisericii din sufletele noastre”. Preasfinția Sa a îndemnat la bucurie, a spus că nu dorește ca grija pentru detaliile care țin de desfășurarea ceremoniei să întineze bucuria sărbătorilor. A cerut să se dea prioritate bucuriei, “bucuria de a celebra, de a fi în fața lui Dumnezeu, de a ne aduce aminte că Isus Cristos a înviat, astăzi, în fiecare duminică, în fiecare zi din viața noastră”. A subliniat: “Sărbătoarea Paștilor trebuie să rămână prezentă în viața noastră”, mai ales în acest timp în care cel rău încearcă în primul rând să alunge bucuria. Bucuria și pacea din viața de zi cu zi, din suflete, trebuie apărate, păstrate, prețuite – a fost mesajul celei dintâi întâlniri a Episcopului cu credincioșii din parohia “Andrei Mureșanu”, întâlnire în care s-a simțit atmosfera de sărbătoare, rugăciunea senină.

Preasfinția Sa a reamintit despre sfintele femei care merg la mormânt să Îl caute pe Isus, “ele întâlnesc un înger care le spune «nu vă temeți!» – un cuvânt extrem de important – și apoi Îl întâlnesc pe Isus care le spune: «bucurați-vă!» Acest îndemn la bucurie răsună pentru sfintele femei și pentru apostoli. Mai ales după Coborârea Spiritului Sfânt, bucuria pune stăpânire pe sufletele apostolilor”. Din temători, “închiși în casă de frica iudeilor” ei devin vestitori ai bucuriei, “oameni care vorbesc liber, cu seninătate, cu încredere”. A fost oferit și exemplul martirilor și mărturisitorilor Bisericii, care, deși în lipsuri și în închisori propovăduiau bucuria. O puteau face pentru că ei trăiau, și în acele condiții, prezența lui Isus Înviat. De aceea, PS Claudiu a invitat “să fie trăită această sărbătoare și toate sărbătorile anului liturgic, ca și sărbători sufletești, personale, care să rămână în suflete și să alimenteze bucuria, pacea, seninătatea, liniștea interioară”. A arătat și cum pot fi păstrate acestea: “Evanghelia ne spune că toți apostolii, împreună cu Maria, mama lui Isus, stăruiau în rugăciune. Aceasta este calea, iubiți credincioși, aceea a rugăciunii, a rugăciunii vii, ca și dialog cu Isus, cu Maica Sfântă, așa cum vorbim cu cei mai buni prieteni ai noștri.”

Și pentru că, așa cum a promis, “Isus este cu noi până la sfârșitul veacurilor”, Ierarhul a subliniat importanța de a “vedea prezența lui Isus Înviat în viața noastră”. Iar pentru aceasta “să cerem Maicii Sfinte, cea care a păstrat tot timpul credința, promisiunea și bucuria sufletului ei, să ni le împărtășească și nouă. Ne mărturisim fiii Maicii Sfinte, să fim cu adevărat fiii și fiicele ei intrând în bucuria ei. Să îi cerem ajutorul atunci când bucuria dispare din sufletele noastre, ea, Maica noastră este lângă noi. Suntem înconjurați de bucurie, nu suntem singuri niciodată, suntem împreună pentru a ne aduce aminte unii altora aceste lucruri. Este importantă rugăciunea Bisericii ca să ne confirmăm unii pe alții în credința noastră, suntem o familie a lui Dumnezeu, frați și surori. Să știm să păstrăm bucuria Învierii în sufletele noastre și să o dăruim tuturor celor care au nevoie, mai ales celor întristați, bolnavi, însingurați, părăsiți, celor care se simt singuri. Să fim mâinile, picioarele, gura, ochii Mântuitorului Înviat pentru toți frații și surorile noastre! Cristos a Înviat!”, a încheiat Preasfinția Sa.

La final, pr. Mircea Marțian s-a adresat Preasfințitului Claudiu, mulțumindu-i pentru comuniunea din această zi, și, în numele preoților și credincioșilor capelei “Sf. Iosif” și ai parohiei “Andrei Mureșanu”, “vă spunem cu o singură inimă și un singur suflet: bun venit în comunitatea noastră unde dorim să vă simțiți ca acasă. Preasfinția Sa este parte din această familie, este părintele acestei familii și a tuturor parohiilor – biserici mici -, pentru că toți preoții operează în numele și cu binecuvântarea Episcopului eparh.” A adus mulțumire lui Dumnezeu pentru această vizită, “prin care se scrie istorie, fiind prima vizită pastorală în afara Catedralei «Schimbarea la Față» și pentru noi o ocazie minunată de a ne cunoaște Păstorul, de a primi binecuvântarea părintească și, ce este mai important, de a reuși să continuăm să mergem împreună, cum ne-a propus Suveranul Pontif.” A vorbit apoi despre comuniune și importanța comuniunii, ca o premisă în activitatea parohiei, după îndemnul Sf. Papă Ioan Paul al II-lea: «să fim o singură inimă și un singur suflet».

Astfel: “În fața noului drum care se deschide parohiei și Eparhiei noastre, apare un puternic imperativ în intensificarea acestor eforturi, de a fi o singură inimă și un singur suflet, a simți împreună că aparținem unei mari familii; înseamnă, a-ți regla bătăile inimii după «suflarea Spiritului Sfânt» care pulsează, de la Vicarul lui Cristos pe pământ, Suveranul Pontif, prin Episcopul în comuniune cu el, în întreaga noastră Eparhie”. A fost prezentat, la nivel principial, programul de pastorație al acestei parohii care dă viață construcției de piatră din Piața Cipariu, “cu dragoste și aproape de adevăr, întotdeauna aproape de oameni, fără a rătăci de la valorile Bisericii. Pastoral, am fost întotdeauna fideli înnoirii pastorale din Biserica Catolică: cu pastorația secvențială, cu pastorația pe grupuri, ș.a., cu toate cele pe care am încercat să ni le asumăm. Am fost mereu în căutarea unității, rămânând integrați în familia Eparhiei de Cluj-Gherla, gata să susținem planul pastoral al Eparhiei.”

În semn de amintire și de comuniune, din partea parohiei “Andrei Mureșanu” au fost oferite Ierarhului câteva cadouri simbolice, din “rodul mâinilor noastre”: o icoană realizată în cadrul Cercului de artă parohial; un album cu Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur animată de copii și un CD cu cântecele copiilor, o carte de cântări. La acestea s-a adăugat și revista realizată de copiii din parohie, “Raiul copiilor”, dedicată, în acest număr, Învierii Domnului și noului Episcop de Cluj-Gherla: “pentru a fi cunoscut de către credincioși, pentru a deveni în cel mai scurt timp o singură inimă și un singur suflet”. Preasfinția Sa a mulțumit preoților și credincioșilor și a încheiat cu salutul bucuriei: Cristos a Înviat!

.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-button.button-1 {border-radius:2px;}Galerie de imagini

.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:50% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 3.84%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 3.84%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-1{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-1 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-button.button-2 {border-radius:2px;}Video

.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:50% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 3.84%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 3.84%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-2{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-2 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}


Preluare de pe eparhiaclujgherla.ro

.fusion-body .fusion-builder-column-3{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-3 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-3{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-3 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-3{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-3 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-1{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Prima vizită pastorală a PS Claudiu ca Episcop de Cluj-Gherla apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita