Fără categorie

Luni, 2 martie, are loc primul pelerinaj din acest an la Bisericuța din Cărbunari

Luni, 2 martie, cu ocazia împlinirii a 87 de ani de la ultima apariţie a Fecioarei de la Banneux (Belgia), se organizează primul pelerinaj din acest an la Sanctuarul Arhiepiscopal Major al Bisericii Române Unite cu Roma închinat Fecioarei Săracilor din Cărbunari (Blaj).

Program:

  • Ora 15:00 – Calea Sfintei Cruci – pe drumul din pădurea Cărbunari;
  • Ora 16:00 – Sfânta Liturghie în Bisericuța Sanctuarului.

Conform decretului de acordare a indulgenței plenare pelerinilor la Sanctuarul „Fecioarei Săracilor” de la Cărbunari, semnat de Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în 25.02.2013, toți pelerinii pot primi cu această ocazie indulgență plenară prin îndeplinirea următoarelor cerințe:

– pelerinajul să se desfășoare în spirit de căință autentică, credincioșii să fie spovediți cum se cuvine și să primească Sfânta Împărtășanie în cadrul sfintelor Liturghii;

– credincioșii să acorde un timp corespunzător de reculegere cu meditații pioase, încheind cu recitarea de rugăciuni după intențiile Sfântului Părinte: Crezul, Tatăl Nostru, Născătoarea, Mărire Tatălui și Fiului și Spiritului Sfânt și orice alte invocații către Sfânta Fecioară Maria.

Indulgențele plenare au ca rod ispășirea pedepselor temporale pentru păcatele deja iertate prin spovadă și se pot aplica în cadrul fiecărui pelerinaj fie pentru propria persoană, fie pentru sufletele din purgator.

Sfânta Fecioară a Săracilor ne așteaptă!

Articolul Luni, 2 martie, are loc primul pelerinaj din acest an la Bisericuța din Cărbunari apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita