Fără categorie

Vizita prin parohiile din Oradea a Preasfințiilor lor Virgil Bercea și Ioan Călin Bot

Aflat la Oradea pentru a predica exercițiile spirituale seminariștilor, Preasfințitul Ioan Călin Bot a făcut în după amiaza zilei de sâmbătă 03 aprilie 2021, însoțit de Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, o vizită prin Oradea pentru a vedea unele din Parohiile din oraș.

Primul loc a fost Complexul Baroc al Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, Bazilica și Palatul Episcopal pregătite pentru marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Mai apoi ierarhii au poposit la Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului”, Casa Frențiu, Liceul „Don Orione”, Parohia „Tuturor Sfinților” și Parohia „Sfânta Treime” din Nufărul.

Duminică, după celebrarea Sfintei Liturghii în Parohia „Schimbarea la Față” din Velența, alături de Preasfințitul Virgil, părintele Gavril Buboi și doamna Maria Sas, au vizitat Grădinița „Mina” a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”. Grădinița Mina, este numită în memoria italiencei Giacomina Martani, o voluntară care s-a implicat mult în proiectele bisericii greco catolice în Bihor și decedată în 2005 urma unui cancer galopant.

Eugen Ivuț

Preluare de pe egco.ro

.fusion-body .fusion-builder-column-4{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-4 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-4{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-4 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-4{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-4 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-5{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Vizita prin parohiile din Oradea a Preasfințiilor lor Virgil Bercea și Ioan Călin Bot apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita