Fără categorie

Noutate editorială în cadrul Departamentului de Teologie de la Blaj, catedra de Studiul Sfintei Scripturi

Călin-Daniel Pațulea, Tatăl nostru, rugăciunea cea mai profundă, cea mai vie și cea mai actuală, Colecția Communio 47, Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2021, pp. 95 (ISBN 978-973-141-900-8)

Rugăciunea Tatăl nostru este de mare actualitate, celebrând multe din momentele zilnice ale creștinului. Este rugăciunea sacră și enigmatică chiar, sau, cum o numește autorul, «rugăciunea cea mai profundă, cea mai vie și cea mai actuală» în titlul comentariului, în care Părintele Călin-Daniel Pațulea, din cadrul Departamentului de Teologie de la Blaj, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, îmbină armonios dimensiunea biblică și exegetică cu cea spirituală, dimensiunea științifică cu cea divulgativă, astfel încât toți cei care vor avea bucuria să aibă în mâini această cărticică, vor “pune” cu siguranță câte ceva atât în buzunarele intelectuale cât și în cele spirituale. Chiar și cei curioși pentru o astfel de lectură, cei neliniștiți și poate chiar și cei superstițioși în ale credinței, nu vor rămâne indiferenți. Bineînțeles că ne vom îmbogății cel mai bine prin intermediul credinței, sub impulsul și inspirația Spiritului Sfânt care ne-a fost dăruit (cf. 1 In 3, 24b).

Prezenta lucrare, rezultat al maturității Autorului în studiul sau convertirea continuă la Sfintele Scripturi,   ne oferă anumite chei de interpretare a conținutului rugăciunii Tatăl nostru, precum origine și originalitate, structură, dinamism și bineînțeles, propunerea de lectură a fiecărei cereri care compune rugăciunea, dar și un mod de a o recita «în/cu Hristos».

Însuși autorul este convins de necesitatea și utilitatea unei astfel de lucrări, aspect care rezultă din însăși prefața cărții: «Din convingerea că și un astfel de comentariu poate fi util în activitatea pastorală a celor implicați în procesul privind noua evanghelizare, ca și o urgență pentru fiecare creștin în redescoperirea centralității vieții spirituale și a mesajului de mântuire, rugăciunea Tatăl nostru reprezentând sinteza mesajului pe care Hristos l-a propovăduit omenirii».

Celor interesați le dorim o lectură plăcută!

.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;margin-top : 0px;margin-bottom : 20px;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {padding-top : 0px !important;padding-right : 0px !important;margin-right : 1.92%;padding-bottom : 0px !important;padding-left : 0px !important;margin-left : 1.92%;}@media only screen and (max-width:1024px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}@media only screen and (max-width:640px) {.fusion-body .fusion-builder-column-0{width:100% !important;order : 0;}.fusion-builder-column-0 > .fusion-column-wrapper {margin-right : 1.92%;margin-left : 1.92%;}}

.fusion-body .fusion-flex-container.fusion-builder-row-1{ padding-top : 0px;margin-top : 0px;padding-right : 0px;padding-bottom : 0px;margin-bottom : 0px;padding-left : 0px;}

Articolul Noutate editorială în cadrul Departamentului de Teologie de la Blaj, catedra de Studiul Sfintei Scripturi apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita