Fără categorie

Înscrieri la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Blaj

FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ, DEPARTAMENTUL BLAJ din Universitatea Babeş-Bolyai organizează înscrieri pentru admiterea în anul universitar 2020-2021, învăţământ de zi nivel licenţă cu durata studiilor de 4 ani sau nivel master cu durata studiilor de 2 ani.

Facultatea se adresează atât absolvenţilor de liceu şi tinerilor care doresc să devină preoţi, cât şi laicilor sau mirenilor, băieţi sau fete, bărbaţi sau femei, care doresc să-şi lărgească orizontul credinţei, să-şi aprofundeze motivaţiile propriei vieţi şi chiar să participe la acţiunea pastorală, didactică şi social-educativă a Bisericii.

Facultatea oferă un program de cursuri bogat şi actual dar şi preocuparea pentru cultivarea unei autentice vieţi spirituale.

Perioada de înscriere este între 10 – 23 iulie și 07-11 septembrie.

Admiterea va consta din depunerea dosarelor de înscriere la secretariat și un colocviu online, în vederea ocupării locurilor bugetate sau cu taxă.

Teologia este un domeniu fascinant, împlineşte omul şi îl determină să îşi trăiască propria vocaţie în perspectiva vieţii şi a veşniciei, dar şi oferă un răspuns inteligibil la marile întrebări şi provocări ale lumii în care trăim; ne ajută să depăşim crizele vieţii şi să înfruntăm cu curaj, entuziasm şi credinţă viitorul nostru.

Teologia, ca domeniu de cugetare despre Dumnezeu și despre iubirea Sa față de oameni, trebuie să fie prioritatea fiecărui om. Însă cei care intenționează să studieze în mod sistematic lumea cunoașterii teologice se înscriu la Facultatea de Teologie, unde vor beneficia de informații și valori atât de necesare pentru viața de acum și pentru mântuirea veșnică. Porțile teologiei sunt deschise tuturor.

Dacă aceste aspecte Vă preocupă şi dacă vreţi să urmaţi o Facultate sau un Master în oraşul Blaj, Vă aşteptăm pentru mai multe detalii la sediul Facultăţii de Teologie din Blaj, str. Piaţa 1848 nr. 1, telefon nr. 0258-710.440 sau 0745-915.934 sau pe gct.ubbcluj.ro.

.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link) , .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):before, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):after {color: #333333;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):hover, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):hover:before, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 a:not(.fusion-button):not(.fusion-builder-module-control):not(.fusion-social-network-icon):not(.fb-icon-element):not(.fusion-countdown-link):not(.fusion-rollover-link):not(.fusion-rollover-gallery):not(.fusion-button-bar):not(.add_to_cart_button):not(.show_details_button):not(.product_type_external):not(.fusion-quick-view):not(.fusion-rollover-title-link):not(.fusion-breadcrumb-link):hover:after {color: #c00000;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .pagination a.inactive:hover, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .fusion-filters .fusion-filter.fusion-active a {border-color: #c00000;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .pagination .current {border-color: #c00000; background-color: #c00000;}.fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .fusion-filters .fusion-filter.fusion-active a, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .fusion-date-and-formats .fusion-format-box, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .fusion-popover, .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .tooltip-shortcode {color: #c00000;}#main .fusion-fullwidth.fusion-builder-row-1 .post .blog-shortcode-post-title a:hover {color: #c00000;}

Articolul Înscrieri la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Blaj apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita