Rugăciune pentru sufletul Preasfinției Sale Florentin

Rugăciune pentru sufletul Preasfinției Sale Florentin, la 40 de zile de la trecerea sa la Cer, în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj

Timpul s-a scurs cu neobosita-i cadență de ceasornic, numărând 40 de zile aici pe pământ de când Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, cuprindea într-o clipită veșnicia sus în Cer, când, fiind chemat a făcut lin, silențios și tainic, marele pas spre mult-așteptata de către el, uimitoarea, inimaginabila pentru noi, întâlnire față către față cu Dumnezeu.

Programul de rugăciune a Bisericii și a Eparhiei de Cluj-Gherla, pentru sufletul Preasfinției Sale Florentin este cuprins pe parcursul a două zile, sâmbătă 20 februarie 2021 – la Catedrala „Schimbarea la Față” și duminică, 21 februarie 2021, de la ora 10.00 – la Catedrala „Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea din Piața Cipariu, Cluj-Napoca. Catedrala „Schimbarea la Față”, în prima zi, sâmbătă, a fost plină, dar s-au respectat regulile de precauție în pandemie. Fără a se înghesui, au fost de față mulți dintre preoții Eparhiei, persoane consacrate, credincioși. Surori din Ordinul „Sf. Vasile cel Mare” și surori din Congregația Maicii Domnului – din care face parte sora Preasfințitului Florentin care a venit împreună cu tatăl lor -, au ocupat cele două strane din fața Sf. Altar.

Programul primei zile, la Catedrala „Schimbarea la Față”, a fost rezervat mai ales preoților, invitați să se reunească și să se roage pentru Episcopul care i-a păstorit, învățat, hirotonit pe mulți dintre ei. Sfânta Liturghie a fost celebrată de pr. Marius Cerghizan, administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla și de preoți ai Catedralei. Răspunsurile liturgice le-au dat, din corul bisericii, studenți teologi ai Seminarului „Sf. Ioan Evanghelistul” împreună și cu alți teologi și cu diaconii slujitori la altar. S-au reunit în jur de 100 de preoți, zeci de persoane consacrate și peste 100 de credincioși în sfântul locaș în care Preasfinția Sa Florentin s-a rugat timp îndelungat (1998-2021), l-a oferit pe Hristos iar și iar credincioșilor în duminici și sărbători, în zile de peste săptămână, în posturile de peste an, la marile sărbători ale Nașterii și Învierii Domnului, mărturisind prezența lui Dumnezeu și iubirea Sa nesfârșită, vestind biruința vieții, adevărul Învierii, deschizând tuturor poarta spre mântuire.

Rugăciunea din această zi de sâmbătă a făcut ca cerul să pară mai aproape și, părea că Preasfinția Sa dă iarăși binecuvântarea din tronul arhieresc, în care acum a fost așezată o imagine cu chipul său.

* * *

La începutul programului, pr. Anton Crișan a îndemnat la a se aduce mulțumire lui Dumnezeu „pentru un părinte, un îndrumător spiritual și un prieten atât de minunat, în persoana Preasfințitului Florentin, cel pe care îl comemorăm astăzi”. Pr. Anton a mărturisit ultimul cuvânt spiritual pe care PS Florentin i l-a trimis mai înainte de plecarea sa, un citat din Sf. Grigorie de Nazianz: „A adora Treimea înseamnă a înălța spre Ea un imn de tăcere”. A vorbit apoi despre Ierarhul în memoria căruia s-a reunit în această zi Biserica în rugăciune, ca despre un adorator al Preasfintei Treimi acolo unde s-a înălțat – continuând de fapt ceea ce, prin fiecare zi a sa, pe pământ, a dorit să facă: să-I aducă preamărire și smerită slujire Celui Preaînalt.

De aceea, pr. Anton, în comuniune cu cei prezenți, a adus lui Dumnezeu mulțumire pentru PS Florentin: „un teolog îndrăgostit de Sfânta Treime, îndrăgostit de Tatăl înainte de toate, de Fiul ca lumină și viață, de Spiritul Sfânt, că foc și iubire; un om pe care Dumnezeu l-a transformat într-un contemplativ în acțiune. I-a oferit darul rugăciunii, darul de a medita și tâlcui cuvântul Scripturii, i-a dăruit bucuria de a predica momente de reculegere și exerciții spirituale pentru toți cei însetați de Dumnezeu și de cuvântul Său”. A adus lui Dumnezeu mulțumire „pentru harurile cu care l-a copleșit pe acest minunat părinte și prieten, care ne-a iubit pe toți și care și-a petrecut timpul slujindu-L pe Domnul și făcând binele, aici, printre noi”. A mulțumit „pentru că a făcut din el un om iubitor de oameni, pentru iubirea sa față de preoți, pentru dorința sa de a-i ajuta pe toți, pentru autoritatea sa iubitoare, pentru blândețea și răbdarea sa, chiar și în momentele de dificultate”.

Mulțumire adusă lui Dumnezeu „pentru iubirea sa cu predilecție față de persoanele consacrate, pe care le vedea ca fiind «sufletul» Bisericii. Chipul i se însenina la vederea fiecărei «mirese» a lui Cristos”. Mulțumire adusă „pentru dragostea sa față de tineri, pentru bucuria pe care o avea atunci când era împreună cu ei în orice activitate, în mod deosebit atunci când, cu muzicuța-i fermecată, se alătura cântărilor tinerești pentru a crea comuniune și stare de bine”. Mulțumire „pentru încântarea iubitoare de care dădea dovadă Episcopul nostru în fața copiilor. Domnul i-a dat harul de a se «topi» de dragul lor și de a deveni copil ca și ei, jucându-se, râzând cu ei, spunându-le povestioare cu tâlc și oferindu-le cadouri”.

Mulțumire a adus lui Dumnezeu „pentru omul de cultură, pentru omul iubitor de natură și de tot ce e frumos, pentru omul dialogului și al comunicării, pentru teologul care a promovat și trăit ecumenismul, pentru căutătorul de adevăr care își găsea libertatea trăind în adevăr și neacceptând sub nici o formă compromisul”. Mulțumire „pentru iubirea Arhiereului Florentin față de cei săraci, de cei bolnavi și de cei aflați în orice fel de nevoie sau suferință”. Mulțumire „pentru acest ascet, căutător de Dumnezeu, pentru acest om erudit, dar în același timp om simplu, modest, agreabil, în prezența căruia îți plăcea să stai timp îndelungat, să vorbești cu el”. A mulțumit Sfintei Treimi, prin al cărei har, PS Florentin „a reușit, în mare măsură, să se facă, tuturor, toate, pentru că s-a dăruit, pentru că s-a jertfit, și toate acestea pentru că a iubit”.

Și, pentru ca mulțumirea adusă să fie deplină, a invitat la celebrarea Sfintei Liturghii, „pentru a se aduce prin Sfânta Euharistie mulțumire, laudă și adorație Dumnezeului întreit Sfânt, pentru părintele spiritual, iubitul, fratele, colegul, prietenul nostru Florentin, Arhiereu adormit întru Domnul. Odihna cea veșnică dă-i-o lui, Doamne și lumina cea fără de sfârșit să îi strălucească lui, să se odihnească în pace, din mila lui Dumnezeu”.

* * *

Cuvântul de învățătură la Sf. Liturghie a fost rostit de Pr. Cristian Langa, care a dorit să răspundă, oarecum, „sentimentelor, amintirilor, așteptărilor, curiozității” cu care a venit fiecare, încă sub impresia puternică a neașteptatei despărțiri de PS Florentin. Pr. Cristian a invitat „să aducem în rândul din față al trăirii noastre acum și aici, mulțumirea, credința și dragostea, nu în mod generic, teologic, de cateheză, ci mulțumirea care este sensul cuvântului «Euharistie» – «aducere de mulțumire» în primul rând pentru că suntem, nu în fața unui Dumnezeu îndepărtat, ci a Celui care spune că este «Dumnezeu cu noi», și care, folosind cuvântul evangheliei, rabdă îndelung, îi așteaptă îndelung pe ai săi și această așteptare este motiv de mulțumire”.

Părintele a pătruns, prin cuvânt și rostire, dincolo de vălul aparențelor. L-a citat pe Fer. Mons. Ghika, care spunea «Viața este frumoasă prin ceea ce este, mai frumoasă prin cele pe care le ascunde și încă mai frumoasă prin cele pe care le dobândește». „Cu alte cuvinte”, a explicat el, „partea cea mai mare a unei vieți nu se vede și nu se aude, cu toate că suntem înclinați să reducem persoanele la ceea ce vedem și auzim, dar, partea cea mai mare nu se vede și nu se aude decât de către Domnul. Și, tocmai în acea parte mare pe care Domnul o vede suntem chemați astăzi la pasul de credință, la pasul de încredințare. Credință, nu ca reproducere a unor dogme, ci credință dispusă să iubească.” A atras atenția: „de câte ori credința noastră este lipsită de acest pas, de disponibilitate, deschidere de a iubi, nu doar față de ceilalți, ci și față de Însuși Dumnezeu”.

A spus apăsat: „suntem chemați astăzi cu precădere la dragostea care mijlocește, care nu se uită la sine, la ceea ce i-a fost luat, la cele de care a fost văduvit în familie și în Biserică, ci se uită la celălalt – în cazul nostru, la Preasfințitul nostru -, la celălalt pe care ruga noastră și oferirea noastră îl pot ajuta”. Pornind și de la cuvintele evangheliei, pr. Cristian Langa a vorbit despre întâlnirea cu Domnul, „inevitabila”, cea „de neocolit întâlnire cu Domnul”, cu consolarea că „acest inevitabil Dumnezeu este suprema Iubire”. Și a atenționat că acestui Dumnezeu suntem chemați, prin cuvântul Scripturii, să îi oferim totul, „totalitatea mea de astăzi și care poate fi foarte diferită de cea de ieri. Tot puținul meu de astăzi care, e adevărat, costă, dar, spunea apostolul că este mai bine să suferiți făcând binele, decât făcând răul.”

A privit apoi în urmă cu mai bine de o lună în timp, „la moartea Preasfințitului nostru, retragerea sa. Prin felul în care s-a petrecut acest lucru am fost constrânși la niște reacții, de bună seamă de consternare, de îndoială, de întrebări evitate de atâtea ori, de derută, de amintiri activate brusc. Și atunci aveam nevoie de un răgaz în care să privim realitatea care ni se prezenta violent în fața ochilor și mai ales a inimii, să privim cu ochii împăienjeniți, ca printre gene, fiindcă nu deslușeam îndeajuns conturul, prea fiind aproape de cele întâmplate. Și ni s-a impus cumva, tainic, inevitabil, neamânabil, ni s-a impus o examinare a conștiinței, o examinare a priorităților din viața noastră, a relațiilor… cât suntem prezenți în ele, cu precădere sau începând de la relația cu Domnul. Și îndrăznesc să fac o lectură a acestei «dări la o parte» a Preasfințitului. Este ca și cum ne-a lăsat un îndemn, o moștenire exigentă, aceea de a voi și de a putea vedea, dincolo de acest gol, pe Păstorul veșnic, nu pe cel temporar, pe Cel care, spune lectura apostolului de astăzi, știe să îi recunoască, să îi vadă pe cei care sunt ai Săi, pe Cel care nu moare, Păstor veșnic pe care el, Preasfințitul, a încercat să îl reprezinte și să ni-l apropie. Și e ca și cum, acum, ne cere pasul de credință și examinare: sunteți în stare să îl vedeți pe Păstorul veșnic și dincolo de acest gol? [Dacă da], atunci nu a fost sterilă încercarea mea de a vi-L prezenta.”

„Este pasul pe care îl cere Isus lui Petru, când vede că – era furtună, valuri, vânt – își ia ochii de la Isus și se cufundă. Este pasul care ni se cere nouă astăzi: adică, dacă, în ciuda celor pe care nu le avem, a celor pe care nu le deslușim, în ciuda celor de care ne temem, sunteți în stare să îl vedeți pe Păstorul veșnic, nu a fost în zadar slujirea mea. Tiparul pe care a vrut să ni-l lase, cu siguranță este acela al Păstorului veșnic, dincolo de slăbiciunile proprii, a Celui care nu se lasă deranjat de insistențele noastre, de neputințele și lipsurile noastre.” Părintele s-a referit în mod repetat la dragoste, la „credința care iubește, dar care de multe ori se răcește în noi și rămâne teoretică. De aceea, acestui gol aparent pe care l-a lăsat Preasfințitul între noi, suntem chemați să-i răspundem cu curiozitatea, cu dorința, cu voința de a vedea dincolo, de a ne lăsa umpluți de cele care nu trec. Dar credința nu este acumulare: «să fac mai multe rugăciuni, mai multe devoțiuni, să citesc mai mult»… Credința crește exact invers, crește prin sustragere: sustrag eu-lui meu spațiul, dispoziția, ca să le las Domnului.”

A mai spus pr. Cristian Langa: „Cred că Preasfințitul și L-a dorit pe Dumnezeu, este o trăsătură pe care nimeni nu o poate nega. Spuneam, imediat după trecerea Preasfințitului, că nu l-aș numi omul focurilor de artificii, sau al strălucirilor, ci, cel care a dat prioritate căutării luminii, căutării temeliilor, căutării principiilor, pentru care se lupta în primul rând cu sine. Și, cred că ne-a lăsat suficientă «materie primă»: tristețe, nesiguranță, durere, tremur și câte altele, toate materie primă, «lemne de foc», pentru a le transforma în dragoste, în slujire, în fidelitate față de Domnul, Cel care rămâne mereu credincios, așteptându-ne îndelung și Cel care încarcă valoarea puținului nostru cu privirea Sa. De aceea capătă valoare și cel mai mărunt bănuț de răbdare, de iertare, de rugă, de jertfă, pentru că e privit, e văzut, e știut de Domnul. Și, pentru toate acestea cred că avem motiv să îi mulțumim Preasfințitului care, iată, s-a dat la o parte ca să putem spune sincer în ce măsură îl recunoaștem și în acest gol pe Păstorul cel veșnic pe care el a încercat să ni-l reprezinte, să ni-l facă cunoscut și să ni-l facă iubit. Amin.”

* * *

La încheierea slujbei Parastasului, pr. Marius Cerghizan, administratorul Eparhiei de Cluj-Gherla a mulțumit pr. Anton Crișan „pentru cuvântul de mângâiere de la începutul celebrării”, a mulțumit pr. Cristian Langa „pentru finețea cu care a încercat să ne mângâie în această zi tristă”, mulțumind, de asemenea, „mireselor Bisericii, așa cum le numea de fiecare dată Preasfințitul Florentin, surorilor care l-au însoțit și ne însoțesc cu rugăciunea” și a mulțumit credincioșilor prezenți pentru comuniunea în rugăciune din această zi. A mulțumit totodată și celor care s-au alăturat acestei celebrări prin Radio Maria și prin mijloacele online, „pentru a ne ruga pentru adormit servul lui Dumnezeu, Arhiereu Florentin, Preasfințitul nostru Episcop”. Apoi, preoților, persoanelor consacrate, credincioșilor, le-a încredințat o intenție: „ca de acum înainte să ne rugăm Bunului Dumnezeu să rânduiască un Ierarh la înălțimea Preasfințitului Florentin pentru această Eparhie”.

* * *

La final, pr. Daniel Avram a făcut cunoscut faptul că pentru acest eveniment au fost pregătite două volume care să păstreze între filele lor memoria gândurilor, cuvintelor și urmelor lăsate de regretatul Ierarh pe cărarea timpului vieții sale. Un prim volum: „Florentin Crihălmeanu Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla. Testament spiritual”, cuprinde toate Scrisorile pastorale ale Preasfinției Sale Florentin, cu ocazia Sărbătorilor Nașterii și Învierii Mântuitorului nostru Isus Hristos, precum și alte câteva Pastorale transmise de PS Florentin la ocazii speciale. „Consider că modul cel mai potrivit de a cinsti memoria Preasfinției Sale Florentin, este tocmai acela de a lua aminte la exemplul de viață pe care ni l-a oferit și, mai ales la acest cuvânt spiritual, învățătura pe care a sădit-o în inima noastră”, a spus părintele.

Despre cel de-al doilea volum, „Florentin Crihălmeanu, Episcopul. In memoriam”, pr. Daniel Avram a spus că „este o carte în care am adunat cuvintele transmise de către Ierarhi, preoți, persoane consacrate, autorități, instituții, cu ocazia trecerii în veșnicie a Preasfinției Sale Florentin”. Părintele a recomandat cu căldură, la începutul acestei cărți, „o sinteză a devenirii întru preoție și episcopat a tânărului și preotului Florentin, mai ales că se regăsesc cuvintele Preasfinției Sale: dânsul își povestește «aventura» umană și spirituală. O recomand, pentru a vă aduce aminte de întreg parcursul dânsului, să citiți și să trăiți împreună cu el momente semnificative din viața Episcopului nostru.”

„La sfârșitul cărții se află un cuvânt de mulțumire și mai multe fotografii de la momentul Funeraliilor. Așadar, aceste două cărți vi le propunem pentru a cinsti în continuare, așa cum se cuvine, memoria Episcopului nostru Florentin.” A mai menționat că cele două volume pot fi procurate din Librăria „Abațial” de lângă Catedrala „Schimbarea la Față” și de la Librăria „Viața Creștină” din Piața Cipariu.

Album foto: aici