Personalități ale bisericii noastre: Episcopul Ioan Inochentie Micu-Klein

Considerat întemeietorul gândirii politice românești moderne, Ioan Inochentie Micu-Klein, a fost unul dintre luptătorii de frunte pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania. S-a născut în familia unor ţărani din Sadu, situat în Mărginimea Sibiului. Scrisul și cititul le-a deprins în satul natal. A studiat apoi la Colegiul iezuit din Cluj. După studii de filosofie a urmat Seminarul teologic din Trnava.

Prin diploma din 25 februarie 1729, împăratul austriac Carol al VI-lea l-a numit pe Ioan Micu episcop şi consilier imperial. El a urmat în scaunul episcopal după vlădicul Ioan Giurgiu Patachi, decedat în anul 1727.

La 5 septembrie 1729, a primit titlul de baron, luându-şi numele de Klein. În acelaşi an, la 23 septembrie, a fost hirotonit, iar la 25 septembrie s-a călugărit, luând numele de Inochentie. La 5 noiembrie a fost consacrat episcop.

După hirotonire, a plecat la Viena pentru a cere drepturi pentru românii din Transilvania, aşa cum au fost ele acordate de diplomele leopoldine.

A fost înscăunat episcop la Făgăraș la data de 28 septembrie 1732. Înainte de înscăunare a scris opt scrisori împăratului austriac Carol al VI-lea, prin care cerea drepturi pentru românii din Transilvania, afirmând că acesta este „cel mai vechiu în Transilvania şi totodată cel mai numeros căci Românii sunt de zece ori mai mulţi decât Ungurii, Saşii şi Secuii laolaltă”. După înscăunare a scris alte şaisprezece scrisori având acelaşi subiect.

Cu scopul de a-și avea reședința într-o localitate din centrul eparhiei, a stat între 1734-1735 la Viena, pentru a obţine de la împărat, printr-un schimb de proprietăți, mutarea reședinței episcopale de la Făgăraș, la Blaj, lucru care s-a petrecut în 1737. Blajul, atunci, nu era nimic mai mult decât o foarte modestă așezare omenească în care trăiau câteva familii de iobagi români și unguri pripășiți în jurul castelului princiar, ajuns o ruină. Episcopul a adus cu el vreo treizeci și două de familii de comercianţi şi meseriaşi macedo-români fugiţi din Balcani de teama turcilor, cărora li se spunea impropriu „greci”. Tuturor, Episcopul Inochentie Micu le-a dat loc de casă şi ajutoare materiale şi băneşti pentru a-şi clădi locuinţe, ateliere şi prăvălii, şi le-a clădit şi o modestă şcoală pentru copiii lor. Așa și-a început viața Blajul românesc.

În 1738, Episcopul a ținut un sinod la Blaj în care a expus clerului şi poporului adunat în mare număr, planul său de a începe lucrările necesare ducerii la îndeplinire a dorinţelor Suveranului Pontif şi ale Sinodului de Unire din septembrie 1700, de a se ridica şcoli româneşti de înaltă cultură. Clerul a votat un ajutor de 25.000 florini pentru realizarea proiectului Episcopului, care a și plecat la Viena de unde a adus pe arhitectul Curţii imperiale, italianul Giovanni Martinelli, căruia i-a încredinţat proiectele pentru clădirea mănăstirii, a şcolilor şi a catedralei, trasând el însuși împreună cu arhitectul planul viitorului oraș.

În 1741 Episcopul Inochentie Micu a pus piatra de temelie a mănăstirii şi a şcolilor blăjene, dându-și seama că „că naţiunea română din Ardeal nu-şi va putea scutura jugul impus de duşmani atâta vreme cât va mai continua să stea în întunerecul neştiinţei”.

Se poate spune că sub Episcopul Ioan Inocentie Micu Klein, începând cu mijlocul veaculuial XVIII-lea, în împrejurările reformismului terezian, Blajul s-a transformat dintr-o aşezare preponderent agricolă şi viticolă, într-un adevărat centru și oraș episcopal, potrivit promisiunilor actelor Unirii.

La Blaj, se remarcă începând cu epoca Episcopului Inochentie Micu Klein o deschidere culturală de anvergură europeană. Blajul devine un adevărat oraș episcopal european, o punte spre Europa Occidentală, un spaţiu din care mai bine de două veacuri a iradiat cultura românească.

Tenacitatea și dârzenia cu care a luptat pentru drepturile conaționalilor săi din Transilvania, au atras asupra episcopului o serie întreagă de intrigi, în urma cărora ultimii ani din viață și i-a petrecut în exil.

A trecut la cele veșnice în ziua de 22 septembrie 1768. A fost înmormântat în biserica „Madona del Pascolo” din Roma.

După două sute douăzeci și nouă de ani, în 22 iunie 1997, a fost exhumat, rămățițele sale pământești fiind depuse la Colegiul Pontifical „Pio Romeno” din Roma, după care, în 2 august, au fost aduse la Blaj și depuse în Catedrala construită de el, unde a fost înmormântat în ziua de 19 octombrie 1997, împlinindui-se astfel dorința de a-și dormi somnul de veci pământul țării sale.

La împlinirea unui sfert de mileniu de la trecerea la cele veșnice a Episcopului Ioan Inochentie Micu Klein, Blajul, orașul întemeiat de el, a fsot numit ORAȘ EPISCOPAL.

Ion Moldovan