Fără categorie

Prima Sfântă Împărtășanie la Sanctuarul arhiepiscopal major din Cluj-Napoca

Duminică, 14 martie 2021, în Anul Centenar al Congregației Surorilor Maicii Domnului (CMD), la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, recent declarată Sanctuar arhiepiscopal major, cinci copii au primit pentru întâia oară în viață, în mod solemn, Sfânta Taină a Împărtășaniei. Pentru acest eveniment important din viața lor de credință, copiii s-au pregătit, începând din toamna anului 2019, printr-un drum de cunoaștere a lui Dumnezeu, a Poruncilor și a Sfintelor Sacramente, fiind însoțiți de către sora Mihaela Mic CMD.

În data de 11 martie 2021, în prezența Mons. Marius Cerghizan, Administrator al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, a avut loc evaluarea copiilor. Sâmbătă 13 martie, cu emoție și însuflețiți de dorința de a redobândi curăția sufletului, cei cinci copii au primit pentru întâia oară în viață Sacramentul împăcării și al iertării, urmând ca, în Duminica lăsatului sec de brânză (14 martie), în cadrul Sfintei Liturghii concelebrate de către Mons. Marius Cerghizan, pr. Cristian David și pr. Sorin Roșca, sărbătoarea să fie încununată prin participarea copiilor și a familiilor lor la ospățul euharistic.

Ajunși la vârsta priceperii și cunoscând lucrarea de mântuire pe care Dumnezeu a făcut-o în viața lor prin Sfintele Taine, înainte de profesiunea de credință, copiii au reînnoit făgăduințele pe care le-au făcut nașii lor la Botez, angajându-se astfel să trăiască ca fii ai lui Dumnezeu și buni creștini. Apoi, având sufletele reînnoite prin iertare, copiii au primit pentru întâia oară în viață Sfânta Taină a Împărtășaniei, fiind încredințați că cine mănâncă Trupul și bea Sângele lui Cristos are viață veșnică (cf. Ioan 6,54).

În cuvântul de învățătură, Mons. Marius Cerghizan i-a îndemnat pe copii să persevereze pe calea binelui, invitându-i, prin istorioara creionului, să cultive în viața lor cele cinci calități ale acestuia, și anume: să se lase conduși de mâna lui Dumnezeu, împlinind voința Sa, conștienți că doar astfel pot face lucruri mari; să se oprească din scris, din când în când, și să folosească ascuțitoarea, adică să accepte micile jertfe și suferințe care ne modelează pentru a fi mai buni și mai frumoși; să folosească radiera pentru a șterge și a corecta ceea ce este greșit, adică să se mențină pe drumul drept, primind ori de câte ori este nevoie Sacramentul Spovezii; să nu uite că, așa cum la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior, tot așa și pentru noi importantă și prioritară trebuie să rămână grija față de ceea ce avem în suflet, de ceea ce purtăm în inima noastră; să nu uite că, asemenea creionului, tot ceea ce facem în viață lasă urme și, prin urmare, să fie conștienți că prin faptele noastre putem face ca lumea să fie mai bună și mai frumoasă.

În încheierea celebrării, pr. Cristian David, capelanul Mănăstirii Maicii Domnului, a mulțumit Mons. Marius Cerghizan pentru că a prezidat Sfânta Liturghie și pentru profundul cuvânt de învățătură adresat cu acest prilej. Apoi, îndreptându-se către părinți, le-a mulțumit pentru încrederea acordată, încredințând, la Sanctuarul Maicii Domnului, pregătirea copiilor lor pentru primirea Sfintelor Sacramente, și i-a îndemnat să continue să îi mențină aproape de Dumnezeu și de Biserică. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să reverse har îmbelșugat asupra acestor tinere mlădițe ale Bisericii noastre, reînnoite prin Sfintele Taine, astfel încât să fie purtătoare de roade de credință, de speranță și de dragoste, spre mărirea lui Dumnezeu și spre zidirea Bisericii.

Sr. Mihaela Mic CMD

.fusion-gallery-1 .fusion-gallery-image {border:0px solid #f6f6f6;-webkit-border-radius:3px;-moz-border-radius:3px;border-radius:3px;}

.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-1{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Prima Sfântă Împărtășanie la Sanctuarul arhiepiscopal major din Cluj-Napoca apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita